Aşteptate, negociate, publicate şi comentate în stil românesc, cablogramele Wikileaks care se referă la România nu au produs mutaţii semnificative în spaţiul public românesc şi nici în cel politic. Cei care au ales tactica de a le ridiculiza, o tactică deloc inocentă, în majoritatea cazurilor, au decretat că documentele nu merită să fie luate în serios, că sunt informaţii de tip tabloid, că notele cuprinse în ele sunt, adesea, frivole, etc. Din punctul meu de vedere, ar fi o eroare să mergem cap-coadă pe o asemenea logică de interpretare.
[pullquote]Citite cu implicare emoţională minimală, cu prudenţă şi cu un ochi atent, cablogramele ne vorbesc, pe bune, despre noi. Nu e măgulitor şi nu e confortabil. Probabil că la fel ne vor fi “încondeiat” şi alte cablograme, pe care nu le vom afla prea curând sau poate niciodată. La fel o vor face, pentru mult timp de acum înainte, şi telegramele diplomaţilor care încă nu au apucat să fie scrise. Dar, încă o dată, “se joacă”, iar asta e o veste bună, de fapt…[/pullquote]Pe de o parte, este limpede că unele dintre notele trimise de oficiali ai Ambasadei Statelor Unite în România sunt uşurele şi au parfum de bârfă. Însă nu le-aş privi dispreţuitor nici pe acestea: majoritatea detaliilor care sunt evaluate ca frivole sunt doar transcrieri ale replicilor, gesturilor ori opţiunilor “clienţilor locului”. Dacă acesta e materialul uman, cu acesta s-a lucrat. Nu sunt de vină americanii pentru că, de pildă, unul dintre oamenii cu mare putere de decizie, la un moment dat, în România e un prostănac de primă mână, care ţopăie bezmetic pe unde apucă şi nu sunt vinovaţi americanii nici pentru că fauna politică autohtonă, care s-a intersectat cu oficiali ai Ambasadei SUA la Bucureşti, este atât de pestriţă.
Zona picant-frivolă nu e însă majoritară în cablograme. A reduce lectura acestor telegrame şi rapoarte (acestea din urmă fiind foarte importante, de altfel) la nota tabloidală a unora ar fi nedrept şi, mai mult, i-ar ajuta pe cei care vor să suprime părţile importante şi inconfortabile din aceste documente de istorie recentă şi fierbinte.
Întrebarea care se pune este dacă, în partea serioasă a cablogramelor, chiar avem fapte demne de reţinut. Să nu ne grăbim să spunem nu. Mai prudent ar fi să aşteptăm opinia unor experţi, întrucât acolo se întredeschid uşi asupra unor chestiuni – geopolitice, energetice şi de relaţii bilaterale – delicate pentru ţara noastră.
Însă mai există în cablograme ceva foarte important: faptul că avem o serie impresionantă de confirmări. Unele dintre aceste confirmări se referă la faptul că diplomaţii americani nu prea greşesc în investiţia de analiză, de expertiză şi de atenţie pe care o acordă României. Privirea atentă (deşi nu dezinteresată, desigur) pe care o oferă ţării noastre confirmă că o relaţie caldă cu Statele Unite e, în multe privinţe, benefică României. Pentru a rezuma: cred că e mai util să construieşti statul de drept alături de SUA, decât să mimezi că o faci, acceptând îmbrăţişarea altor mari puteri din Est.
O altă serie de confirmări vorbesc apăsat despre condiţia fragilă a României – o ţară care nu poate fi o “Elveţie a Estului” (un mit reîncărcat prompt, în zilele în care în spaţiul pu-blic curgeau năvalnic cablogramele, de oameni multiplu conectaţi la vecinul de la Răsărit). România – o ţară aflată la marginea unui imperiu şi graniţă de est a NATO – e un teritoriu unde “se joacă”. Şi nu întotdeauna curat şi onest. Dimpotrivă!
Citite cu implicare emoţională minimală, cu prudenţă şi cu un ochi atent, cablogramele ne vorbesc, pe bune, despre noi. Nu e măgulitor şi nu e confortabil. Probabil că la fel ne vor fi “încondeiat” şi alte cablograme, pe care nu le vom afla prea curând sau poate niciodată. La fel o vor face, pentru mult timp de acum înainte, şi telegramele diplomaţilor care încă nu au apucat să fie scrise. Dar, încă o dată, “se joacă”, iar asta e o veste bună, de fapt…