
Actorul şi regizorul Horaţiu Mălăele revine la Montréal cu o nouă piesă, Podu’, pe care o joacă alături de George Ivaşcu şi de Meda Victor.
Spectacolul este programat joi, 17 noiembrie 2011, de la ora 8pm, la aceeaşi sală cunoscută deja iubitorilor de teatru românesc din Montréal: Pavillon de l’Éntrepôt (2901, boul St.-Joseph, Lachine, H8S 4B7).
La baza piesei Podu’ stă un text de Paul Ioachim, Podul Sinucigaşilor. Scrisă înainte de ‘89, piesa a fost interzisă de cenzură.
Tema pusă în discuţie este gândul sinuciderii, întâlnit frecvent şi obsedant în societatea de astăzi, precum şi explicaţia pentru care, din fericire, în majoritatea cazurilor, acest gând nu se concretizează. Podu’ este un spectacol savuros, de la care plecăm cu ideea ca există, întotdeauna, cel puţin un bun motiv pentru care viaţa merită a fi traită; fie şi numai din curiozitate, pentru a afla ce se va întâmpla mâine.
***
Pentru luna decembrie, se anunţă deja un concert de colinde cu Ducu Bertzi. Acesta va avea loc sâmbătă, 3 decembrie, de la ora 8pm, la aceeaşi sală, Pavillon de l’Éntrepôt.
La fiecare dintre spectacole, biletele costă 40$ (sau 35$, preţ redus – pentru studenţi sub 25 de ani şi pensionari peste 65). Există şi un abonament pentru ambele spectacole, disponibil la preţul de 70$. În perioada următoare, biletele vor fi puse în vânzare la Librăria Pagini Româneşti (4914 Décarie #2, H3X 2H7 sau online, pe pagina www.paginiromanesti.ca), precum şi la restaurantul La Maison Rustik (5461, rue Sherbrooke Ouest) şi magazinele Balkani (Marché Jean-Talon – 7070 ave Henri Julien, H2S 3S3 şi Laval – 2888 ave du Cosmodome, H7T 2X1) şi Transilvania (806 Curé Labelle, Laval, H7V 2V3).