Comitetul Asociaţiei Române din Canada mulţumeşte tuturor celor care au participat la serata românească dedicată zilei femeii. Bucatele alese pregătite de cunoscutul bucătar Ion Mazilu, muzica de calitate, cu DJ Cristi Mărgineanu, formaţia Transilvania condusă de Daniel Lazăr, dar, mai mult decât toate, voia bună şi entuziasmul celor aproape 300 de participanţi, au făcut ca seara de 3 martie să devină pentru toată lumea o amintire deosebit de plăcută.
De mai bine de 40 de ani, Câmpul Românesc de la Val David – moştenirea preţioasă a asociaţiei – a fost loc de întâlnire pentru mai multe generaţii de români stabiliţi pe meleagurile Canadei.
Daţi-mi voie să profit de ocazie pentru a face o invitaţie artiştilor plastici din comunitate, cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi, care prin creaţiile lor ar putea aduce o lumină proaspătă la câmpul românesc de la Val David. Noi credem că a sosit timpul să contribuim la memoria colectivă, cu ajutorul artiştilor plastici din comunitate, prin înfiinţarea unei tabere de sculptură în aer liber, la câmpul românesc.
Pentru mai multe informaţii, ne găsiţi la www.arcanada.org