Crochiu Petru Popescu: Un autor româno-american de succes

Citește și

Petru Popescu face parte dintr-o pleiadă de scriitori şi, în general, de oameni de cultură emigranţi, cu o bună notorietate în România, pe care au consolidat-o în ţara de adopţie, aducând-o, uneori, la un nivel superior. Alături de el îi regăsim, printre mulţi alţii, pe Norman Manea, Matei Căli-nescu, Virgil Nemoianu, Dorin Tudoran, Vladimir Tismăneanu, Gabriela Melinescu.

S-a născut la 1 februarie 1944, la Bucu-reşti, într-o familie de intelectuali. Tatăl, Radu Popescu, era critic literar şi dramatic, iar mama, Nelli Cutava, actriţă. A fost elev al Liceului Spiru Haret din Bucureşti şi, după absolvirea lui, a devenit student la Facultatea de Litere din Capitală, secţia limbi străine (germanice), pe care a absolvit-o în 1967.

- Publicitate -

A debutat în literatură înainte de termi-na-rea studiilor, în 1966, cu o plachetă de versuri, Zeu printre blocuri.

Nu poezia era însă drumul pe care Petru Popescu avea să se impună ca unul dintre cei mai importanţi scriitori ai generaţiei sale. În 1969, va publica romanul Prins, cu un succes  aproape instgantaneu şi  ieşit din comun pentru vremurile acelea. Nu era un succes doar de critică, ci, mai ales, de public. Într-o societate în care la ordinea zilei, în literatură, se afla doar jubilaţia permanentă pentru fericirea de a construi „cea mai dreaptă orânduire din istorie”, romanul lui Petru Popescu, aducând în prim-plan o dramă umană sfâşietoare, era o noutate absolută şi aducea un suflu proaspăt de omenie autentică.

Romanul acesta a fost urmat, în 1970, de un altul, care a sporit notorietea tânărului scriitor: Dulce ca mierea e glonţul patriei. Amândouă au fost percepute ca nişte romane neconvenţionale, întrucâtva subversive prin critica lor voalată la adresa sistemului, iar faptul acesta i-a atras conflicte cu Direcţia Presei, instituţia care exercita cenzura.

- Publicitate -

Succesul obţinut atât de rapid a avut două consecinţe importante: prima a fost obţinerea unei burse de studii Gottfried von Herder, cu durata de un an, la Viena (1971-1972). A doua, după publicarea a încă două romane, a fost apariţia unui interes particular faţă de autor din partea fiicei lui Nicolae Ceauşescu, Zoe Ceauşescu, interes care s-ar fi transformat într-o idilă.

Declarându-se o cititoare pasionată a romane-lor sale, Zoe Ceauşescu, descrisă de Petru Popescu într-un interviu din 2008 ca fiind “o personalitate complexă, o răzvrătită, dar şi o prizonieră în interiorul familiei”, i-a sugerat că nu va putea evita supunerea la ri-gorile sistemului şi că va trebui să scrie nu ceea ce vrea, ci ceea ce i se va cere.

În 1974, pe când se afla într-o de-legaţie condusă de Nicolae Ceauşescu în America Latină, Petru Popescu a primit din partea Universităţii Iowa din Statele Unite invitaţia de a participa la un International Writing Program, ce urma să dureze cinci luni. A fost ocazia de care scriitorul s-a folosit pentru a rămâne defi-nitiv în Statele Unite.

Aici, Petru Popescu a trecut mai întâi printr-o etapă de “recalificare” ca scriitor. S-a înscris la Şcoala de film din Los Angeles, în clasa de scenaristică şi regie, cu gândul de a scrie scenarii de film, mai puţin exigente sub raportul limbii, înainte de a trece la scrierea de literatură propriu-zisă. A realizat două filme ca scenarist şi, respectiv, ca regizor, după care a început să scrie romane în limba engleză, care s-au bucurat, ca şi cele din România, de un mare succes.

Locuieşte în prezent (din 1978) la Beverly Hills, împreună cu soţia sa, Iris Friedman, şi cu copiii lor, Adam şi Chloe.

Opera “americană” a lui Petru Popescu cuprinde de două ori mai multe titluri decât cea românească. Dar, în ultimul timp, au fost traduse în limba română câteva dintre roma-nele scrise în engleză, astfel încât imaginea de scriitor român a lui Petru Popescu este la fel de consistentă ca şi aceea de scriitor american. Căci, deşi limba diferă, tematica multor romane este asemănătoare, îndatorată experienţelor sale româneşti. În privinţa aceasta, Petru Popescu se aseamănă, bunăoară, cu Herta Müller.

Patru romane sunt esenţiale pentru schiţarea profilului exact de scriitor al lui Petru Popescu: Prins este un roman psihologic despre singurătatea şi angoasa în faţa bolii, inspirat din tragedia unui frate geamăn, Paul. Dulce ca mierea e glonţul patriei este romanul unei iubiri juvenile şi pasionate, contrapusă universului militar, apăsător şi convenţional. În Supleantul, tema este cea a mirajului puterii care tulbură un tânăr pus faţă în faţă cu o iubire imposibilă pentru fiica dictatorului, iar Întoarcerea este povestea revenirii scriitorului în ţară, după o absenţă de 18 ani. Se observă cu uşurinţă factura autobiografică a literaturii lui Petru Popescu.

- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

Temperatură record în Columbia Britanică: 22,5 grade Celsius

După ce a stârnit îngrijorări la nivel global prin temperaturile record din vară, o regiune din vestul Canadei a...
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -