În cazul unei rupturi între soţi, se pot crea dezechilibre care să ducă la situaţii conflictuale, mai ales dacă separarea nu se realizează de comun acord. Diferite comportamente agresive, chiar violenţe pot surveni în urma intenţiei de a se evita ruptura sau, pur şi simplu, din cauza unei lipse de control personal.
Noţiunea de “violenţă conjugală” este utilizată, în limbajul curent, pentru a desemna violenţa care are loc în sânul unei familii. Precizări găsim în “Politique d’intervention en matière de violence conjugale: prévenir, dépister, contrer”. Şi anume: violenţa conjugală se caracterizează printr-o serie de acte repetitive, care se produc, în general, în cadrul unei curbe ascendente, numite escalada violenţei. Agresorul urmează un ciclu definit prin faze succesive, marcate de tensiune, de agresivitate, de deresponsabilizare, de remisie şi apoi de reconciliere. Din punctul de vedere al victimei, tuturor acestor faze le corespund alte faze: frică, enervare, sentimentul că victima este responsabilă de violenţă şi, în sfârşit, speranţa că situaţia se va ameliora. Nu toate aceste faze sunt prezente întotdeauna, iar succesiunea lor nu este neapărat cea prezentată.
Violenţa conjugală include agresiunea psihologică, verbală, fizică şi sexuală, precum şi toate actele de dominare în plan economic. Violenţa conjugală nu rezultă dintr-o pierdere de control, ci constituie, din contra, un mijloc de dominare a celeilalte persoane şi de afirmare a puterii asupra acesteia. Violenţa poate fi trăită în cadrul unei relaţii maritale, extramaritale sau numai amoroase, la orice vârstă.
Pe de altă parte, vorbim despre violenţă între soţi, “violence entre conjoints”, şi nu de violenţă conjugală, atunci când, cu ocazia unei despărţiri, unul dintre partenerii din cuplu comite infracţiuni, de data aceasta de natură penală, care nu corespund definiţiei violenţei conjugale, aşa cum am prezentat-o mai sus. În această situaţie, poliţia este cea care se ocupă de caz.
De notat că mai există şi termenul de “violenţă în familie”, care este utilizat în Québec pentru a desemna violenţa privind copiii sau alţi membri ai familiei – de exemplu, bunicii. Vorbim aici şi despre violenţa exercitată, de exemplu, de un adolescent asupra unui alt membru al familiei sale – părinte, frate, soră.
Toate infracţiunile de violenţă prevăzute de Code criminel şi susceptibile să apară între soţi pot constitui violenţa conjugală. Asupra lor, precum şi asupra procedurii de urmat în astfel de situaţii, vom reveni în numărul următor.
