Caractere antagonice

Citește și

Montreal Canadiens a eliminat Pittsburgh Penguins

Echipa Pittsburgh Penguins, câştigătoarea Cupei Stanley în 2016 şi 2017, a ratat calificarea în play-off-ul Ligii profesioniste nord-americane de...

Facebook a eliminat o reţea de conturi pro-Trump care opera din România

Compania Facebook a anunţat joi că a eliminat recent o reţea de conturi care promova, din România, campania pentru...

NHL intră în faza play-off-ului. Montreal va juca cu Pittsburgh Penguins

Liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheaţă (NHL) reîncepe sâmbătă, în Canada, la Toronto şi Edmonton, cu un play-off...

Înaintea declanşării Primului Război Mondial, serviciile secrete ale armatelor beligerante au dat asigurări că războiul ce va urma va pune capăt tuturor războaielor. O afirmaţie total ero­nată, aşa cum s-a văzut mai târziu.

Analistul polonez Ivan Bloch a prevăzut, încă din anul 1898, că, peste câţiva ani, vor exista arme cu tragere rapidă, gaze de luptă ucigătoare, spioni slab pregătiţi şi trădători cu duiumul.

- Publicitate -

Colonelul Florian Gârz a ajuns la concluzia că, dacă Ro­mânia ar fi intrat în război cu câteva luni mai devreme, pierde­ri­le armatelor inamice ar fi fost mult mai mari. Din nefericire, momentul greşit a fost ales de către aliaţii Antantei Cordiale.        O întâmplare relevantă, care a avut loc în timpul confruntărilor militare, s-a petrecut pe frontul din Moldova. În pri­măvara anului 1917, tânărul sublocotenent Ştefan Dumitraşcu, ca proaspăt absolvent al şcolii Militare de Ofiţeri de rezervă din Bacău, a fost repartizat la Regimentul 9 Vânători, unitate care se afla desfăşurată pe poziţii de luptă în vecinătatea gării Mărăşeşti. Pe lân­gă armamentul din dotare, ofiţerul avea în bagaje o vioară de care nu se despărţea. În clipa când s-a prezentat în faţa colonelului Gheorghe Raşoviceanu, comandantul regimentului, acesta l-a întrebat: “Coşciugul ţi l-ai adus? Noi nu suntem veniţi aici la distrac­ţie… am venit pentru moarte.”

În ziua de 6 iunie, s-a primit ordin ca un ofiţer voluntar să facă o incursiune în liniile inamicului, pentru distrugerea unor cuiburi de mitralieră. Sorţii au hotă­rât ca Ştefan Dumitraşcu să-şi încerce destinul, împreună cu 10 sergenţi. Acţiunea a avut loc noaptea, atacul desfăşurându-se la ba­io­netă. Au fost luate închizătoarele mitralierelor şi a fost capturat un ofiţer german. La întoar­cere, înainte ca sublocotenentul să ajungă în tranşeele româ­neşti, un cartuş i-a trecut prin gamba stângă. Trimis de urgenţă la spitalul din Bârlad, după ce i s-a oprit sân­gerarea abundentă, se credea că pericolul a trecut. Ce s-a întâmplat în continuare aflăm din Jurnalul de front al ofiţerului menţio­nat:

După şase zile, piciorul meu s-a umflat mult, iar durerile deveniseră chinui­toa­re. Comandantul spitalului, un colonel chi­rurg, hotărâse să-mi amputeze piciorul deasupra genunchiului; operaţia trebuia să se facă a doua zi, la ora 10.

- Publicitate -

Am chemat ordonanţa şi i-am cerut să-mi aducă vioara. Am început să plâng şi să cânt un cântec trist, o compoziţie fran­ceză: Elegia Ernst. Când cântam, cuprins de durerea adunată în mine, se deschide uşa salonului, prin care se strecoară un maior-medic francez; era chi-rurgul Bataillard, membru al Misiunii Franceze. (…) A doua zi a venit chirurgul român să mă ia în sală. În urma lui, maiorul Bataillard cerea permisiunea să intre şi el în operaţie. Me­dicii s-au retras, discutând în şoaptă. Condus pe targă de ordonanţă şi de infirmiere, la uşa sălii de operaţie, Vasile al meu s-a închinat cu trei cruci mari şi mi-a zis: “Don sublocotenent, cum o vrea Cel de Sus!” Cu lacrimi­le şiroi pe faţa lui arămie a plecat, lă­sându-mă pe mâna celor două doamne îmbrăcate în alb, cu cruce roşie pe braţ şi pe bonetă. Am fost culcat pe o masă albă; la nas mi s-a pus o mască metalică, din care respiram un miros înţepător, rece. Când m-am trezit din somn, am simţit piciorul întreg; lângă mine, Vasile îmi zâm­bea, cu ochii înlăcrimaţi.

Începând de a doua zi, chirurgul francez era zilnic la patul meu; îmi cerea mereu să-i cânt Elegia Ernst. O lună şi jumătate a fost alături de mine, ascultând superba melodie, parcă transportat în altă lume. Într-o după-amiază, mi-a mărturisit secretul viselor sale: “Această elegie este bucata pe care mi-o cânta, în fiecare seară, prima violonistă a Filarmonicii din Paris. Ea a devenit soţia mea şi împreună am avut o viaţă armonioasă, fericită. Această melodie, pe care o interpretai într-un mod emoţionant, nemaiauzit de mine în preziua operaţiei, m-a convins să intru şi eu în echipa operatorie”. O lună şi jumătate i-am cântat doctorului Bataillard elegia iubirii lui, devenită între timp muzica orei astrale, care ne-a amortizat vibraţiile, într-o clipă a deznădejdii.

