George Sarry şi Victor Roşca, destine şi caractere diferite

Citește și

Pe 24 septembrie, a avut loc la Montréal lansarea cărţii Expe­rimentul Târgşor, scrisă de Victor Roşca, fost deţinut politic în perioada 1948-1951 şi 1959-1963. Este cea de-a doua carte despre perioada sa de detenţie publicată de Victor Roşca, după volumul Moara lui Kaluşek, apărut în 2007.

Lansarea a fost făcută la Centrul Cultural Român din Montréal. În ziua evenimentului, Marian Costache a organizat un protest, prin care dorea să atragă atenţia asupra “nea­devă­rurilor” din cele două volume semnate de Victor Roşca. Costache conside­ră că Roşca misti­fică ade­vărul, pentru a se pune pe sine într-o lumină favorabilă şi a fi văzut ca un ade­vărat luptător anticomunist. Marian Costache îi neagă acest merit, iar motivele pentru care o face sunt expuse mai jos.

- Publicitate -

Vă reamintim că Marian Costache a fost unul din cola­boratorii lui Victor Roşca în Consiliul parohial al Bisericii Buna Vestire din Montréal, până să fie dat afară şi, ulterior, ares­tat de poliţia din Montréal, în urma unor plângeri depuse de foştii săi colegi de consiliu. Conflictul a fost declanşat de acuzaţiile aduse de Costa­che conduce­rii bisericii (pe care şi le menţine şi astăzi) de a fi pus stă­pânire în mod ilegal şi imo­ral pe Centrul Cultu­ral Român din Montré­al, o clădi­re constru­ită din bani strânşi de comunitatea ro­mână şi dintr-o donaţie de 100.000$ a Guvernului provinciei Québec. (P.R.)

Doi dintre deţinuţii politici din primii ani ai represiunii comuniste care mai trăiesc astăzi la Montréal sunt domnii George Sarry şi Victor Roşca. Ultimul şi-a lansat recent o carte de “memorii”, prilej cu care cineva a făcut o comparaţie între ei, spunând că “sunt la fel”. Auzind acest lucru, m-am revoltat şi am spus că, deşi există câteva puncte comune, eu văd între ei mai multe deosebiri decât asemănări. Însăşi comparaţia o consider nea­venită. În orice caz, ea nu-i aduce niciun serviciu domnului George Sarry. Dimpotrivă.

Principala asemănare este că şi unul şi altul şi-au scris amintirile din închisoare. Dar, dacă în cazul domnului Sarry, nu sunt comentarii negative de făcut, în cazul “memoriilor” domnului Roşca situaţia stă complet diferit. În timp ce dl. Sarry nu a pus deloc accent pe stilul scriiturii (căci nu acesta este scopul unor memorii), dl. Roşca descrie foarte puţine fapte şi caută să epateze prin talent literar. Astfel, cărţile sale par mai degrabă lucrări teoretice sau de ficţiune decât memo­­rialistică din închisorile comuniste.

- Publicitate -

Încă înainte ca George Sarry să-şi publice cartea de memorii, au existat şi alte mărturii ale foştilor deţinuţi politici în care se relatau păţaniile şi curajul de care el a dat dovadă în închi­soare. În neegalabilele memorii ale lui Ion Ioanid, editate sub titlul “Închisoarea noastră cea de toate zilele”, i se de­di­că domnului Sarry mai multe pagini. În plus, Ion Ioanid, autorul care dă cele mai multe detalii des­pre închisorile politice româneşti, dove­deşte că are multă admiraţie pentru colegul său de suferinţă. Acelaşi lucru îl arată şi alţii: Ion Pantazi, în cartea “Am trecut prin iad”, sau Gabriel Bălă­nescu, în cartea “Din împărăţia morţii”. Din aceste mărturii, ne putem da seama cu uşurinţă de faptul că, în cartea sa de memorii (“Viaţa mea. Amintiri din în­chi­soare şi din libertate”), George Sarry dă dovadă de o modestie ieşită din comun. El nu se laudă pe sine niciunde, deşi au fost nenumă­ra­te fapte cu care şi-ar fi putut “impresiona” cititorii.

De cealaltă parte, deşi Victor Roşca afirmă că ar fi luptat şi el împotriva comunismului, nu am mai citit nicăieri despre curajul, eroismul şi vitejia lui. Mai mult, ceea ce scrie el în aşa-zisele memorii este în contradicţie cu povestirile altor martori. Ceea ce arată, spre exemplu, Virgil Maxim în car­tea “Imn pentru crucea purtată”, în care vorbeşte despre închisoarea elevilor de la Târgşor, nu cores­punde în totalitate cu ceea ce scrie dl. Roşca. Iar ceea ce a scris Virgil Maxim a fost confirmat şi de alţii – ca, spre exemplu, de Ion Gavrilă Ogoranul.

Deşi am căutat cu asiduitate, nicăieri n-am găsit să se vorbească despre elevul Victor Roşca ca despre “un lider” sau măcar un luptător şi opozant al regimului comunist, aşa cum se autodefineşte el în cărţile sale. În cartea “Experimentul Târgşor”, la pagina 47, Victor Roşca scrie: “Cred că eram singurul lider al unui important grup de elevi cu o condamnare de doi ani”, fără să menţioneze vreodată despre ce fel de grup era vorba, care era denumirea lui şi ce acţiuni a întreprins acest grup.

Un alt exemplu de laudă de sine găsim la pa­-gina 373 din aceeaşi carte, unde citim: “În zona fostului judeţ Făgăraş, rezistenţa în rândul elevilor din perioada 1947-1948 a fost organizată şi condusă de Victor Roşca”. Or, cu excepţia sa, nimeni nu a mai menţionat aşa ceva şi nu mai există nicio altă mărturie în acest sens.

Lucrurile sunt şi mai elocvente dacă facem comparaţie între destinul de după detenţie al lui Victor Roşca şi cel al “subalternilor” lui de grup, Mogoş Ioan şi Mazilu Nicolae. Domnul Roşca iese din închisoare, îşi reface viaţa, termină studiile universitare, are carieră profesională de inginer, îşi ia casă propietate personală şi îşi revine complet după sechelele comunismului, în vreme ce ceilalţi doi ies din închisoare, îşi reiau lupta împotriva comunismului şi mor eroic, cu arma-n mână. Astăzi, la 20 de ani de la căderea comunismului, tot el, Victor Roşca, a fost mai curajos, mai viteaz, mai demn şi mai rezistent în anchete… Eu văd aici mai degrabă proverbul: “După război, mulţi viteji se-arată”

Articolul precedentSake ţine un jurnal (39)
Articolul următorDrepturile cititorului
- Publicitate -
- Publicitate -spot_img

Ultimele articole

Ucraina a depus o cerere de aderare accelerată la NATO

Ucraina va semna o cerere de aderare accelerată la NATO, a anunţat vineri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva...
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -