Vizita preşedintelui român în Statele Unite nu putea să nu stârnească pasiuni într-o ţară în care orice informaţie e motiv de polemică. Nicio surprindere deci că, în momentul în care s-a aflat că Traian Băsescu va merge într-o vizită de lucru în SUA, comentariile au început să curgă. A fost dezbătut modul în care a apărut informaţia – pe “surse” – şi tipul vizitei – de lucru -, întrebarea supremă fiind: se va întâlni sau nu cu preşedintele american, Barack Obama? Adevărul este că, în chestiuni de protocol, am văzut vizite mai bine organizate. Rareori un preşedinte pleacă într-o deplasare fără să îi fie cunoscut programul şi lista personalităţilor pe care le va întâlni. Dar aici, vina, dacă putem folosi acest cuvânt, nu revine părţii române, deoarece cel care invită face şi difuzează programul. Statele Unite ar fi trebuit să anunţe că Traian Băsescu vine la Washington şi că se va întâlni şi cu preşedintele Obama.
Dincolo de amănuntul de protocol, au existat, la Bucureşti, două interpretări ale vizitei: că ar fi “istorică”sau că ar fi un semi-eşec. Nici una, nici alta. Este o vizită normală, cu rezultate interesante, dar nu spectaculoase. A fost semnat acordul prin care Statele Unite vor instala elemente ale scutului antirachetă în România, a fost adăugat un document la parteneriatul strategic, s-a discutat despre chestiuni bilaterale. Nimic ieşit din comun, totuşi. Faptul că România va găzdui o parte din scutul antirachetă american era cunoscut de ceva vreme, acum a fost formalizat. Parteneriatul strategic va îm-plini în curând 15 ani de când a fost semnat şi funcţionează bine. În general însă, astfel de parteneriate trebuie umplute şi cu acţiuni, nu numai cu vorbe. Există exemple de parteneriate privilegiate sau strategice care dorm din diferite motive. Cel cu Statele Unite nu e unul dintre ele, din fericire. În fine, chestiunile bilaterale, cum ar fi eliminarea regimului de vize pentru români sau atragerea investitorilor americani sunt şi ele de multă vreme pe agendă.
Relaţia româno-americană are însă doar de câştigat din această întâlnire, cu condiţia ca românii să ştie să îşi promoveze interesele. Pentru că, dacă relaţia politică şi militară este bună, cea care ţine de chestiuni de societate şi de economie e mai puţin. Nu e întâmplător faptul că în ziua în care preşe-dintele român mergea în vizită în SUA, Camera americană de comerţ organiza la Bucureşti o conferinţă în care investitorii denunţau dur proasta colectare a impozitelor şi autismul autorităţilor române. Degeaba statul român doreşte noi investiţii, dacă nu ştie să gestioneze ceea ce există deja. Când preşedintele român l-a întrebat pe Barack Obama “ce poate face România pentru SUA”, răspunsul preşedintelui american a fost: “Să funcţioneze legea şi justiţia!” Ceea ce îşi doreşte preşedintele american pentru România ne dorim şi noi.
Dacă ar fi să tragem linie, rezultatul cel mai clar al vizitei e legat însă de aspectul militar şi de cel geostrategic. Faptul că Statele Unite încep proiectul scutului antirachetă din Europa printr-un acord cu România nu e anodin. Amplasamentul rachetelor SUA în comuna Deveselu va menţine treaz interesul american pentru zonă şi pentru România, pe o perioadă destul de lungă.
“Primăvara arabă”, războiul din Libia sau tensiunile dintre Turcia şi Israel fac ca zona apropiată Orientului Mijlociu să redevină interesantă pentru SUA, după o perioadă în care atenţia fusese concentrată pe războaiele din Irak şi Afga-nistan sau pe situaţia aproape explozivă din Pakistan. Cei mai buni aliaţi ai SUA în Europa Centrală şi de Est sunt Polonia şi România. Ca urmare, e normal ca spre aceste două state să se îndrepte interesul americanilor, atunci când vor să îşi întărească prezenţa
în regiune. În plus, fidelitatea politică a Varşoviei şi Bucureştiului e dublată şi de o amplasare bună pe hartă: România este un loc excelent pentru instalarea interceptoarelor antirachetă, în cazul în care acestea ar veni dinspre Iran, de exemplu.
Cerul e deci senin pe relaţia româno – americană. Ar putea să apară nori în altă parte, din cauza semnării acestui acord? Rusia a protestat în câteva rânduri, dar sunt mai mult proteste formale, care fac parte din “caietul de sarcini” al unei foste mari puteri. Moscova încă speră să ajungă la un acord cu SUA şi cu NATO pentru un proiect de scut comun antirachetă, dar occidentalii nu sunt foarte entuziaşti. Un proiect comun ar însemna şi accesul Rusiei la tehnologia occidentală, ceea ce – reflex al războiului rece – occidentalii ar dori să evite. În rest, americanii vor veni, scutul va exista şi depinde în primul rând de români ca relaţia să evolueze.
