Wikileaks de România

Cristian Patrasconiu

Aşteptate, negociate, publicate şi comentate în stil româ­nesc, cablogramele Wiki­leaks care se referă la România nu au produs mutaţii semnifi­ca­tive în spaţiul public româ­nesc şi nici în cel politic. Cei care au ales tactica de a le ridiculiza, o tactică deloc ino­cen­tă, în majoritatea cazurilor, au de­cre­tat că documentele nu me­ri­tă să fie luate în serios, că sunt informaţii de tip tabloid, că no­tele cuprinse în ele sunt, adesea, frivole, etc. Din punctul meu de vedere, ar fi o eroare să mergem cap-coadă pe o asemenea logică de interpretare.

[pullquote]Citite cu implicare emo­ţională minimală, cu prudenţă şi cu un ochi atent, cablogra­mele ne vorbesc, pe bune, des­pre noi. Nu e măgulitor şi nu e confortabil. Probabil că la fel ne vor fi “încondeiat” şi alte cablograme, pe care nu le vom afla prea curând sau poate niciodată. La fel o vor face, pentru mult timp de acum înainte, şi telegramele diplo­maţilor care încă nu au apucat să fie scrise. Dar, încă o dată, “se joacă”, iar asta e o veste bună, de fapt…[/pullquote]Pe de o parte, este lim­pe­de că unele dintre notele trimi­se de oficiali ai Ambasadei Statelor Unite în România sunt uşurele şi au parfum de bârfă. Însă nu le-aş privi dispreţuitor nici pe acestea: majoritatea detaliilor care sunt evaluate ca frivole sunt doar transcrieri ale replicilor, gesturilor ori opţiunilor “clien­ţilor locului”. Dacă acesta e materia­lul uman, cu acesta s-a lucrat. Nu sunt de vină americanii pentru că, de pildă, unul dintre oamenii cu mare putere de decizie, la un moment dat, în România e un prostănac de primă mână, ca­re ţopăie bezmetic pe unde apu­că şi nu sunt vinovaţi americanii nici pentru că fauna politică autohtonă, care s-a intersectat cu oficiali ai Ambasadei SUA la Bucureşti, este atât de pes­triţă.

Zona picant-frivolă nu e însă majoritară în cablo­­grame. A reduce lectura acestor telegrame şi rapoar­te (acestea din urmă fiind foarte importante, de altfel) la nota tabloidală a unora ar fi nedrept şi, mai mult, i-ar ajuta pe cei care vor să su­prime părţile importante şi inconfortabile din aceste documente de istorie recen­tă şi fierbinte.

Întrebarea care se pune este dacă, în partea serioasă a cablogramelor, chiar avem fapte demne de reţinut. Să nu ne grăbim să spunem nu. Mai prudent ar fi să aşteptăm opinia unor experţi, întrucât acolo se întredeschid uşi asupra unor chestiuni – geopolitice, ener­ge­tice şi de relaţii bilate­rale – delicate pentru ţara noas­tră.

Însă mai există în cablogra­me ceva foarte important: faptul că avem o serie impresionantă de confirmări. Unele dintre aceste confirmări se re­fe­­ră la faptul că diplomaţii ame­ricani nu prea greşesc în investiţia de analiză, de experti­ză şi de atenţie pe care o acor­dă României. Privirea atentă (deşi nu de­zin­teresată, desigur) pe care o oferă ţării noastre confirmă că o relaţie caldă cu Sta­tele Unite e, în multe pri­vinţe, benefică Ro­mâniei. Pentru a rezuma: cred că e mai util să construieşti statul de drept ală­turi de SUA, decât să mi­mezi că o faci, accep­tând îm­bră­ţi­şarea altor mari puteri din Est.

O altă serie de confirmări vorbesc apăsat despre condiţia fragilă a României – o ţară care nu poate fi o “Elveţie a Estului” (un mit reîncărcat prompt, în zilele în care în spaţiul pu-blic curgeau năvalnic cablogramele, de oameni multiplu conectaţi la vecinul de la Ră­sărit). România – o ţară afla­tă la marginea unui imperiu şi graniţă de est a NATO – e un teritoriu unde “se joacă”. Şi nu întotdeauna curat şi onest. Dim­­potrivă!

Citite cu implicare emo­ţională minimală, cu prudenţă şi cu un ochi atent, cablogra­mele ne vorbesc, pe bune, des­pre noi. Nu e măgulitor şi nu e confortabil. Probabil că la fel ne vor fi “încondeiat” şi alte cablograme, pe care nu le vom afla prea curând sau poate niciodată. La fel o vor face, pentru mult timp de acum înainte, şi telegramele diplo­maţilor care încă nu au apucat să fie scrise. Dar, încă o dată, “se joacă”, iar asta e o veste bună, de fapt…

Ultimele articole

Articole similare