Exilul, din trecut spre viitor

Una din paginile de istorie contemporană a Ro­mâniei este exilul românesc, exilul pur şi categoric anticomunist. La ora actuală, atât în ţară, cât şi în afara hotarelor ei, acestei pagini – care face cinste poporului român – i se dedică din ce în ce mai multe lucrări de istorie şi sociologie. Una dintre noile cercetări dedicate exilului românesc este lucrarea de masterat a tânărului Daniel Florin Predoiu “S’initier à l’errance en la racontant” (“A se iniţia în pribegie povestind-o”), apărută la Éditions universitaires européennes, din Saarbrücken, Germania.

Cartea prezintă un interes deosebit prin originalitatea subiectului, ca şi prin exemplele pe care acesta le-a folosit pentru a-şi ilustra ideile. Bine documentată, cu sute de referinţe şi trimiteri la alte scrieri şi alte pu-bli­caţii, lucrarea încearcă să dea cât mai multe amă­nunte şi detalii cititorului.

Prezentând, analizând şi comentând trei jurnale intime a trei intelectuali şi exilaţi români – Leontin Jean Constantinescu (1913-1981), Vintilă Horia (1915-1992) şi Sanda Stolojan (1919-2005), autorul reuşeşte să facă o scurtă trecere în revistă la aproape întreaga perioadă cât a durat ceea ce se poate numi, pe bună dreptate, exil românesc.

Pentru cine se interesează de istoria ultimilor 60 sau 70 de ani ai României şi, mai ales, de cea a “românilor de dincolo”, cartea lui Daniel Predoiu este o bună referinţă spre a înţelege atitudinile pe care

le-au avut exilaţii şi, în mod special, luptătorii împotriva comunismului. La fel, evenimentele pe care le-au trăit şi ceea ce au îndurat ei în exil.

Exemplul lui Vintilă Horia, în urma apariţiei şi publi­cării romanului cu titlul “Dieu est né en exil”, este relevant în acest sens. Iată doar un scurt citat din cartea lui Daniel Predoiu: >Primit de o manieră entuziastă din partea criticii literare pariziene – care l-a calificat drept «carte de şoc» sau «omagiu strălucitor adus limbii franceze» – romanul devine celebru în lumea occidentală în momentul în care autorul primeşte Premiul Goncourt pentru anul 1960, ceea ce va provoca o iritare profundă autorităţilor de la Bucureşti – pentru care Vintilă Horia nu reprezenta decât un dezertor şi un trădător – determinându-i să organizeze o campanie vehementă de discreditare a leaureatului. în urma acestei mizerabile campanii, în care s-au implicat în acelaşi timp şi regimul comunist al lui Gheorghiu-Dej, dar şi stânga franceză – scriitorul, dezgustat teribil, a decis să renunţe la premiul pe care Academia Goncourt i l-a atribuit în noiembrie 1960, înţelegând prin aceasta că – în calitate de exilat politic din Europa de Est, în plin Război Rece – el nu are dreptul să se bucure de această recunoştinţă din partea cercurilor lite-rare occidentale.”

Cauzele suferinţelor şi tragediilor trăite de exilaţi au fost şi sunt încă puţin cunoscute. Dacă autorii răului comis nu au răspuns şi nu vor răspunde niciodată în faţa tribunalelor naţionale sau internaţionale pentru crimele lor, singura care mai poate da eroilor şi victimelor recunoştinţă post-mortem este istoria. Istoria exilului luptător şi anticomunist este istoria învingătorilor, a curajului şi demnităţii româneşti.

Notă: Stabilit în Canada în 1999, Daniel Predoiu este, în prezent, aspirant la titlul de Doctor în istorie, la Universitatea Laval din Québec, cu o lucrare de cerce­tare dedicată comunităţii româneşti de la Montréal.