Grecia, sub ameninţarea falimentului

Ministrul german al Economiei, Philipp Rosler, este cel dintâi politician al Uniunii Europene care admite posibilitatea falimentului în cazul Greciei. Potrivit declaraţiei lui din Die Welt, publicată luni 12 septembrie,  măsurile de austeritate iniţiate de guvernul grec în vederea redresării finanţelor naţionale  nu au fost suficient de eficace aşa încât, pentru stabilizarea euro-ului, trebuie analizate toate opţiunile, inclusiv declararea ei ca ţară insolvabilă.

Dar falimentul ar veni ca o ultimă sancţiune numai dacă guvernul socialist grec nu întreprinde o reformare profundă a ţării. El ar fi precedat mai întâi de o suspendare a ajutorului acordat de Uniunea  Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar şi, în al doilea rând, de retragerea pe termen scurt a dreptului de vot în Consiliul de miniştri al Uniunii Europene.

Declararea falimentului de stat în Grecia ar fi însoţită de pierderea temporară a  unor drepturi ale suveranităţii naţionale, cu obiectivul “de a restabili capacitatea de funcţionare a Statului”.

Declaraţia ministrului german vine după anunţarea în Grecia a unor noi măsuri de austeritate precum şi a hotărârii guvernului de a accelera intrarea în vigoare a măsurilor de austeritate deja votate.

Pentru amănunte suplimentare, citiţi articolul original.

 

Ultimele articole

Articole similare