Cum ne văd canadienii

Vă propunem, începând cu acest număr, un serial despre stereotipuri şi adevăruri cu privire la români. Mai întâi, vă invităm să descoperiţi, de-a lungul mai multor episoade, cum suntem prezentaţi pe un site al Guvernului Canadei (Institut canadien du service extérieur d’Affaires étrangères et Commerce international).

Agence canadienne de développement international a înfiinţat, în 1969, un Centre d’apprentissage interculturel, integrat în 1996 în l’Institut canadien du service extérieur d’Affaires étrangères et Commerce international. Centrul  asigură  personalului care ur­mea­­­ză să lucreze în ţări străine o formaţie interculturală, prin intermediul unor baze de date despre toate ţările cu care Canada întreţine relaţii diplomatice. O secţiu­ne aparte a fiecărei baze de date este rezervată contactelor cu locuitorii ţării respective, virtuali colegi şi parteneri în realizarea unor proiecte economice.

Spre a facilita aceste contacte, sunt expuse două puncte de vedere: unul local, al unui nativ din ţara în discuţie, şi al doilea canadian, din partea unei persoane care a lucrat sau a călătorit în ţara respectivă şi a dobândit o anume experienţă, demnă de împărtăşit şi altora.

- Publicitate -

Expunerile ating un mare număr de subiecte: conversaţiile, stilurile de comunicare, codurile vestimentare, punctualitatea, cum să stabileşti relaţii pozitive, cum se gestionează conflictele la locul de muncă, atitudinea localnicilor  faţă de religie, clase sociale, egalitatea sexelor şi originea etnică, ce filme, cărţi, feluri de mâncare şi situri web sunt recomandabile, ce stereotipuri pot dăuna bunelor relaţii etc.

În capitolul rezervat României, punctul de vedere românesc este exprimat de un ro­mân (numele e confidenţial) născut în 1949. Acesta are o formaţie universitară în inginerie me­canică şi în comerţ şi s-a stabilit în Canada în 1978. Compa-trio­tul nostru a călătorit în mai multe ţări, locuieşte la Gatineau şi lucrează în calitate de consultant şi formator.

Punctul de vedere canadian aparţine unei canadience de origine zambiană după mamă, stabilită în Canada în ultimul an de studii secundare. Licenţiată la Toronto, în studii de dezvoltare internaţională, ea a lucrat în mai multe ţări (Zimbabwe, Africa de Sud, Vietnam şi, desigur, România – 10 luni, în 2001-2002).

Stiluri de comunicare

Întrebare: Ce trebuie să ştiu despre comunicarea verbală şi non-verbală?

Punctul de vedere românesc

Distanţa acceptabilă este mai redusă decât în America de Nord. Oamenii dau mâna şi pe urmă rămân aproximativ la aceeaşi distanţă.

În timpul discuţiilor, privirile rătăcesc în mai multe direcţii. Românii îşi concentrează atenţia asupra interlocutorului mai puţin decât nord- americanii. Ei lasă deseori impresia unui deficit de atenţie.

Privirea stăruitoare a interlocutorului poate fi perce­pută, în cel mai rău caz, ca stânjenitoare, dar niciodată ca o ofensă. Atingerea în timpul discuţiilor nu este percepută negativ, odată ce s-a spart gheaţa. Totuşi, se presupune că străinii sunt mai rezervaţi.

Oamenii fac multe gesturi şi grimase. Comunicarea non-verbală şi viva­citatea tonului situează româ­nii la jumătatea drumului între italieni şi englezi. Natura expre­­­siei faciale trebuie totuşi interpretată în cadrul unei culturi contextuale, cu multe aluzii, subînţelesuri şi apropouri.

Punctul de vedere canadian 

Din câte am putut vedea, românii sunt manieraţi. Băr­ba­ţii din generaţia mai vârstni­că sunt, în general, foarte curtenitori faţă de femei. Ei se încli­nă, le sărută mâna, le deschid şi le ţin uşa deschisă ca să iasă ele mai întâi etc. Unele femei din Occident ar putea conside­ra ase­menea gesturi deplasate, dar eu cred că ei le fac din simplă politeţe şi, personal, am apreciat felul lor de a fi.

Bărbaţii din generaţia mai tânără au, de asemenea, ten­dinţa să se comporte politicos şi cu galanterie, dar nu să­rută mâna femeilor când le sa­lută. De cele mai multe ori, le ţin uşa sau le oferă scaunul etc.

Am remarcat că femeile se simt în largul lor cu distanţa personală, atingerile, strânsul mâinii şi contactul vizual care, între bărbaţi şi femei, se conformează aceloraşi reguli ca în Canada. Cu excepţia gesturilor de galanterie, n-am constatat la românii pe care i-am întâlnit diferenţe faţă de occidentali în ceea ce priveşte limbajul corporal şi distanţa personală.

Unul dintre lucrurile care m-au surprins adesea este pa­-siunea cu care prietenii şi co­legii mei români discută între ei. La început, de multe ori, am confundat discuţiile normale cu discuţii conflictuale. Am fost tachinată pentru falsitatea impresiilor mele şi mi s-a reamin­tit că românii sunt “latini”, drept care le place să se expri­me cu pasiune şi să gesticuleze. Asta înseam­nă că străinii pot, în mod sigur, să se comporte cu francheţe faţă de români şi să le vorbească fără reţinere. O asemenea atitudine nu-i va ofensa şi nu va fi interpretată negativ.