Fragmentul respectiv a fost oferit de medicul craiovean Ştefan Marinescu, ne­potul ofiţerului rănit. Ştefan Dumitraşcu a decedat la 27 iunie 1989, la Bucureşti, cu gradul de general, după ce a participat la ambele conflagraţii mondiale.

În timp ce eroii autentici luptau pentru ţară, s-au găsit destui duplicitari care să o trădeze. Printre ei s-a aflat o persona-­li­tate controversată. Rodrig Goliescu s-a născut la 12 mai 1877, la Dorohoi. Tatăl său, de origine poloneză, a venit în Ro­mânia la sfârşitul anului 1863. După căsă­toria cu Hortensia Gallo şi-a schimbat numele în Goliescu. După finalizarea cursurilor liceale, tânărul Rodrig a absolvit, la 27 octom­brie 1900, Şcoala Militară de Artilerie şi Geniu din Bucureşti, obţi­nând gradul de sublocotenent. Apropiaţii l-au considerat ca fiind lipsit de scrupule, dornic să-şi atingă scopurile cu orice preţ. Rezultatele nu au întârziat să apară. În scurt timp, a ajuns adjun­ctul generalului Vartiadi, comandantul Corpului 3 Armată. Din înalta poziţie dobândită, a început să-şi facă relaţii diverse, după care s-a implicat în abuzuri şi escrocherii, deoarece leafa nu îi ajungea să achite facturile interminabilelor chefuri.

Având datorii mari în ţară, a solicitat un credit ministrului Industriei din Rusia. Momentul va fi crucial, deoarece accep­ta­rea cererii impunea ca Rodrig Goliescu să intre în structurile Serviciului de Infor­maţii ţarist. În aceste condiţii, la 1 iunie 1912, a fost recrutat ca informator de către agentul Petre Altinovici. Cu această oca­zie, s-a angajat să furnizeze informaţii care se refereau la capacitatea de apărare a României, planuri de mobilizare, programe de concentrare a efectivelor româ­neşti. Războiul bătea la uşă. La rândul său, căpitanul Goliescu l-a recrutat pe locotenentul Mihai Predescu, un ofiţer vulnerabil din punct de ve­dere moral, care lucra în structurile Statului Major.

Frecventele schimburi de mesaje au intrat în vizorul Siguranţei, care, la 13 fe­-bruarie 1813, orele 23:30, a constatat că Predescu i-a strecutat discret căpitanului documente importante, ce se refereau la deplasarea trupelor Corpului 1 Armată. Goliescu, la rândul lui, i-a oferit locotenentului complice o sumă de bani, ascunşi într-un pachet. Încercând să dispară pe lângă zidurile unor clădiri de pe bulevardul Ştirbei Vodă, din Bucureşti, Rodrig Golies­cu a fost arestat. Aflând de incident, celă­lalt complice, Petre Altinovici, a pă­răsit urgent ţara, renunţând la domiciliul său din strada Pătraşcu Vodă, numărul 15.

Prin sentinţa numărul 188, din 22 iunie 1913, Consiliul de Război al Corpului 2 Armată l-a condamnat pe căpitanul Rodrig Goliescu la 20 de ani de muncă silnică şi degradare militară pentru înaltă trădare, contrafacere de sigilii şi semnă­tu­ră. A nădăjduit inutil că va fi salvat de armata germană, care ocupase Bucureştiul începând cu 23 noiembrie 1916. La 7 august 1925, după ce executase peste 12 ani din pedeapsă, a fost eliberat din Penitenciarul Văcăreşti.

În anul 1936, a formulat o nouă contestaţie: o ultimă tentativă de reabi­-litare şi de rejudecare a procesului în vederea repunerii în drepturi. Înalta Curte de Ca­sa­ţie, prin Decizia 127 din 10 noiembrie 1938, a respins solicitarea petentului, care spera la o rezolvare favorabilă, de care beneficiaseră şi alţi politicieni colaboraţionişti.

Rodrig Goliescu a murit în anul 1942, ducând în mormânt multe secrete, îndulcite cu zahărul trădării. Paul Ştefănescu, în lucrarea Culisele României, apărută în anul 2003, la Editura Obiectiv din Craiova, îi face celui de mai sus un portret amplu, care continuă a fi cercetat de analiştii domeniului respectiv.

- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

România a depășit Quebecul la numărul de cazuri de coronavirus

România a depășit Quebecul la numărul de cazuri de infecție cu COVID-10. Cu alte 1.350 de cazuri raportate sâmbătă,...
- Publicitate -

Bilanțul zilei în Quebec: 126 de noi cazuri și cinci decese

Quebec a raportat 126 de cazuri noi de COVID-19, aducând numărul total de persoane infectate la 60.367. În aceeași perioadă au fost înregistrate patru...

Montreal Canadiens a eliminat Pittsburgh Penguins

Echipa Pittsburgh Penguins, câştigătoarea Cupei Stanley în 2016 şi 2017, a ratat calificarea în play-off-ul Ligii profesioniste nord-americane de hochei pe gheaţă (NHL), după...

Canada a decis să contraatace și să impună sancțiuni Statelor Unite

Canada a anunțat că va replica la taxele americane pe aluminiul canadian și va impune taxe vamale de 10% la o serie de produse...

Bilanțul zilei în Quebec: 108 noi cazuri, niciun deces

Quebec a înregistrat 108 cazuri noi de infecție cu COVID-19, ceea ce duce numărul total de persoane infectate de la începutul pandemiei la 60.241....
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -