Moaştele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, la Montréal

0
287
Sfantul Nectarie

Credincioşii ortodocşi din Montreal se pot închina la icoana şi moaştele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, trimise de la Mânăstirea Radu Vodă din Bucureşti. În postul Paştilor 2012, această icoană şi moaştele Sfântului au fost scoase pentru prima dată din incinta mănăstirii unde se vor întoarce vineri 6 aprilie.

Ultima zi în care se pot închina, aici în Montreal, la moaştele Sfântului Nectarie este joi 5 aprilie, la Biserica Sfântul Dimitrie cel Nou (10120 Avenue d’Auteuil,Montréal, H3L 2K1, www.bisericasfdimitriecelnou.com) unde, de la ora 19, se va săvârşi Slujba Sfântului Maslu de către un sobor de preoţi în frunte cu Preasfinţitul Ioan Casian, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi.
Sfântul Nectarie Taumaturgul, adică Vindecătorul sau Cel ce tămăduieşte, este renumit pentru minunile pe care le făcea încă din timpul vieţii, cu rugăciunile sale fierbinţi, pentru toţi ce-i cereau ajutorul. După trecerea sa la cele veşnice, mormântul său a devenit loc de pelerinaj, iar înalţii ierarhi ai Bisericii lui Hristos, văzând minunile ce se săvârşeau acolo şi descoperind moaştele neatinse şi plăcut mirositoare au hotărât canonizarea Sfântului Nectarie.