Dacă vă mai amintiţi, ultima da­tă vă invitam să vă autoeva­­lu­aţi optimismul. Sau, mai bine zis, vă întrebam cum visaţi existenţa, îna­inte şi după ce aţi emigrat.

Răspunsurile pe care le-am primit nu au excelat prin cantitate, dar din toate am ales două care mi s-au părut mai reprezentative. Dacă vă re­gă­siţi în primul sau în al doilea caz, e doar o simplă întâmplare.

“Sunt la Montréal de nouă ani, a tre­buit să le iau pe toate de la capăt, de multe ori m-am gândit la întoarcere şi, la o bucată, vă spun sincer că eram dezumflat total de sistemul de aici. Noroc de copiii care mi-au dat curaj. Acum mi-am găsit în sfârşit un echilibru, am învăţat lucruri noi şi ceea ce spe­ram înainte de a pleca din ţară înce- pe să se realizeze”.

“Ţară de c… Dacă cineva-mi spunea cum voi fi tratat eu aici şi cât de înceţi la minte sunt ăştia, dracu’ mai venea în ţara frigului. Păi eu am fost cineva în Româ­nia, domnule, eu am condus sute de oameni, iar ăştia îmi oferă un job de 15$, cot la cot cu toţi analfabeţii din lumea a treia?”

Am să mă opresc aici, pentru că aparent acest studiu nu are nimic cu fi­nanţele, iar sociolog încă nu mă soco­tesc. Doar că – şi, dacă mă înşel, vă rog să mă corectaţi – am sentimentul că încet-încet am ajuns să ne temem să ne mai dăm bu­nă ziua.

 

E bine, e rău, hotărâţi dumnea­-voastră, dar nu de puţine ori am asistat la refuzuri clare de a comunica cu cei de aceeaşi limbă, când întâmplător ne încru­cişam pe stradă, la magazine, la spectacole. Ştiu că regulile bunei cuviinţe sunt mai vechi decât noi, iar simplul fapt de a da bună ziua şi, mai ales, de a răs­punde încă nu a ucis pe nimeni.

Să fie de vină suspi­-ciunea ce ni s-a încrustat pe creier din epoca de aur sau dezilu­-ziile pe care le-am trăit în ultimii douăzeci de ani?

Răspunsuri o să găsiţi şi singuri, dar până la urmă ce legătură are optimismul, bună ziua sau suspiciunea cu finan­ţele personale, că doar despre aşa ceva mi-a fost îngăduit să scriu în această rubrică.

Aţi ghicit, cu buzunarul plin ai mai mult optimism, iar pentru a menţine bu­zu­narele pline şi la bine şi la rău, e ne­voie de o bună planificare a finanţelor.  Dar, pentru că noi ne pricepem bine şi la fotbal, şi la Dacii, cum adică să vină altcineva să-mi spună mie cum să-mi rânduiesc banii?!

Acum, pentru a înlătura suspiciuni­le, vă recomand să lucraţi numai cu consilieri acreditaţi de Autorité des mar­chés financiers (AMF). Acest lucru se poate verifica foarte uşor pe site-ul www.lautorite.qc.ca/fr/consommateurs.html  Toţi cei care exercită această profesie sunt verificaţi constant de Autoritate, ca să fie fără cazier şi fără faliment. În plus, tot ce povestiţi cu o persoană autorizată este strict confidenţial.

Şi, nu în ultimul rând, după ce aţi constatat că în Canada regulile sunt clare şi se aplică pentru toată lumea în egală mă­sură, că aveţi nevoie de protecţie financiară la deces, la invaliditate, la pensie, iar planificarea financiară se face cu ade­vărat, de ce să nu o faceţi cu cineva care vă deschide uşa cu un bună ziua?