Mihai Claudiu Cristea: În opi­nia mea, în eventua­litatea ridicării vizelor turistice canadiene pentru români, această “invazia românească” nu va avea loc

[pullquote]Citeşte şi opinia în favoarea păstrării obligativităţii vizelor pentru cetăţenii români, argumentată de Goerge Sava: Dacă ridicarea vizelor nu ar avea şi o puternică latură negativă, nu cred că s-ar găsi prea mulţi români care să fie împotriva acestei decizii. Însă libe­rali­zarea intrării în Canada a cetăţeni­lor români ar putea să coste comu­ni­tatea românească de aici un preţ prea mare faţă de ceea ce s-ar câştiga. Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem cu toţii este dacă suntem pre­gătiţi să plătim acest preţ. Personal, eu nu sunt. (…) Majoritatea covârşitoare a româ­nilor care trăiesc în Canada s-au integrat în societatea de aici şi foarte mulţi dintre ei excelează în activităţile pe ca­re le desfăşoară. Nu cred că putem da cu piciorul atât de uşor la reputaţia construită în zeci de ani de trudă şi de seriozitate, cu atât mai mult cu cât ridicarea vizelor nu este singura rezolvare posibilă. Click aici pentru articolul complet [/pullquote]

În cei zece ani de când trăiesc în Canada, dintre care un an la Montréal şi nouă la Qué­bec, relaţiile mele cu Ro­mânia s-au schimbat gradat, însă fundamental. Am înţeles târziu (din fericire, nu prea târziu) că-mi iu­besc ţara natală mai mult decât m-aş fi crezut în sta­re să iubesc ceva făcut mai ales din pământ. Şi am înţeles că ori­câte paşapoarte aş primi în Cana­da, ori­ce ma­şini aş conduce sau oricâte case aş locui, oricât de bine aş vorbi sau scrie în vreuna din limbile ţării me­le de adopţie, nu mă voi sim­ţi niciodată ca­na­dian sau quebechez. Când cotidianul Ade­­vă­rul a anun­ţat recent că un grup de eurodeputaţi ro­mâni, bulgari şi cehi din Parlamentul Euro­pean a decis să forţeze mâna guvenului canadian în proble­ma vizelor turistice impuse de Ca­nada cetăţe­ni­lor din România, Bulgaria şi Cehia (ame­nin­ţând să blocheze acordul de liber schimb UE-Canada), m-am bucurat sincer. Mi s-a părut a fi o ră­bufnire de orgoliu perfect justificată.

“Invazia” cehă şi “gogoaşa” canadiană

În momentul în care au reintrodus, în iu­lie 2009, vizele turistice pentru cehi, abolite la sfâr­şitul lui 2007, autorităţile canadiene au recunoscut implicit teama lor de “invazie”. Ministrul canadian al imigraţiei, Jason Kenney, s-a plâns că, în 20 de luni de “libertate”, Canada a primit 3.000 de cereri de azil politic din partea cetăţe­ni­lor provenind din Republica Cehă (dintre care jumătate erau de etnie romă), în timp ce numă­rul cererilor similare în 2006 fusese de numai cinci.

La o simplă împărţire însă, 3.000 de azilan­ţi cehi în 20 de luni înseamnă cam cinci cereri pe zi, maximum şapte dacă scoatem din calcul zi­le­le de concediu, ceea ce seamănă mai degrabă a “gogoaşă” canadiană decât a invazie cehă. To­tuşi, a devenit clar că experienţa cehă, ca şi, ulterior, scandalul expulzării romilor ro­mâni şi bul­­gari din Franţa, au dat apă la moară guvernului Harper în privinţa păstrării regimului vizelor pentru cetăţenii din România şi Bulga­ria, pose­so­ri de comunităţi rome mult mai importante decât Cehia.

“Nu vrem să ne invadeze ţiganii”

Când unii dintre imigranţii români care trăiesc în provincia Québec şi în restul Canadei se opun pe faţă (sau în ascuns) ideii de ridicare a vizelor turistice canadiene pentru români (de­ci şi pentru părinţii, fraţii şi prietenii lor care trăiesc în România), asta mi se pare a fi o for­mă de egoism şi o negare în bloc a naţiei din care, le place sau nu, fac parte. “Nu vrem să ne invadeze toţi ţiganii şi infractorii din România. Din cauza lor am imigrat în Canada”, îşi justi­fică ei, pe forumu­ri sau când se întâlnesc la colţul străzii, a­ceas­tă poziţie “pro­tec­ţionis­tă” (însă, în fond, an­ti-românească). Ei se tem, ca şi ministrul Kenney, de o “invazie”. În opi­nia mea, în eventua­litatea ridicării vizelor turistice canadiene pentru români, această “invazie” nu va avea loc.

De ce nu ne vor “invada” românii

Aşa cum România nu e Congo, Canada e departe de a fi Paradisul pe pământ. Sunt convins că românii (inclusiv cei de etnie romă) nu se vor buluci la uşa avioanelor de Montréal, To­ronto sau Vancouver, pentru cel puţin două motive: între România şi Canada nu mai există a­vioane directe, iar între marile oraşe europene şi Canada nu poţi ajunge cu 25 sau 50 de euro, cu un zbor low cost, ca de la Timişoara la Paris Beauvais. În plus, iarna canadiană (şi cu deosebire cea quebecheză) nu are nicio legătură cu iarna italiană sau spaniolă, nici ca forţă şi cu atât mai puţin ca durată. Estimez că după două “tampete”şi un “verglas”, cei mai mulţi dintre româ­nii veniţi la Québec sau la Montréal să “strice imaginea comunităţii” n-o să ştie cum să caute mai repede aeroportul Trudeau, pentru un zbor de întoarcere.

Canada este, geografic vorbind, mult prea departe de România pentru a reprezenta o desti­naţie viabilă pentru “navetişti”. Ei pot veni în Canada din curiozitate, însă vor avea prea pu­ţi­ne motive să rămână sau “să cadă pe spate” în fa­ţa mirajului canadian. Nu va leşina nimeni de emoţie în Carrefour Angrignon, la Maxi & cie sau la Super C, pentru simplul motiv că mall-urile şi supermarket-urile din România arată cu mult mai bine actualmente decât cele din Montréal, Québec sau Toronto. Nu se va repezi nimeni să facă comerţ cu televizoarele, saltelele şi mobile­le abandonate în Côte-des-Neiges, şi nu fiiindcă a aflat din comunicatele Ville de Montréal că ar putea infestate cu “punaise de lit”, ci pentru că e mult mai rentabil şi mai uşor să o facă cu cele din Germania, de unde le poate aduce cu micro­buzul “lungit” ilegal. Cât despre infractorii eventuali, care rămân o minoritate în orice societate din lume, de ei ar trebui să se ocupe poliţia. Nu e normal să pedepseşti şi să discriminezi cetăţenii unei ţări membre UE, invocând potenţialii săi infractori.

În fine, dar nu în ultimul rând, mi-aş dori abolirea cât mai urgentă a vizelor turistice canadiene pentru români (nu şi a celor de imigrare) dintr-un motiv “umanitar”: pentru a da şansa candidaţilor la imigrare să vadă “pe viu” ţara în care vor să imigreze, înainte de a-şi vinde tot (uneori şi sufletul) pentru un vis hrănit cu pliante colorate…

Publicitate