O uşă deschisă cu Bună ziua!

Dacă vă mai amintiţi, ultima da­tă vă invitam să vă autoeva­­lu­aţi optimismul. Sau, mai bine zis, vă întrebam cum visaţi existenţa, îna­inte şi după ce aţi emigrat.

Răspunsurile pe care le-am primit nu au excelat prin cantitate, dar din toate am ales două care mi s-au părut mai reprezentative. Dacă vă re­gă­siţi în primul sau în al doilea caz, e doar o simplă întâmplare.

“Sunt la Montréal de nouă ani, a tre­buit să le iau pe toate de la capăt, de multe ori m-am gândit la întoarcere şi, la o bucată, vă spun sincer că eram dezumflat total de sistemul de aici. Noroc de copiii care mi-au dat curaj. Acum mi-am găsit în sfârşit un echilibru, am învăţat lucruri noi şi ceea ce spe­ram înainte de a pleca din ţară înce- pe să se realizeze”.

“Ţară de c… Dacă cineva-mi spunea cum voi fi tratat eu aici şi cât de înceţi la minte sunt ăştia, dracu’ mai venea în ţara frigului. Păi eu am fost cineva în Româ­nia, domnule, eu am condus sute de oameni, iar ăştia îmi oferă un job de 15$, cot la cot cu toţi analfabeţii din lumea a treia?”

Am să mă opresc aici, pentru că aparent acest studiu nu are nimic cu fi­nanţele, iar sociolog încă nu mă soco­tesc. Doar că – şi, dacă mă înşel, vă rog să mă corectaţi – am sentimentul că încet-încet am ajuns să ne temem să ne mai dăm bu­nă ziua.

 

E bine, e rău, hotărâţi dumnea­-voastră, dar nu de puţine ori am asistat la refuzuri clare de a comunica cu cei de aceeaşi limbă, când întâmplător ne încru­cişam pe stradă, la magazine, la spectacole. Ştiu că regulile bunei cuviinţe sunt mai vechi decât noi, iar simplul fapt de a da bună ziua şi, mai ales, de a răs­punde încă nu a ucis pe nimeni.

Să fie de vină suspi­-ciunea ce ni s-a încrustat pe creier din epoca de aur sau dezilu­-ziile pe care le-am trăit în ultimii douăzeci de ani?

Răspunsuri o să găsiţi şi singuri, dar până la urmă ce legătură are optimismul, bună ziua sau suspiciunea cu finan­ţele personale, că doar despre aşa ceva mi-a fost îngăduit să scriu în această rubrică.

Aţi ghicit, cu buzunarul plin ai mai mult optimism, iar pentru a menţine bu­zu­narele pline şi la bine şi la rău, e ne­voie de o bună planificare a finanţelor.  Dar, pentru că noi ne pricepem bine şi la fotbal, şi la Dacii, cum adică să vină altcineva să-mi spună mie cum să-mi rânduiesc banii?!

Acum, pentru a înlătura suspiciuni­le, vă recomand să lucraţi numai cu consilieri acreditaţi de Autorité des mar­chés financiers (AMF). Acest lucru se poate verifica foarte uşor pe site-ul www.lautorite.qc.ca/fr/consommateurs.html  Toţi cei care exercită această profesie sunt verificaţi constant de Autoritate, ca să fie fără cazier şi fără faliment. În plus, tot ce povestiţi cu o persoană autorizată este strict confidenţial.

Şi, nu în ultimul rând, după ce aţi constatat că în Canada regulile sunt clare şi se aplică pentru toată lumea în egală mă­sură, că aveţi nevoie de protecţie financiară la deces, la invaliditate, la pensie, iar planificarea financiară se face cu ade­vărat, de ce să nu o faceţi cu cineva care vă deschide uşa cu un bună ziua?

Petru Cotnareanu
Petru Cotnareanu
Petru Cotnăreanu este născut în dulcea Bucovină, sub poale de Rarău, trecut prin informatica preistorică şi prin ceva şcoli din Québec. În prezent sfătuitor auto­rizat pentru banii altora (de banii lui se ocupă soţia). Iubeşte lucrurile simple şi cinstite şi ia în glumă o artă tare grea, cum e cea a scrisului.

Ultimele articole

Articole similare