Modelul polonez

La începutul lunii octom­brie, Polonia a organizat ale­geri legislative. Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, un guvern aflat în funcţie a reuşit să rămână la putere. Partidul premierului liberal Donald Tusk, Platforma Civică, a obţinut 40 la sută din voturi şi va continua să conducă ţara alături de Partidul Ţărănesc, care a câştigat ceva mai puţin de 10 la sută.

Perdantul acestui scrutin este Jaroslaw Kaczynski, fost prim-ministru şi lider al partidului conservator Dreptate şi Justiţie (PIS). Deşi spera să revină la putere după patru ani de opoziţie, PIS a obţinut doar 30 la sută în alegeri şi va sta în continuare în opoziţie. O în­frân­­­gere şi mai severă înca­sea­ză însă Partidul Socia­list care, cu cele 8 procente adunate, se situează pe poziţia a cincea. Există însă şi o surpriză, o revelaţie chiar: Mişcarea Palikot, condusă de omul de afaceri Janusz Palikot, care reuşeşte 10 la sută din sufragii, cu un discurs puternic anticlerical, pronunţându-se pentru lega­li­zarea avorturilor şi a cana­bisului. Asta, într-o ţară profund catolică.

Cum se explică însă succesul lui Donald Tusk într-o perioadă în care, din cauza crizei,  alegerile duc cam peste tot la schimbarea guvernelor? Primul răspuns vine chiar din acest cuvânt, “criză”, criză pe care Polonia nu a cunoscut-o. Polonia e singura ţară din Uniu­nea Europeană care nu a avut niciun an de scădere econo­mi­că, deşi ţări mai importante şi cu economie mai solidă au trecut prin aşa ceva.

Secretul polonez constă în câteva secrete, mai mult sau mai puţin importante. Polonia e o ţară mare, de 38 de milioane de locuitori. Asta înseamnă o posibilitate de consum mai mare de­cât în state mai mici. Economia poloneză e bine dezvoltată şi se sprijină atât pe firme mari, cât şi pe întreprin­deri mici şi mijlocii, care au traversat bine perioada dificilă. În fine, una dintre cheile succesului constă în absorbţia fondu­rilor europene, Polonia reuşind să “înghită” mare parte din cele 67 de miliarde de euro alocate pentru exerciţiul bugetar european în curs. Cum s-a întâmplat asta?

Nu este niciun miracol, Varşovia s-a uitat la exemplele de succes din ţările care ade­raseră înainte, le-a copiat şi le-a simplificat. O mână de ajutor a venit şi de la faptul că Polonia va organiza, în 2012, alături de Ucraina, Campionatul European de fotbal. Euro 2012 e un eve­niment sportiv de anvergură, pentru care a fost nevoie de construcţie de infrastructură (stadioane, şosele, autostrăzi). Către aceste proiecte au fost drenaţi bani europeni, s-au creat locuri de muncă, ceea ce a ajutat la trecerea prin criză… fără criză.

Nu totul este roz. Deficitul bugetar e destul de mare, de 6 la sută în acest an, şi, în con­diţiile în care toate ţările europene încearcă să îşi reducă deficitele, Polonia vrea să facă acelaşi lucru. Ca urmare, în 2012, guvernul de la Varşovia va încerca să se încadreze în chingile unui deficit de 3 %.

Va reuşi acest lucru fără să taie mult din cheltuielile publice şi să aplice măsuri de austeritate? Vom vedea.

În orice caz, Polonia lui Tusk este un model. Actualul premier a câştigat alegerile pentru că “a construit”, spunea un politolog polonez. Rivalul său, Jaroslaw Kaczynski, a avut un discurs nu foarte în ton cu realităţile vremii: a vorbit despre înlăturarea foştilor comunişti din structurile de conducere, despre ameninţările care vin din Rusia şi din Germania, despre reforma morală a societăţii. Un discurs care în urmă cu câţiva ani l-a ajutat să câştige alegerile, dar care acum nu mai convinge.

Ce poate învăţa însă Ro­mânia din modelul polonez? Lecţia cea mai clară vine din absorbţia fondurilor. Bucu­reştiul este codaş la acest capitol, cu 4 la sută din fonduri cheltuite în mai bine de 4 ani de la aderare (în aceeaşi perioadă după aderare, Polonia absorbise 25 %). După multe critici venite din interior, dar şi de la Bruxelles, guvernul român a numit, în sfârşit, un ministru al Afacerilor europene, pe fostul comisar Leonard Orban. El are o misiu­ne dificilă: aceea de a arăta că România e capabilă să gestioneze mana europeană. Oficiali de la Bucureşti au anunţat că se vor inspira din “modelul polonez”, în materie de coordonare şi centralizare a fondurilor. Cei mai optimişti cred chiar că, în următorul an, România ar putea să cheltuiască 7–8 miliarde de euro (cam o treime din banii alocaţi). Pentru aceasta e nevoie de câteva proiecte de infra­structură bine puse la punct. Dar, într-un an electoral, absorbţia fondurilor va fi o prioritate pentru politicienii aflaţi în căutare de voturi?

În Polonia, Donald Tusk a arătat că se pot câştiga alegerile şi prin fapte, nu numai prin discursuri.