Monica Macovei dă tonul luptei anticorupţie în Europa

Monica Macovei

Rezoluţia anticorupţie propusă de europarlamentarul român Monica Macovei a fost adoptată, săptămâna aceasta, de Parlamentul European. Rezoluţia stabileşte un meca­nism unic anticorupţie la nivelul întregii Uniuni Europene, unde accentul se va pune pe confiscarea averilor ilicite şi recuperarea banilor obţinuţi prin fraudă. Monica Macovei spune că UE pierde anual 120 de miliarde de euro din cauza corupţiei şi propune “o listă a ruşinii”, în care să fie incluse ţările unde corupţia este tolerată de politicienii aflaţi la putere, pentru ca aceştia “să se facă de râs”.

Reamintim că Monica Macovei a fost ministru al Justiţiei în Guvernul Tăriceanu, perioadă în care s-a remarcat printr-o atitudine intransigentă faţă de corupţia din ţară.

Atitudinea inflexibilă a dus, în final, la eliminarea ei din guvern de către premierul Tăriceanu, după ce Macovei îl acuzase public pe acesta că a încercat să intervină în favoarea omului de afaceri Dinu Patriciu.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare