Peste 3000 de concerte, peste 60 de albume – o performanţă greu de atins pentru cineva care, în plus, nici nu are muzica drept ocupaţie exclusivă. Alexandru Andrieş – căci despre el este vorba – este conferenţiar doctor la Institutul de Arhitectură “Ion Mincu” din Bucureşti. Nu am putut discuta la telefon, fiindcă nu are; în schimb, pe internet se exprimă fără probleme, cu francheţea obişnuită şi… cu multe zâmbete. După cum o să vedeţi mai jos.
Iar dacă vreţi să-l vedeţi şi să-l auziţi, nu rataţi întâlnirea pe care v-o dă în 24 februarie, la ora 8pm, la Montréal (Pavillon de l’Entrepôt, 2901, boulevard St-Joseph, Lachine, H8S 4B7; pentru bilete – click aici).
Aţi povestit, într-un interviu, cum aţi descoperit, la 17 ani, că aţi fi putut beneficia de o bursă pe viaţă pentru nişte desene făcute la gradiniţă şi care au câştigat locul I la un concurs internaţional. Cineva a înlocuit numele dvs. pe listă. Acest episod v-a făcut să renunţaţi la o carieră în Arte Plastice şi v-ati orientat spre Arhitectură. Aţi regretat vreodată decizia luată?
Nu, din fericire mi s-a potrivit perfect Arhitectura. Cred şi acum că ar fi fost mai rău pentru mine să fi făcut Arte Plastice; oricum, de desenat şi de pictat nu m-am lăsat (nici nu cred că se poate, odata ce-ai “gustat” din ele). Şi – cine ştie? – poate că dacă făceam Arte Plastice nici nu m-aş fi apucat de cântat :)))
Luna februarie este, pt dvs., luna “mătuşii din Miami”, a libertăţii, a creaţiei. Aveţi prieteni în America şi aţi fi putut avea şi acolo o carieră muzicală. Nu v-a tentat niciodată să rămâneţi definitiv pe continentul nord-american?
Sincer : nu. Din fericire, mătuşa mea este o persoană extrem de deşteaptă şi cu picioarele pe pământ. Chiar de la prima vizită mi-a arătat “peisajul” real, nu cel din filme şi reclame sau cel imaginat de fiecare dintre noi despre America – aşa că (dincolo de partea personală a unei decizii de tipul ăsta, care are regulile ei pentru fiecare dintre noi) am preferat să rămân în România şi nu reget nicio secundă această decizie. Nu trebuie decât să vă uitaţi la toate câte s-au strâns în site-ul meu oficial şi sigur o să-mi daţi dreptate!
Preferaţi să fiţi cantautor. Este muzica, pt dvs., un tărâm al autobiograficului?
Câteodată, da. De cele mai multe ori, nu. Însă nici aici nu există reguli, am mers pe formula în care îmi scriu singur versurile şi muzica şi după aia tot eu ofer cântecul publicului, dintr-un singur motiv: cred că este cea mai sinceră cale de comunicare şi o prefer tocmai din cauza asta…
Aţi fost premiat, la Montréal, în anii ‘80, pentru o caricatură anticomunistă expusă la Salonul Internaţional al Umorului. Cum a ajuns desenul dvs. acolo?
O să râdeţi: prin poştă! Au fost mai multe desene, trimise la mai multe ediţii ale salonului de la Montréal şi toate au fost trimise prin poştă şi au ajuns la destinaţie. Cea mai bună dovadă că nu există sistem infailibil, nu-i aşa? Desenul respectiv l-am folosit la coperta albumului INTERZIS, unde am strâns cântecele care nu au putut fi editate pe disc înainte de 1989 :)))
Într-o lume guvernată, cum spuneaţi, de două criterii majore – banii si spectacolul – cum se explică longevitatea dvs. artistică? Este umorul una din cheile succesului de care vă bucuraţi?
Principalul motiv e că nu mi-am propus să am longevitate artistică; alături de un motiv, cred eu, la fel de important: sinceritatea cântecelor mele. Aş minţi să spun că nu mă interesează banii: nici n-aş putea, fără ei, să intru în studio să imprim un nou album sau să pregatesc câte-un concert special. Dar respectul publicului nu-l câştigi decât fiind sincer. Şi, din fericire pentru mine, asta fac de fiecare dată: vorbesc sincer despre ce mă frământă (şi nu e vina mea că acest lucru a devenit “pasăre rară”). Chiar cu riscul de a nu fi totdeauna simpatic tuturor…
Pe plan profesional, opţiunile dvs. sunt foarte clare; în plan personal, însă, aţi ales să nu aruncaţi ancora. Are o legatură această decizie cu necesitatea de a… schimba muzele?
Ha ha ha, ce expresie de-a dreptul … marinărească :)))
Nici nu-i o idee aşa de rea asta cu schimbatul muzelor. Şi cred că, de fapt, toată lumea o face, dar pe furiş… Iar mie nu-mi plac treburile făcute pe furiş. În clipa în care o să întâlnesc “sirena” care mă va atrage la ţărm, arunc ancora imediat! Sau nu…
Jazz, blues, rock, folk… Este viitorul muzicii unul al amestecului genurilor?
Eu aşa cred, însă aleg diverse forme muzicale pentru a servi cât mai bine mesajul. De-aia există la mine şi ceva jazz, şi ceva blues, şi ceva folk, rock, şi chiar şi pop, când e cazul şi se potriveşte. Nu cred că există genuri “rele”, cred că există muzică bună şi muzică proastă, şi-atât. În rest… vorbă multă, sărăcia omului :)))
Nu aveţi nici în ziua de astăzi telefon. Există şi alte invenţii ale tehnicii care vă agasează şi pe care le refuzaţi?
Am trei lucruri care nu s-au “lipit” de mine: hainele formale & cravata obligatorie, ceasul de mână şi telefonul. Şi cred că e prea târziu să se mai schimbe ceva aici :))) În rest, nu am probleme cu tehnologia …
Ca arhitect, orice oraş vă «spune» ceva. Ne-aţi putea rezuma, în câteva cuvinte, impresia pe care v-o face Montréalul?
Nu am cum, nu am mai fost în Montréal… Abia aştept să-l vad şi să vă văd :)))
