Există viaţa itinerantă plină de neprevăzut, dar şi de mizerie, a scriitorilor din generaţia beat, a lui Jacques Kerouac sau Neal Cassady, modelul literar al personajului Dean Moriarty din romanul celui dintâi, Pe drum. Dar există, în partea opusă a spectrului social, şi viaţa iti-nerantă, de asemenea plină de neprevăzut, dar lipsită de mizerie, a scriitorilor diplomaţi. Cum este viaţa mexicanului Carlos Fuentes.
Fuentes, unul dintre cei mai celebri scriitori în viaţă de expresie spaniolă (romancier, nuvelist şi eseist) s-a născut la 11 noiembrie 1928, în Panama City (Panama), ca fiu al lui Rafaelo Fuentes Boettiger şi Berta Macias Rivas.
Tatăl său era diplomat, cu o carieră inter-naţională, aşa încât copilăria viitorului scriitor s-a petrecut la Montevideo, Rio de Janeiro, Washington, Santiago, Quito şi Buenos Aires. Bilingv de la vârsta de şase ani, el a beneficiat de o educaţie cosmopolită în şcoli private şi, de la 16 ani (când s-a întors cu familia în Mexic), în Colegio de Mexico, una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ din ţară.
În timpul studiilor colegiale, contra voinţei familiei sale, Carlos Fuentes a devenit preocupat de arta scrisului, dar unul dintre prietenii tatălui său, scriitorul Alfonso Reyes, l-a sfătuit să obţină mai întâi o licenţă universitară. Poţi face pe urmă ce vrei, şi-a completat acesta sfatul. Astfel că Fuentes a studiat dreptul în Mexic şi ştiinţele economice în Elveţia, la Geneva.
Tot din spirit rebel, sau poate ca urmare a atracţiei generale a latino-america-ni-lor către ideologiile de stânga, el a aderat la mar-xism şi a devenit membru al Partidului Comunist din Mexic.
S-a căsătorit în 1959 cu o celebră actriţă mexicană, Rita Macedo. Căsătoria lor a durat 7 ani, iar divorţul, survenit în 1966, a fost provocat, printre altele, şi de reputaţia de seducător a lui Fuentes, căruia i se atribuiau legături amoroase cu alte actriţe celebre – ca, de exemplu, Jeanne Moreau sau Jean Dorothy Seberg. S-a recăsătorit în 1973 cu Sylvia Lemus, cu care a avut doi copii.
Dar, dincolo de tribulaţiile vieţii sale private, Carlos Fuentes a început, în anii ‘60, aproape concomitent, o carieră de diplomat şi o alta de scriitor. A debutat în 1954 cu un volum de povestiri şi, în acelaşi timp, a început să lu-creze în Ministerul Afacerilor Externe, unde a îndeplinit diferite funcţii, care au culminat cu numirea sa ca ambasador în Franţa (1974-1977).
Cariera lui literară s-a dezvoltat în paralel nu doar cu cea de diplomat, ci şi cu o activitate intensă de conferenţiar în prestigioase universităţi americane din New York, Philadephia, New Jersey sau Cambridge.
Om cu convingeri de stânga, Carlos Fuentes este însă, în relaţiile sale personale, destul de eclectic, ceea ce mărturiseşte că diplomaţia, care este o artă a compromisului, corespunde în cazul lui unei înclinaţii naturale. Printre prietenii săi se regăsesc politicieni (Fidel şi Raul Castro, Bill Clinton, Jacques Chirac), oameni de afaceri de anvergură, proprietari de firme multinaţionale, milionari.
Cu toate aceste ocupaţii şi relaţii sociale exigente, opera lui Carlos Fuentes este imensă: 25 de romane, 9 volume de povestiri şi nuvele, 15 volume de eseuri, 6 piese de teatru, un scenariu de film. Mai trebuie adăugată şi colaborarea sa consistentă la ziarele El Pays, din Spania, şi Reforma, din Mexic, cu eseuri pe teme politice şi culturale.
Prin romanele scrise în deceniile şase şi şapte, şi mai ales prin La Muerte de Artemio Cruz (Moartea lui Artemio Cruz), din 1962, Carlos Fuentes a fost considerat drept unul din membrii importanţi ai mişcării literare Boom LatinoAmericano, în care, alături de el, se mai află Julio Cortazar (Argentina), Mario Vargas Llosa (Peru) şi Gabriel Garcia Marquez (Columbia).
Bătrânul gringo (1985) este un roman care porneşte de la o enigmă istorică devenită legendă. Dispariţia, la începutul secolului al XX-lea, în timpul revoluţiei lui Pancho Villa, a scriitorului şi ziaristului american Ambrose Bierce i-a su-gerat lui Carlos Fuentes o tulbu-rătoare şi tragică poveste de dragoste cu trei personaje: o frumoasă americancă, Har–riet Winslow, un tânăr general revoluţionar, Tomás Arroyo şi “bătrânul gringo”, Ambrose Bierce. Enigmele de acest fel sunt o sursă a re-alismului magic latino-american şi ele apar frecvent şi la Jorge Luis Borges.
O companie neliniştitoare (2004) este un volum cu şase nuvele, în care matricea realis-tă se împleteşte cu fantasticul şi macabrul.
S-ar zice un Mircea Eliade mult mai negru şi mai terifiant, în linia expresionistă a scriitorilor din Boom LatinoAmericano.
