Afacerea DSK: A fost sau n-a fost?

După ce săptămâni la rând,  fostul director general al FMI Dominique Strauss-Kahn a supportat un oprobiu general pentru presupusa lui agresiune sexuală contra unei cameriste dintr-un hotel la New York, vineri, 1 iulie, s-a produs un reviriment şocant în favoarea lui. Procurorul Cyrus Vance  a declarat că femeia care a reclamat agresiunea perpetrată contra ei nu este credibilă şi că a minţit de mai multe ori în cursul anchetei. Astfel încât acuzaţiile contra lui DSK, sau cel puţin o parte dintre ele,  riscă să fie anulate.

În consecinţă, procurorul a cerut  judecătorului ca să dispună eliberarea lui DSK  din domiciliul temporar într-o rezidenţă supravegheată, precum şi anularea cauţiunii de şase milioane de dolari care i-a fost impusă. Dar tot el a menţionat că dosarul nu e închis şi că urmărirea  continuă.

A fost sau n-a fost viol? Aceasta-i întrebarea pentru că, altminteri,  DSK a recunoscut  că a avut o relaţie sexulă, cu camerista în vârstă de 32 de ani şi originară din Guineea. Dar el susţine că a fost consensuală.

Dar dacă se va stabili că n-a fost viol, camerista n-ar fi pentru prima dată prinsă cu minciuna.  La stabilirea în Statele Unite ca refugiată, ea a inventat un viol colectiv căreia i-ar fi căzut victimă.

Avocaţii reclamantei  observă  că deşi aceasta a minţit în legătură cu alte aspecte şi comportamente ale sale din trecut, totuşi, în privinţa  agresiunii lui DSK aceasta  fost  reală.

Procesul urmează să fie reluat pe 18 iulie.

Pentru alte amănunte privind consecinţele eliberării lui DSK, citiţi articolul original.

 

Ultimele articole

Articole similare