Un sondaj de opinie, realizat la începutul lunii mai, arată că Partidul Naţional Liberal este perceput tot mai mult de electoratul român ca fiind un partid de stânga. Percepţia românilor este rezultatul evoluţiei politice a PNL din ultimii ani şi mai ales a alianţelor pe care liderii partidului le-au făcut cu PSD şi cu PC.
Conform sondajului, proporţia dintre susţinătorii de stânga ai PNL este aproape egală cu a celor de dreapta: 19% dintre votanţii partidului se consideră de stânga, în timp ce electoratul de dreapta a scăzut la 23%. Cei mai mulţi dintre susţinătorii PNL, 32%, se consideră de centru.
Virajul spre stânga al PNL este şi mai evident dacă comparăm aceste cifre cu cele ale Partidului Democrat Liberal, partid cu care PNL se luptă pentru ocuparea scenei de dreapta a politicii româneşti. Astfel, PDL are mai puţini susţinători de stânga decât PNL, respectiv 9%, are doar 14% susţinători de centru şi are cel mai mare procentaj de votanţi de dreapta, 32%.
Analistul politic Cristian Pârvulescu, cunoscut ca fiind un apropiat al liberalilor, consideră că virajul spre stânga al PNL este “o pierdere asumată” de partid, care urmăreşte să ia voturi de peste tot. Problemele de identitate doctrinară pentru liberali vor apărea însă în momentul în care vor ieşi din alianţa cu PSD-PC şi vor încerca să-şi recupereze poziţia pe eşichierul politic de dreapta.