Pe timp de vară, agenda mediatică românească se încarcă de hiperbole, iar ştirile par să fie asemenea unei gume de mestecat. Una din declaraţiile care au fost lungite şi răslungite în aceste ultime săptămâni îi aparţine lui Traian Băsescu şi se referă la un scenariu posibil după alegerile parlamentare de anul viitor.
În două vorbe, preşedintele României i-a avertizat pe copiloţii şi pe arhitecţii Uniunii Social Liberale (USL) că, chiar în cazul în care acest mamut politic ar lua peste 50% la scrutinul general din 2012, tot nu i se garantează accesul la putere.
Reverul lui Traian Băsescu, aruncat gureşei opoziţii autohtone, trimite la un articol buclucaş din Constituţia României, şi anume la articolul 103, în care se face vorbire despre condiţiile de desemnare a premierului în urma alegerilor parlamentare. România, după cum bine ştie multă lume, e o ţară frumoasă (păcat că e locuită!) în care, în actuala arhitectură constituţională, formula de Executiv este bicefală: preşedinte plus guvern.
Premierul e o piesă foarte importantă în desenul constituţional în vigoare. Acest lucru îl ştie foarte bine Emil Constantinescu – cu Radu Vasile, dar şi Ion Iliescu – cu Adrian Năstase sau Traian Băsescu – cu Călin Popescu Tăriceanu. De aici şi seria de replici politice declanşate de avertismentul lansat de Traian Băsescu în legătură cu ce va fi după alegerile din 2012.
Au existat şi comentarii încărcate de argument referitoare la ce spune acest articol 103 din Constituţie, dar ele, deşi consistente şi demne de tot respectul, sunt secundare în raport cu reacţiile politice la care am făcut trimitere mai înainte.
Profesorul Ioan Stanomir, lider al comisiei prezidenţiale de analiză a regimului politic şi constituţional din România, notează, pe bună dreptate, că “Articolul 103 este unul care reafirmă rolul preşedintelui Republicii de mediator şi de actor-cheie în procesul de constituire a puterii executive. Depărtându-se de modelul francez al semiprezidenţialismului, legea fundamentală a României i-a oferit şefului de stat puţine pârghii prin care să intervină, direct, în organizarea puterilor în stat. Articolul 103 este una dintre aceste pârghii evocate.”
Lansând adversarilor politici această provocare, prin invocarea articolului 103, Traian Băsescu şi-a consolidat (dacă mai era nevoie) renumele de mare jucător şi a confirmat din nou vocaţia liderilor formali ai Uniunii Social Liberale, Antonescu şi Ponta, de a juca în ligi inferioare.
Pachetul de mesaje publice de vară, compus din afirmaţiile tranşante şi provocatoare ale lui Traian Băsescu, plus reacţiile adversarilor săi politici au evidenţiat cât de puţine “animale politice” avem pe scena politică autohtonă şi cât de mulţi “guvizi politici”. Să mă explic.
Ce spun adversarii lui Traian Băsescu după recentele afirmaţii ale şefului statului legate de desemnarea premierului? Că România e dictatură, că Băsescu are un comportament anticonstituţional, că ei – Iliescu, Antonescu, Ponta, Ciutacu, Mircea Badea – se luptă pentru democraţie, în vreme ce Băsescu şi intelectualii lui au nostalgii dictatoriale.
Cam asta ar fi, în sinteză, expresia gândirii infantile şi ignorante a opoziţiei politice şi a gurilor sale de tun mediatice: Băsescu egal dictatura!
Prin urmare, dacă nu respectă voinţa poporului, pac-pac la suspendare! Şi, spune Victor Ponta – răsturnacul de serviciu al naţiunii (se răstoarnă cu maşina la raliuri) – pac-pac la arestare!
Ce spune însă Traian Băsescu, iar adversarii săi politici nu vor să înţeleagă? În principal că, până în 2012, e cale lungă. Pe de altă parte, când Traian Băsescu îi invită pe adversarii săi politici să lectureze cu mai multă atenţie articolul 103, îi invită, de fapt, la prudenţă şi la reflecţie.
Reacţiile acestora din urmă, fără excepţie, nu dovedesc nici una, nici alta. Şi, desigur, nici inteligenţă.
