De câţiva ani, merg în fiecare vară în România. Nu chiar în vacanţă, fiindcă am mult de lucru, dar îmi iau şi zile pentru mine, îmi văd oamenii şi locurile dragi. Tocmai m-am întors, aşa că mitraliez două-trei impresii.
Mit: Biletul de avion indică data şi ora la care ajungi la destinaţie.
Fals: Biletul meu Montréal – Bucureşti, cu KLM (Sky Team), era optimist. În ziua plecării, mă înfăţişez la aeroport pe la 5 după-amiaza. După îmbarcare, avionul plin ochi aşteaptă decolarea. Cum aerul condiţionat nu merge, râuri curg pe frunţi şi-n bocanci. Peste vreo oră, cotele apelor cresc brusc, la vestea că un motor e în grevă. Suntem debarcaţi, dar lăsăm lucrurile înăuntru, fiindcă, nu-i aşa, se rezolvă. Peste altă oră, suntem invitaţi să ne pescuim calabalâcul. Dar, nu vă faceţi griji, se rezolvă. Primim fiecare câte-un voucher de 25 de dolari, pentru mâncare şi băutură. And now we wait. Încă vreo câteva (multe) ore, până ni se spune stop joc. Veniţi mâine seară, la 9.
La 1 noaptea ajung acasă. Şederea de o zi la Amsterdam s-a dus. Şi banii de hotel, nerambursabili. A doua zi, telefon la KLM. Aflăm că avionul pleacă la 5 după-amiaza, nu la 9 seara. Şi nu e direct până-n Amsterdam, ci pe la Paris. Cu două ore de aşteptat la Paris şi alte 4 la Amsterdam. Ajuns varză la Bucureşti, o zi mai târziu şi clopoţeii lica-lica-lica. Reclamaţie la KLM pentru rambursarea nopţii de cazare la Amsterdam. Răspuns: o confirmare de primire. Cererea este analizată. A trecut o lună. Încă se analizează.
Mit: În Bucureşti se circulă groaznic.
Nu mai ştiu, oare eu am lansat zvonul ăsta? Parcă nu mai e chiar aşa. Pe lângă că în perioada vacanţelor sunt mai puţine maşini pe drumuri, în iunie s-a deschis noul pasaj Basarab, care chiar fluidizează traficul într-o zonă prin care, până acum, se circula doar cu melcul (Centru/Gară – Cotroceni – Drumul Taberei/Militari). Unde mai pui că e plin de becuri şi se vede frumos noaptea.
Ar trebui să amintesc aici şi de taxiuri: multe şi ieftine, deşi e greu de explicat fenomenul, când litrul de benzină costă aproape doi dolari.
Mit: Lumea n-are bani, dar terasele-s pline.
Adevărat. Ba chiar am descoperit un loc nou, pe care-l recomand cu căldură. Se numeşte Hanul berarilor – fostul restaurant Bucur, de la Piaţa Unirii. Administraţie nouă, amenajare foarte plăcută, atenţie la detalii, mâncare bună şi proaspătă, preţ ok. Porţii mici, dar cuviincioase dacă n-ai trei burţi şi şase guşi. Pentru week-end, se rezervă însă cu o săptămână înainte. Nici în timpul săptămânii nu găseşti loc direct acolo (am încercat!), e bine să rezervi măcar cu câteva ore înainte.
Mit: La mare e scump şi prost.
N-aş zice că-i scump; poate nici aşa de prost, dar e înfiorător de aglomerat în week-end. Nu mi s-a părut scump faţă de Bulgaria, Turcia, Grecia sau Croaţia – nici la cazare, nici la mân-care. Dar nici n-am mers la Mamaia, unde se duce lumea cu bani. Oameni cu cearcăne, noi nu căutam nicidecum “cele mai tari distracţii”. Că veni vorba: am impresia că noţiunea de “distracţie” a căpătat noi valenţe, e acum un fel de fetiş, un epitom motivaţional şi aspiraţional. Dar să revenim: am stat într-un hotel liniştit, curat, agreabil chiar, cu 80 de dolari pe noapte, în miezul sezonului.
Marea curată şi caldă, fără plutiri de obiecte suspecte. Ceva alge, dar în limite rezonabile. Oamenii aglutinaţi la mal, aşa că spre geamandură, slavă înotului, liber. Pe plajă, situaţie încordată. Muzica tare şi agitată. Pentru două scaune şi-o umbrelă, am explorat noi teritorii retorice (“Da’ ce, mă, banii mei nu-s buni?”), am smuls păr şi haine, dar ce n-am făcut.
Altă surpriză proastă: vă amintiţi de frumosul complex din Olimp format din hotelurile Amfiteatru – Panoramic – Belvedere? Era altădată un loc cu un view superb, restaurante bune şi o galerie de shopping cochetă. Mă aşteptam deci să n-am loc de Bentley şi Maserati. Da’ de unde! Mă uit pe plăcuţa hotelului: două stele. Zic: “precis s-au şters vreo două-trei”, deja râdeam de glumă. Dar nu: la shopping – lumina stinsă; în loc de restaurante – o pizzerie uşor jerpelită şi-o cârciumă cu cântăreaţă. Chestionez o recepţionistă, care îmi înţelege uimirea. Complexul a decăzut pentru că n-a fost renovat. Şi nu s-a renovat pentru că nu a fost privatizat. Abia acum au început lucrările la unul dintre hoteluri, care va deveni de 4 stele. Urmează celelalte două, dar o să dureze.
Mit: În România nu sunt autostrăzi.
Fals. Sunt două, dar mai mici. Şi, din când în când, bolnave. De pildă, între Bucureşti şi Constanţa doar vreo 40 de kilometri sunt fără autostradă. Însă aceia 40 îţi fac sau îţi omoară week-end-ul. Revenind de la mare într-o duminică seară (ce idee!), am fost deviaţi mai bine de 100 de kilometri prin Dobrogea, din cauza pârdalnicilor 40, care erau blocaţi. Dacă nu eram morţi de oboseală, am fi apreciat poate ocolul, căci peisajul părea variat. O ţară frumoasă, da. Păcat că nu se vede pe-ntuneric.
