Tradiţia obligă?

Pentru Amir Khadir,  unul dintre cei doi lideri ai partidului Québec solidaire şi, totodată, unicul său reprezentant în Adunarea Naţională a Québecului, răspunsul este categoric nu.

Cuplul  britanic Kate şi William  întreprinde la începutul lui iulie o vizită de nouă zile în Canada, dintre care două – 2 şi 3 iulie – sunt rezervate Quebecului. Costurile acestei vizite sunt, în parte, suportate de contribuabilii canadieni.

Deputatul lui Québec solidaire consideră, într-un  interviu acordat pe 31 mai  ziarului Journal de Québec, că  ducele şi ducesa de Cambridge sunt  un cuplu de paraziţi, iar  banii cheltuiţi pentru primirea lor, o  risipă.

Amir Khadir nu este singurul care gândeşte astfel. Două organizaţii suveraniste din Québec – Réseau de résistance du Québécois (RRQ) şi Société Saint-Jean-Baptiste – plănuiesc să organizeze, în paralel cu primirea cordială rezervată  de autorităţi, manifestaţii paşnice de protest.

Guvernul quebechez  apreciază  că modul de a vorbi al lui Amir Khadir despre ducele şi ducesa de Cambridge, este o incitare la violenţă.

Nici ADQ-ul nu-l urmează pe radicalul deputat al lui Québec solidaire. Liderul său, Gérald Deltell  califică remarcile lui Amir Khadir drept o “mare dezonoare pentru noi”. “Trebuie să respecţi tradiţia când primeşti pe cineva care îţi vizitează ţara.”

Vizita prinţului Charles din 2009, a costat contribuabilii din Quebec 25 000$ și  a prilejuit, de asemenea, manifestaţii de protest organizate de RRQ.

Pentru amănunte, a se consulta articolul original. Despre reacţia guvernului Charest, citiţi aici.

 

 

 

Ultimele articole

Articole similare