Nimic nu este mai banal într-un oraş mare cum este Montrealul decât o călătorie cu metroul. Ştim pe de rost, ca pe o poezie, numele şi succesiunea staţiilor. Dar ştim oare şi ce înseamnă ele, ce evocă şi ce loc ocupă în imaginarul şi în istoria Montrealului, Quebecului şi Canadei? Pe parcursul mai multor numere, vă vom înfăţişa, pe scurt, “povestea” acestor nume.

Cu totul alta, faţă de Sauvé,  este situaţia staţiei Sherbrooke. Numele ei imortalizează memoria unui militar englez de carieră, fără multă şcoală, dar întreprin­zător şi capabil să se adapteze rapid în orice nouă situaţie în care l-a pus viaţa. Pentru o scurtă perioadă, el a avut un rol proeminent în istoria Canadei. Memoria lui se păstrează până astăzi nu doar în nomenclatura staţiilor de metrou, ci şi ca nume al unuia dintre oraşele importante din Québec. De asemenea, numele său a fost dat uneia dintre cele mai importante artere urbane din Montréal.

John Coape Sherbrooke (1764-1830) s-a născut în Anglia, la Nottinghamshire. A intrat în armată la vârsta de 16 ani, mai întâi ca portdrapel. Participă la primele misiuni militare în Noua-Scoţie şi la Cap Breton. Se întoarce în Europa şi participă la campania din Flandra, împotriva Franţei revoluţionare.

Conflictul cu Franţa continuă şi sub  regi­mul napoleo­-nian, când Sherbrooke comandă un regiment în Sicilia. Misiunile militare îi dau prilejul să avanseze până la gradul de ge­-neral şi se asociază unei activităţi diplomatice (în Italia şi Egipt), deosebit de eficace. Această eficienţă, probabil,  i-a adus numirea ca locotenent-guvernator în Noua Scoţie şi, totodată, comandant al for­ţe­lor militare din provincie (în 1811). În această din urmă calitate, Sherbrooke ia parte la războiul din 1812 cu Statele Unite şi are o contribuţie determinantă în apărarea provinciei, fapt ce-i adu­ce o mare popularitate. Astfel, din 1814 el va înde­plini funcţia de guvernator general al întregii Americi de nord britanice.

Pentru viitorul Québec (Bas-Canada, în epocă), anii guvernoratului lui Sherbrooke sunt de acalmie politică. Spre deosebire de alţi lideri englezi, el adoptă o atitudine de echilibru între  Partidul Birocrat (conservator, anglofon) şi Partidul Canadian (strămoşul  Partidului liberal, de orientare naţionalist-francofonă) şi întreţine bune relaţii cu liderii ecleziaşti şi laici ai comunităţii francofone. De asemenea, introduce o mai mare rigoare în admi­-nistraţia finaciară a provinciei.

În 1818 este însă silit să demisioneze, din cauza unui atac de paralizie. Se întoarce în Anglia spre a-şi  reface sănătatea şi moare 12 ani mai târziu.

Ad
Articolul precedentPe unde ne poartă metroul (30): Sauvé
Articolul următorPe unde ne poartă metroul (32): Snowdon
Mircea Gheorghe
Mircea Gheorghe (n. 1943), ziarist, prozator şi traducător, stabilit din 1990 în Canada. Licenţiat în litere (Bucureşti, 1966). Colaborator la mai multe reviste din România şi diaspora. Scrie la Pagini româneşti din 2002. A publicat sinteze despre istoria criticii şi ideilor literare, traduceri din F. Braudel, P. Chaunu şi J.-M. Guyau, precum şi cărţile Partida de canastă (Polirom, 2005, proză scurtă), Imprevizibilul triumf (Institutul European, 2008, eseuri), Clepsidra (EuroPress, 2010, roman)