E de mirare că, până acum, niciun mogul care are trust de presă nu s-a gândit să scoată pe piaţă o antologie de basme. Sau, dacă nu o antologie, măcar o cărticică de basme scrise, de pildă, de fraţii Grimm, un volumaş în care la loc de cinste să stea Albă-ca-Zăpada.
E de mirare din două motive: bântuiţi de un îndoielnic spirit antreprenorial, mogulii ar fi în stare să încerce orice soluţie din care să scoată ceva profit. Ar fi în stare, cu alte cuvinte, să pună deopotrivă basme, ca supliment la un ziar sau altul ori o pungă de scoici – numai să iasă banul.
Pe de altă parte, independent de voinţa lor (ba aş zice chiar împotriva voinţei mogulilor autohtoni şi a reţelelor de putere ale acestora), asistăm la o renaştere spectaculoasă a ideii de basm, într-un spaţiu public neobişnuit: politica.
Albă-ca-Zăpada (basmul care se detaşează copios dintre toate cele la care au făcut trimitere politicienii de un an încoace) e ideea-imagine care a stârnit enorm de multe pasiuni, discuţii, speranţe, disperări, indignări, repoziţionări. E un basm care a motorizat şi mobilizat deja energii impresionante.
Idealiştii ar putea spune – şi ar avea dreptate – că Albă-ca-Zăpada, la fel ca orice basm, e prea frumos ca să fie adevărat. Alţii ar putea spune – şi ar avea şi ei dreptatea lor – că nici nu contează dacă Albă-ca-Zăpada are un corespondent în realitate. Atâta vreme cât acest basm/mit, care s-a aşezat deja în centrul agendei publice autohtone e eficient, nu e nicio problemă dacă e sau nu adevărat.
Pentru ceea ce e previzibil că se va întâmpla pe termen scurt şi mediu în politică, a doua perspectivă de lectură a efectelor acestui basm/mit în spaţiul public românesc e, de departe, cea mai adecvată. Albă-ca-Zăpada a fost şi, de fapt, continuă să fie acceleratorul de viteză pentru ceea ce va deveni, cu precădere pe partea de centru-dreapta, contraponderea la colosul USL. E probabil că următoarele confruntări politice vor fi între două mari blocuri (plus UDMR, care va juca pe altă nişă şi cu alte mize decât aceste două mari construcţii politice) şi că, într-un interval relativ scurt, peisajul politic autohton se va redesena.
Cu câteva basme (a se citi mituri) în introducere, cu aşteptări idealist-maximale, dar – mai mult ca sigur – cu proiecte politice executate mai lumesc, probabil “balcanic”, e de aş-teptat că USL va avea, în curând, adversari care se vor mişca după alte reguli decât cele din prezent.
Cum va arăta această mega-entitate politică ce pare inevitabilă şi despre care se vorbeşte tot mai insistent în România de câteva saptămâni? Traian Băsescu, un om bine informat, spune că “smart and right”.
Cele mai multe scenarii vehiculate deja în spaţiul public converg către această ipoteză, a cărei formulă esenţializată a fost confirmată, recent, de şeful statului. Mai sunt însă şi altele expuse şi, până când nu vom avea certificarea oficială cu privire la ceea ce va decurge din Albă-ca-Zăpada (Mişcarea Populară), nu e de exclus nimic, după cum nu e de afirmat nimic la modul ultimativ, tranşant.
Ceea ce ştim însă de la Blaga (Lucian Blaga, nu Vasile) e că “realitatea e ruina unui basm”. Formula aceasta, deşi aşa poate părea la prima vedere, nu e chiar una demoralizantă şi demotivantă. Dincolo de regrete, ea invită şi la anumite ajustări, în raport cu ceea ce e posibil, cu ceea ce e, realist, cu putinţă.
Aşadar, pentru 2012, când e foarte probabil să avem un nou sistem de vot şi alegeri parlamentare comasate cu cele locale, realist e să credem că vom avea o confruntare, în multe privinţe, dincolo de eticile obişnuite, cu mult cinism. Va fi o bătălie pentru viitor, dar disperată.
În scurt timp, vom vedea mai clar cum arată la faţă cele două armate care se vor înfrunta. În scurt timp, nu va mai fi vreme de basme…
