Reţete speciale de cafea

În cele câteva sute de ani care au trecut de la descoperirea ei, cafeaua a ajuns băutura cea mai răspândită de pe glob, fiind consumată în toate ţările lumii, de oameni aparţinând tuturor claselor sociale. De asemenea, au apărut de-a lungul vremii nenumărate feluri de preparare a cafelei, aproape fiecare ţară având elemente specifice.

În România, o reţetă specială i-o datorăm lui Alexandru Marghiloman (1854 – 1925), om politic conservator, care a jucat un rol important în timpul Primului Război Mondial. De profesie jurist, el era unul dintre cei mai mari moşieri ai ţării şi, între altele, împă­timit de cafea. Se spune că într-o zi, aflându-se la vână­toare, a cerut să i se facă o cafea. Valetul său, nefiind pregătit pentru o asemenea situaţie şi neavând la dispoziţie apă, a pus coniac în loc. A fost actul de naş­tere a ceea ce se va numi “cafeaua Marghiloman” sau, mai simplu, “marghilomana”. La Capşa, aristocraţii obişnuiau să ceară “un mar­ghiloman” sau “o marghilomană”, iar la Hanul lui Manuc, în Sala Domnească, unde aveau loc seratele mondene, reţeta era la loc de cinste.

În esenţă, e vorba de o cafea turcească fiartă cu rom sau coniac. Ea se făcea în ibrice puse în nisip încălzit cu cărbuni şi se servea într-o ceaşcă fără toartă, minusculă, căreia i se spunea “filigeană”. În filigeană, boierul Marghiloman adăuga un strop de rom Jamaica sau de coniac foarte fin. Astăzi există diferite variante de preparare a acestei cafele, iar ceea ce e esenţial să nu lipsească este coniacul sau romul. Reluăm mai jos reţeta:

Cafeaua Marghilomană: Într-un ibric se pun la fiert, la foc mic, 100 ml de coniac şi două linguriţe de zahăr. În momentul când dă în clocot, se adaugă trei linguriţe de cafea. Se ia ibricul de pe foc şi, după 2-3 minute, se toarnă într-o ceaşcă.

Un alt mod de preparare constă în a pune la fiert în ibric o ceaşcă de apă, cu o linguriţă de zahăr. După ce apa dă în clocot, se adaugă romul şi cafeaua.

Iată şi câteva reţete de cafea cu alcool, din alte ţări:

Cafeaua irlandeză: 45 ml whiskey irlandez, o lingură de zahăr brun, 180 ml cafea fierbinte, frişcă grasă. Se amestecă whiskey-ul cu cafeaua şi zahărul până când acesta se dizolvă. Se adaugă apoi frişca.

Cafeaua spaniolă: 60 ml lichior de cafea, 60 ml coniac, 200 ml espresso tare, 45 g frişcă. Se amestecă lichiorul, coniacul şi cafeaua iar apoi se ornează cu frişcă.

Cafeaua jamaicană: 30 ml de rom Jamaica, 30 ml de lichior Tia Maria, 20 g de frişcă, 100 ml de cafea rece, gheaţă zdrobită. Se amestecă romul, lichiorul, cafeaua şi frişca şi se toarnă într-un pahar plin pe jumătate cu gheaţă.

Cafeaua algeriană: 400 ml de apă, 4 linguri de cafea proaspăt măcinată, 4 linguriţe de zahăr, 400 ml de lichior de ouă, 4 linguri de frişcă bătută, 2 linguri de ness. Se încălzeşte ibricul, apoi se toarnă în el apa şi cafeaua. Se dă într-un clocot, apoi se ia de pe foc şi se aşteaptă până când zaţul se lasă la fund. Se dă din nou în clocot şi se repetă procedeul acesta de 3 ori. Apoi se amestecă şi se lasă să stea 3 minute. Pe fundul paharelor se toarnă lichiorul de ouă. Deasupra se pune cu lingura, încet, cafeaua. Se ornează cu frişcă şi granule de ness.

Reţetele de mai sus sunt pentru mai multe porţii; cantitatea pentru una singură se stabileşte în funcţie de gust.

Ultimele articole

Articole similare