George Vanier

Nimic nu este mai banal într-un oraş mare cum este Montrealul decat o călătorie cu metroul. Ştim pe de rost, ca pe o poezie, numele şi succesiunea staţiilor. Dar ştim oare şi ce înseamnă ele, ce evocă şi ce loc ocupă in imaginarul şi in istoria Montrealului, Quebecului si Canadei? Pe parcursul mai multor numere, vă vom înfăţişa, pe scurt, “povestea” acestor nume.

Georges Vanier este un personaj care poate fi rar întâlnit în viaţa publică. Nu atât  pentru calităţi, cât mai ales pentru armonia perso­­nalităţii sale. Sunt puţini oameni politici, diplomaţi, militari, artişti, scriitori etc, cărora urmaşii să nu le poa­tă reproşa absolut nimic, nici măcar în limitele “micii istorii” a vieţii lor personale.

Dintre aceştia face parte Georges Vanier, a cărui amintire se păstrează şi în numele unei staţii de metrou de pe linia portocalie; el a fost general, diplomat şi Guvernator general al Canadei.

S-a născut la Montréal, la 23 aprilie 1888.

A  studiat la colegiul Loyola şi la Universitatea Laval, unde a obţinut o diplomă în Drept, dar nu i-a fost dat să profeseze avocatura, fiindcă a izbucnit Primul Război Mondial. S-a înrolat în Corpul Expediţionar Canadian şi a făcut parte dintre fondatorii Batalionului 22 canadian-francez. S-a remarcat prin bravură în timpul unei ofensive pe care a condus-o în Franţa, în 1918, când şi-a pierdut piciorul drept. Semnificativ pentru caracterul său este faptul că nu a acceptat să fie evacuat câtă vreme soldaţii săi luptau încă în tranşee şi şi-a petrecut convalescenţa – lungă şi penibilă – în Franţa. La data rănirii, fusese deja decorat cu medalia Ordre du service distingué. Va mai fi de­corat în 1919, cu Crucea militară.

După război, în 1920, Batalionul 22 va deveni celebrul – şi astăzi – Royal 22e Regiment. În 1924, Georges Vanier a obţinut gradul de locotenent-colonel şi, din 1925, i s-a încredinţat comanda re­gimentului.

S-a căsătorit, în 1921, cu Pauline Archer şi din căsătoria lor armonioasă, care a durat peste 50 de ani, până la moartea lui Georges Vanier, au rezultat cinci copii.

În 1928, cariera militară face loc unei cariere diplomatice. În 1928, Georges Vanier este cooptat în dele­gaţia mi­li­tară canadiană pentru dez­armare la Societatea Naţiunilor Unite, iar doi ani mai târziu, este numit secretar al Înaltei Comisii Canadiene la Londra.

A deţinut această calitate aproape zece ani, până în 1939, când a fost numit ministru plenipotenţiar extraordinar în Franţa.

Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial i-a întrerupt însă misiunea diplomatică şi, împreună cu Pauline Archer, s-a întors în Québec, în 1941, unde, în anul următor, pe când era comandant al districtului mi­li­tar din Québec, a fost avansat la gradul de general. Şi-a reluat cariera diplomatică după război, în calitate de Ambasador în Fran­ţa, post pe care l-a ocupat până în 1953. Era în acelaşi timp şi repre­zentant al Canadei la ONU şi, în 1945, revenind în ţară, a pronunţat la CBC un discurs impresionant despre sentimentul de vinovăţie al generaţiei lui de politicieni pentru faptul de a fi ignorat, în pofida semnalelor alarmante, crimele în masă din lagărele naziste.

S-a retras din viaţa diplomatică în 1953 şi s-a întors la Montréal, unde a ocupat concomitent posturile de Director al Băncii din Montréal, al Creditului Funciar Canadian-Francez şi al companiei de asigurări Standard Life.

În 1959, la vârsta de 71 de ani, Georges Vanier a fost numit Guvernator general al Ca­na­dei. Era primul francofon care ocupa această înaltă funcţie onorifică şi mandatul lui a instituit tradiţia alternării între anglofoni şi francofoni.

În timpul lui, a avut loc Revoluţia liniştită din Québec şi, drept urmare, spiritul naţionalist quebechez a dobândit un obiectiv precis: rea­lizarea suveranităţii, prin separarea de Canada.

În contextul politic tensionat şi, întrucâtva, tulbure (datorită acţiunilor Frontului de Elibe-rare a Québecului), Georges Vanier a fost considerat de quebechezii suveranişti un trădător, în timp ce, în restul Canadei, prestigiul său a devenit imens.

A murit în funcţie, la 5 martie 1967, a doua zi după ce-i comunicase primului ministru Leaster Person interesul său de a-şi continua, cu un nou mandat, misiunea de Guvernator general.

În 1999, săptămânalul canadian MacLean’s a alcătuit lista celor mai influenţi 100 de canadieni din toate timpurile. Georges Vanier a fost plasat pe locul 1.

Ad
Articolul precedentMera Peak: la limita respiraţiei
Articolul următorDin lumea arabă în Europa
Mircea Gheorghe
Mircea Gheorghe (n. 1943), ziarist, prozator şi traducător, stabilit din 1990 în Canada. Licenţiat în litere (Bucureşti, 1966). Colaborator la mai multe reviste din România şi diaspora. Scrie la Pagini româneşti din 2002. A publicat sinteze despre istoria criticii şi ideilor literare, traduceri din F. Braudel, P. Chaunu şi J.-M. Guyau, precum şi cărţile Partida de canastă (Polirom, 2005, proză scurtă), Imprevizibilul triumf (Institutul European, 2008, eseuri), Clepsidra (EuroPress, 2010, roman)