Norvegia: Biografia unui terorist

Cu începere din 22 iulie 2011, când liniştita şi prospera Norvegie a devenit ţinta unui atac terorist de proporţii tragice,  presa internaţională, împărtăşind stupefacţia generală,  încearcă să discearnă motivele  care l-au determinat  pe autorul atacului – norvegianul Anders Behring Breivik (32 de ani) – să-l comită.

Profilul suspectului,  audiat de tribunal cu uşile închise luni 25 iulie,  la ora 13, este cât se poate de banal. Andres  Behring Breivik nu poate invoca o copilărie nefericită, o experienţă violentă, sărăcia, discriminarea etc. cum se întâmplă deobicei cu criminalii pe care avocaţii lor încearcă să-i transforme în victime ale societăţii.

Părinţii săi – tatăl, diplomat şi mama, infirmieră – au divorţat când  Breivik avea mai puţin de un an, dar ulterior el a fost în relaţii bune cu amândoi. “Am avut o educaţie privilegiată cu persoane responsabile şi inteligente în jurul meu”. Părinţii erau simpatizanţi ai Partidului Muncitoresc (Det norske Arbeiderparti  în norvegiană), de orientare social-democrată, aflat la putere din 2005.

Fiul a ales să fie membru al al Partidului Progresului, de orientare ideologică de dreapta, din care a demisionat însă fiindcă îl găsea prea deschis multiculturalismului  şi idealurilor “sinucigaşe” ale umanismului.

Andres Behring Breivik se defineşte drept un “cruciat” antiislamist  care a optat pentru calea violenţei extreme din cauză că  nu mai are încredere în partidele tradiţionale şi în eficacitatea protestului paşnic.

“Protestul” lui Andres Behring Breivik a costat viaţa, potrivit ultimelor informații,  a 76 de persoane, dintre care foarte mulţi adolescenţi, împuşcaţi cu sânge rece. El  a îndoliat întreaga Norvegie.

Spre a afla  mai multe detalii despre biografia lui Andres Behring Breivik şi pentru lectura unui grupaj de  articole despre atacul terorist din Norvegia, apăsaţi  aici.

Ultimele articole

Articole similare