Patru aşi la Montréal

Centre Bell din Montréal va găzdui vineri, 2 martie, o gală de tenis de zile mari: Le Rendez-Vous des Maîtres. Pe un teren de tenis amenajat special pentru acest eveniment vor evolua patru dintre cei mai mari tenismeni din istorie, trei foşti “numărul 1 mondial” – Jimmy Connors, Ivan Lendl şi Andre Agassi – şi un  fost “număr 2” – Michael Chang. Împreună, cei patru jucători au câştigat 297 de turnee ATP, recordul fiind deţinut de Jimmy Connors, cu 109 victorii.

Evenimentul de la Centre Bell va debuta cu un meci între doi mari rivali ai tenisului, Jimmy Connors şi Ivan Lendl. Cei doi s-au întâlnit de 35 de ori în carie­ra lor profesionistă, Lendl câştigând de 22 de ori. Va urma un meci Agassi – Chang, doi jucători care au fost rivali încă din copilărie, după cum a declarat recent  Andre Agassi, în cartea sa autobiografică.

Ultimele articole

Articole similare