România – o ţară normală?

Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti a organizat recent o conferinţă dedicată participării României la Pactul Fiscal, acel document semnat de 25 de şefi de stat şi de guvern (din 27) din Uniunea Europeană, prin care se angajează să respecte ţinte de datorie publică, deficit, inflaţie etc. Cifrele sunt cunoscute de 20 de ani, de când a fost semnat Tratatul de la Maastricht. În premieră însă, acum vor exista şi sancţiuni pentru statele care nu vor respecta criteriile de mai sus.

Două au fost statele care nu au semnat documentul: Marea Britanie şi Cehia. România se numără printre cele care l-au semnat, chiar dacă acest lucru s-a făcut fără dezbatere internă, fără dialog, fără comunicare între Putere şi Opoziţie, fără participarea societăţii civile.

Documentul nu se aplică încă, fiecare stat urmând să îl ratifice. Cu atât mai interesantă este iniţiativa dezbaterii organizate de Reprezentanţa Comisiei Europene, pentru că a dat ocazia unei discuţii între oameni competenţi.

Foarte bun a fost astfel dialogul dintre Valentin Lazea, consilier al guvernatorului BNR, şi fostul ministru de Finanţe, profesorul Daniel Dăianu. Valentin Lazea a spus că România este o ţară normală, în termeni macroeconomici. Datoria publică este mai mică de 40% din PIB (faţă de o medie de 80% în UE), deficitul bugetar e în scădere, de la 8% acum doi ani, la 4,4% anul trecut, şi având perspecti­va situării sub 3% în acest an, deficitul contului curent a scăzut şi el, de la 12 -13% în urmă cu câţiva ani, la aproximativ 5% anul trecut. România este deci o ţară normală, a in­-sis­tat Valentin Lazea, iar asta e important, pentru că “normalitatea macroeconomică se câş­tigă greu şi se poate pierde în mai puţin de o săptămână”.

“Da, dar…”, a răspuns profesorul Daniel Dăianu. “Dar” pentru că România a ajuns la aceste cifre bune din punct de vedere macroeconomic în urma unui sever program de austeritate. Probabil cel mai sever program de până acum din Uniunea Europeană, cu tăieri de salarii de 25%, mărirea TVA-ului cu 5 puncte, până la 24%, îngheţarea pensiilor, tăieri de cheltuieli bugetare etc. Asta înseamnă că una dintre pârghiile creşterii economi­ce, şi anume consumul, a fost serios avariată. O altă pârghie, cea a investiţiilor străine directe, a fost şi ea grav afectată. Cifrele vorbesc de la sine. De la 16 miliarde de euro în 2008, investiţiile străine au scăzut la 2 miliarde în 2011. De opt ori mai puţin, deci!

Un al treilea instrument pentru creşterea economică ar putea fi fondurile europene. După cum se ştie, România are de absorbit 23 de miliarde de euro – fonduri de coeziune – până în 2013. În cinci ani de la aderarea la Uniunea Europea­nă, Bucureştiul a reuşit să “în­ghită” doar un miliard. Deci mai pu­ţin de cinci la sută. Spre comparaţie, în primii cinci ani scurşi de la aderare, Polonia absorbise 18 miliarde de euro.

Punctele negre mai sunt şi altele: fondurile publice, deşi insuficiente, sunt irosite, infrastructura e precară, agricultura, care a fost un motor al creşterii economice anul trecut, depinde prea mult de starea vremii şi prea puţin de politici coerente în domeniu. Nu există, de exem­plu, o infrastructură de colectare a produselor agricole de la fermierii români, care sunt cei mai săraci din Europa.

Economia românească a crescut anul trecut graţie agriculturii şi exporturilor. Ambele motoare riscă să fie gripate anul acesta. Din cauza secetei prelungite din ultimele luni, anul agricol 2012 va fi mai prost decât 2011. Exporturile vor merge şi ele mai prost, din cauza situaţiei în care se află majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană. Deja ultimul tri­mestru al lui 2011 a fost unul slab, pentru că exporturile au scăzut. Cu ţări din UE care vor intra în recesiune în 2012, exporturile româneşti nu o vor duce nici ele prea bine.

Normalitatea României este deci foarte fragilă şi realizată cu costuri sociale mari. Alături de bulgari, românii sunt cei mai săraci europeni. 41 % dintre ei trăiesc la limita sărăciei (faţă de 25% în Grecia). În contextul scăderii consumului, a diminuării exporturilor, a turbulenţelor de pe pieţele bancare, pârghiile valabile rămân absorbţia fondurilor europene şi o bună cheltuire a banilor publici. Adică un stat care să funcţioneze mai bine. Dacă se poate.