Berlusconi pe urma lui Papandreu, dar fără succes

Acum când Grecia are un nou prim-ministru în persoana lui Lucas Papademos, tehnocrat, fost vice-preşedinte al Băncii Centrale Europene,  Italia se pregăteşte să urmeze exemplul ei.

Datoria  imensă a Italiei,  a treia din lume după cele ale Statelor Unite şi Japoniei – produce frisoane Uniunii Europene şi a condus, până la urmă, la demisia lui Sivio Berlusconi. Şi, totodată, la  hotărârea aplicării unor reforme radicale  spre a evita intrarea ţării într-o criză similară cu a Greciei, dar cu mult mai gravă pentru Uniunea Europeană şi pentru  echilibrul financiar mondial.

Silvio Berlusconi, la fel ca Georgios Papandreu, avea o idee clară asupra identităţii celui pe care l-ar f i dorit succesorul său. Dar, spre deosebire de fostul prim-ministru grec, el nu a avut prestigiul acestuia de garant al stabilităţii, astfel încât, după demisie, puterea lui a încetat cu totul. Preşedintele italian Giorgio Napolitano va încredinţa sarcina formării noului guvern de asemenea unui tehnocrat, după toate probabilităţile unui economist reputat, Mario Monti și nu lui Angelino Alfano, protejatul lui Berlusconi.

Citiţi, pentru alte amănunte, articolul original

Ultimele articole

Articole similare