Cu câteva zile în urmă, băncile au anunţat creşterea dobânzilor ipotecare, ajunse la niveluri extrem de joase. În ultimul an, am putut întâlni dobânzi variabile de 2.2% sau dobânzi fixe, pe 5 ani, de 2.99%. Lucru de neimaginat în urmă cu câţiva ani, accesul la credit ipotecar devenise extrem de facil. Una din consecinţele acestor practici bancare a fost creşterea nivelului de îndatorare a populaţiei. Când creditul (ipotecar, dar nu numai) este foarte avantajos, tendinţa naturală este să cumpărăm fără să ne gândim prea mult. De pildă, la cumpărarea unei locuinţe de 300.000 $, am putea să dăm un avans de 20% (adică 60.000 cash) sau doar de 5% (15.000 cash). Restul banilor ar putea fi împrumutaţi. E mult mai simplu să suportăm o creştere de 45.000$, din bani împrumutaţi (190$ pe lună), decât să îi scoatem din buzunar. Şi aşa s-a ajuns la niveluri de îndatorare extrem de ridicate; pe de altă parte, facilitatea obţinerii creditului a fost unul din factorii care au dus la ridicarea preţurilor.
Tendinţa băncilor de a creşte dobânzile, combinată cu anumite restricţii impuse de guvern au ca scop echilibrarea pieţei (preţuri stabile), pentru a reduce nivelurile de îndatorare. Consecinţa este că preţurile, în medie, au tendinţa de a stagna. Dar, aşa cum am arătat în alte articole, stagnarea este la nivel mediu. Dacă analizăm situaţia în diferite sectoare, în special în sudul Lavalului şi în partea de vest şi centrală a Montréalului există încă o tendinţă crescătoare la preţuri, în timp ce partea de nord a Lavalului, Rive-Sud şi Montréal Est sunt regiuni faţă de care interesul a scăzut.
În faţa acestor noi realităţi, se pune întrebarea logică: are sens să cumpărăm o casă (sau un apartament) sau este de preferat să rămânem în chirie?
Analiza preţurilor ne arată însă că şi chiriile sunt în creştere. În general, în aceleaşi regiuni unde preţurile la locuinţe sunt încă în creştere şi nivelul chiriilor este ridicat. Există deci un preţ de plătit pentru a locui în zone căutate, pentru a beneficia de linişte, securitate, acces la servicii, la transport în comun sau la şcoli. Principiul imobiliar al priorităţii locului rămâne în continuare valabil. Cel mai mult nu costă, de fapt, construcţia, ci locul unde este amplasată. Când cumpărăm o locuinţă în Canada, pentru 300.000$, nu plătim neapărat lemnul din care este făcută, ci faptul că este în Canada, în acel oraş, în acel cartier, pe acea stradă. Şi, fie că suntem proprietari, fie că suntem locatari, plătim mai mult sau mai puţin, în funcţie de alegerea făcută.
Un alt aspect demn de menţionat: când piaţa locuinţelor unifamiliale este în scădere, datorită limitării puterii de cumpărare, chiriile au tendinţa de creştere. Oamenii trebuie să stea undeva, nu? Acest amănunt ne sugerează, de fapt, şi răspunsul la întrebarea “ce e bine să facem într-o piaţă echilibrată (sau în scădere)?”
Alegerea între a rămâne chiriaş sau a deveni proprietar se rezolvă simplu, dacă ţinem cont de evoluţia preţurilor la chirii şi la case. Soluţia ideală este o proprietate cu venit (duplex sau triplex), într-o zonă căutată. Aceasta pentru că putem beneficia, în acelaşi timp, de creşterea locală de preţuri şi de chirii. Iar costul pentru locuinţa proprie este mult diminuat de faptul că unul sau doi chiriaşi pot plăti o mare parte din ipotecă. Este cea mai bună soluţie pentru situaţia actuală, cu singura condiţie de a şti ce să căutăm şi unde să căutăm.
În plus, pentru a fi siguri că nu greşim, e nevoie de informaţii cât mai exacte despre sectoarele respective (preţuri medii, tendinţe locale, chiriile medii locale), precum şi de alte date despre piaţă, care pot fi obţinute pe site-ul www.StatistiquesMtl.com
