Statele Unite: De ce ţi-e frică nu scapi

Ultimele zile şi chiar săptămâni de negocieri între democraţi şi republicani pentru mărirea plafonului legal de îndatorare guvernamentală s-au desfăşurat sub ameninţarea scăderii cotei de credit de către agenţia Standard & Poor’s.

Se presupunea că o asemenea eventualitate  va avea consecinţe grave şi asupra economiei americane, şi asupra celei mondiale.

Negocierile s-au încheiat cu un compromis în ultimul moment, plafonul legal de îndatorare a crescut, preşedintele Obama a răsuflat uşurat, dar Standard & Poor’s nu a dat înapoi şi a scăzut cota de credit americană de la AAA  la AA. Cum ar fi, de ce ţi-e frică nu scapi.

Ne aflăm deocamdată în perioadă de aşteptare: va fi sau nu va fi zdruncinată economia mondială de scăderea notei americane?

Standard & Poor’s şi-a motivat decizia prin existenţa unor riscuri politice ca măsurile de  însănătoşire  financiară să fie blocate.

Deocamdată, consecinţele cele mai palpabile ale acestei decizii a agenţiei S&P sunt interne. Democraţii şi republicanii se acuză reciproc de acest deznodământ, iar Casa Albă este obligată să facă apeluri, ignorate şi de unii şi de alţii, la unitate. Nu e nimic care să contribuie la întărirea prestigiului lui Barack Obama.

O analiză detaliată a disputelor care agită clasa politică americană se găseşte aici.

 

Ultimele articole

Articole similare