2012: un prim trimestru bogat în spectacole româneşti la Montréal

Alexandru Andries

În 2011 am avut şansa să-i vedem la Montréal pe câţiva dintre marii artişti ai scenelor româneşti: Victor Re­bengiuc, Nicu Alifantis, Mircea Diaconu, Ion Caramitru, Alexandru Repan, Florin Piersic, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Medeea Marinescu, Răzvan Vasilescu, Horaţiu Mălăe­le. Un an foarte bogat, s-o recunoaştem.

În ciuda unor im­perfecţiuni intervenite la unele spectacole, efortul echipei Rocade a fost remarcabil: aceşti tineri inves­tesc timp şi suflet pentru evenimente cât mai reuşite, aşa că suntem bucuroşi că le putem da o mână de ajutor, prin ziarul şi librăria Pagini Româneşti. Sperăm, cu toţii, că anul viitor experienţa îşi va spune mai bine cuvântul, iar lucrurile vor ieşi fără cusur.

Deja o parte din programul pentru 2012 e gata de lansare. Iar artiştii care ne vor vizita la Montréal, în primele luni ale anului, vă vor face, cu siguranţă, plăcere.

Vineri, 24 februarie, de la orele 8pm, venirea primăverii va fi vestită de Alexandru Andrieş. Un artist din generaţia de aur a mu­zicii româneşti, care ne-a salvat din starea de spirit greu de suportat a anilor ‘80 şi care a stră­bătut ultimele decenii de muzică fără să piardă vreo picătură din pros­peţime, reinventându-se mereu.

Este considerat de mulţi ca fiind interpret de folk, lucru pe care, însă, îl respinge cu ve­hemenţă, considerând că are mai degrabă legături cu jazz-ul şi blues-ul. Este artist în timpul liber şi arhitect, în restul. Sau invers. Nu contează, cântecele sale au cucerit întotdeauna, prin inocenţă, idei şi umor.

Sâmbătă, 24 martie, tot de la 8pm, avem întâlnire cu actorii Virgil Ogăşanu, Diana Lupescu şi Valeria Ogăşanu. Ei vor prezenta la Montréeal piesa Playboy în timpul liber, o adaptare după Victoria şi sirena, de Aleksandr Galin. Este o piesă despre nevoia de iubire şi teama de singurătate.

Cei trei actori au construit împre­ună acest spectacol memorabil, cu care au făcut deja numeroa­se tur­nee în ţară şi în Europa.

În luna aprilie, la o dată care va fi anunţată ulterior, vor veni la Montréal Pavel şi Cleopatra Stra­tan. Cleopatra este deja cunoscută de majoritatea româ­nilor. Conside­­rată un fenomen mu­zical, ea a intrat în Cartea Re­cordurilor ca fiind cel mai tânăr artist care a avut un album propriu (la 3 ani), cel mai tâ­năr interpret care a avut, timp de 6 săptămâni, un hit aflat pe pri­mul loc la nivel naţional, cel mai tânăr ar­tist care a pimit un onora­riu de 10.000 euro pentru o singură pie­să, cel mai tânăr muzician care a primit 3 premii MTV şi cel mai tânăr cântăreţ care a susţinut un concert de 2 ore în faţa unui public numeros. Toate acestea sunt men­ţionate pe pagina de Wikipedia a Cleopatrei, de unde mai aflăm şi că, la nouă ani, ea are deja trei albume editate.

Tatăl său, Pavel Stratan, cântă o muzică folk de o extraordinară bogăţie expresivă. Venit din Republica Moldova, Pavel Stratan are o plasticitate a limbii mai mare decât a românilor năs­cuţi în România. Eu beu şi M-am născut de ziua mea sunt doua dintre cântecele sale cele mai apreciate de public.

Biletele pentru spectacolele anunţate vor putea fi cumpă­ra­te de la Libraria Pagini Româ­neşti, atât de la sediul din 4914 Décarie # 2 (tel. 514 543-1412), cât şi online, pe www.paginiromanesti.ca Da­ta de punere în vânzare a biletelor şi preţul a­cestora vor fi anunţate la începutul anului. Organizatorii s-au gândit deja la un abonament pentru cele trei spectacole, la preţul de 100$.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare