Iranul, tot mai ameninţător

Potrivit agenţiei iraniane de ştiri Fars, Hossein Salami, comandant adjunct  al Gardienilor Revoluţiei,  a anunţat duminică 5 februarie  într-o intervenţie la televiziunea iraniană că Iranul va pune în aplicare represalii militare împotriva oricărei ţări care va permite  atacarea Iranului de la o bază militară situată pe teritoriul său.

Ameninţarea vizează, fără să le numească trei emirate arabe din din Golful Persic (Qatar, Bahrein şi Kuweit),  Arabia Saudită  şi Turcia.

Supralicitarea limbajului de forţă intervine într-un moment de criză accentuată când sancţiunile  europene şi americane incep să aibă repercusiuni negative importante în economia Iranului şi după o precizare  a Israelului  că în cazul unui conflict regional nu va negocia cu nimeni oportunitatea unei lovituri decisive date oricărui inamic al securităţii sale, inclusiv Iranul.

Faţă în faţă cu escaladarea ameninţărilor, Turcia şi statele arabe implicate avertizează că opţiunile militare preconizate de Statele Unite şi Israel ar fi catastrofale pentru întreaga regiune şi că singura soluţie a stopării crizei se află în negocierile diplomatice.

Alte detalii, în articolul original.

Ultimele articole

Articole similare