Negocierile din Statele Unite bat pasul pe loc

Tot mai mulţi analişti din sectorul financiar american şi internaţional se tem că Statele Unite vor pierde cota de credit AAA. Aceasta întrucât, cu toată ofensiva mediatică din ultimele săptămâni a președintelui Obama, negocierile cu parlamentarii republicani pentru ridicarea plafonului legal al datoriei americane bat pasul pe loc.

Pentru preşedinte, faptul ar echivala şi cu o înfrângere personală de proporţii. El ar fi primul preşedinte american în timpul căruia Statele Unite nu ar mai face parte  diintre ţările cu cota de credit maximă alături de Franţa, Canada, Finlanda sau Singapour.

Dar dincolo de Obama, consecinţele scăderii cotei de credit a Statrelor Unite  ar avea efecte grave nu doar asupra economiei americane, ci şi asupra economiei mondiale.

Din acest motiv Barack Obama şi parlamentarii Congresul american  sunt supuşi zilele acestea unei enorme presiuni conjugate, interne şi externe pentru a ajunge la un compromis care ar repune situaţia financiară a Statelor Unite pe baze sănătoase.

Mai multe amănunte,  în articolul original.

 

 

Ultimele articole

Articole similare