Nimic nu este mai banal într-un oraş mare, cum este Montrealul, decât o călătorie cu metroul. Ştim pe de rost, ca pe o poezie, numele şi succesiunea staţiilor. Dar ştim oare şi ce înseamnă ele, ce evocă şi ce loc ocupă in imaginarul şi in istoria Montrealului, Quebecului si Canadei? Pe parcursul mai multor numere, vă vom înfăţişa, pe scurt, “povestea” acestor nume.

Saint-Laurent este, cu siguranţă, cel mai celebru toponim canadian. El desemnează unul dintre marile fluvii ale continentului american, o regiune din Québec, un arondisment şi un bulevard din Montréal, iar din 1966, şi o staţie de metrou de pe linia verde.

Sfântul Laurenţiu este un martir creş­tin din secolul al III-lea, înscris în calendarul catolic şi celebrat la 10 august. Viaţa lui a fost povestită, pentru prima dată, în cartea călugă­rului dominican Jacques de Voragine, Legenda de aur, la vreo mie de ani după presupusa moarte a eroului.

Sf. Laurenţiu s-ar fi născut în Spania, în 210 sau 220. A urmat studii umaniste la Zaragoza, unde, printre profesori, l-a avut drept mentor pe viitorul papă Sixt al II-lea, căruia i-a devenit foarte apropiat.

Apreciat pentru caracterul şi calităţile sale spirituale, Laurenţiu este luat de Sixt la Roma. Aici, în 257, Sixt este ales papă, iar pe el îl numeşte arhivist şi protodiacon, responsabil cu administrarea bunurilor bisericii şi a ajutoarelor pentru săraci.

Erau ani de persecuţii pentru creştini. Potrivit unui edict promulgat de împăratul Valerian (253-260), în 258, sub influenţa unuia dintre miniştrii săi, toţi clericii creştini erau condamnaţi la moarte fără niciun fel de proces, iar bunurile bisericii, confiscate.

Una dintre primele şi cele mai marcante victime ale edictului a fost însuşi papa Sixt al II-lea, decapitat în august 258. I-a urmat, peste câteva zile, Laurenţiu, căruia prefectul Romei i-a ordonat să-i predea toate averile bise­ricii.

Laurenţiu a cerut să-i fie acordate trei zile pentru a strânge averile respective. S-a prezentat apoi în faţa prefectului, aducând cu el o mulţime de peste 1500 de săraci, cărora le distribuise toţi banii aflaţi la dispoziţia sa, inclusiv pe cei obţinuţi după vinderea odoarelor bisericeşti. Aceştia, i-a spus el prefectului, arătându-i mulţi­mea săracilor, sunt toată averea ne­pre­ţu­ită a bisericii creştine.

Furios, prefectul  l-a condamnat la moarte, dar nu prin decapitare ci, spre a-i prelungi agonia, prin ardere pe grătar. Laurenţiu a suportat cu multă demnitate supliciul, găsind chiar tăria sufletească să glumească macabru în ultimele clipe: “M-ai rumenit destul pe partea asta, treci pe partea ailaltă!”

Supliciul acesta a făcut din el protectorul bucătarilor. El este, de asemenea, patronul săracilor, al arhiviştilor şi al bi­blio­te­carilor.

Moartea sfântului Laurenţiu pe grătar este însă doar o legendă, lansată de hagiografi. În realitate, se pare că el a fost decapitat, la fel ca mentorul şi patronul său, papa Sixt al II-lea.

Publicitate