Există scriitori-medici (A. P. Cehov), scriitori-savanţi (Claude Lévy-Strauss), scriitori-politicieni (Winston Churchill), numeroşi scriitori ingineri, ziarişti, profesori etc., iar statutul lor social dublu este, nu rareori, la fel de exemplar şi în literatură ca şi în do-me–niul lor profesional extraliterar. Cu Carlos Cesar Salvador Arana Castaneda ne aflăm însă în faţa unui autor pe care este riscant să-l plasăm între scriitori, câtă vreme el pretinde că, în cărţile sale, nu face altceva decât să-şi descrie iniţierea în spiritualitatea şi tehnicile şamanice, sub supravegherea unui vrăjitor mexican, pe nume Juan Matus. Dar, pe de altă parte, numeroşi cercetători cu formaţie antropolo-gică, criticându-i lucrările, pretind că opera lui nu este decât ficţiune şi că meritul lui este doar de a fi avut o imaginaţie debordantă. Astfel încât, Carlos Castaneda ar fi puţin important ca antropolog şi teoretician al unei spiritualităţi străvechi, rămânând interesant oar ca scriitor. Ca un mare scriitor chiar, spun unii.

Însăşi biografia lui este nesigură fiindcă între versiunea sa şi cea a documentelor oficiale care s-au păstrat despre el sunt destule deosebiri. Astfel, el susţine că s-a născut în Brazilia în 1931 şi că, înainte de a emigra în Statele Unite, a trăit mulţi ani în Argentina. Mama lui, Susana Castaneda Navoa, ar fi decedat când el avea 22 de ani, iar tatăl, César Arana Burungaray, ar fi rămas în Argentina.

Dar documentele de la biroul de imigraţie, precum şi investigaţiile unor ziarişti conturează o altă biografie. Carlos Castaneda s-a născut la Cajamarca, în Peru, la 25 decembrie 1925. La sfârşitul adolescenţei a urmat cursurile Academiei de arte frumoase din Lima şi a încercat să practice profesia de artist plastic. Părinţii lui trăiau încă amândoi la data la care au fost făcute cercetările (1973) şi locuiau tot în Peru. Ziariştii au mai descoperit despre Castaneda – care, după spusele lui, s-ar fi stabilit în 1950 în Statele Unite, în California, spre a scăpa de o “chinezoaică fumătoare de opium” – că avea o fiică naturală în Peru.

Cele două versiuni biografice se unesc într-una singură începând cu perioada americană. Carlos Castaneda devine cetăţean ame–rican în 1957. Între 1955 şi 1959 studiază parapsihologia la Los Angeles College şi este preocupat să cunoască efec-tele mescalinei, drog folosit la ceremoniile religioase ale unor amerindieni.

În 1960, s-a căsătorit cu Margaret Runyan, la Tijuana, în Mexic. Căsătoria a durat doar şase luni, dar divorţul a fost pronunţat abia în 1973. Data este importantă.

În 1960, s-a căsătorit cu Margaret Runyan, la Tijuana, în Mexic. Căsătoria a durat doar şase luni, dar divorţul a fost pronunţat abia în 1973. Data este importantă.

În 1959, Carlos Castaneda devenise student în antropologie la Universitatea din Los Angeles (UCLA) pe care o termină cu un bacalaureat în 1962. Câţiva ani mai târziu (1968) publică o lucrare The Teaching of Don Juan: A Yaqui Way of Knowledge, care marchează începutul unei cariere glorioase. Lucrarea a fost scrisă în timpul facultăţii şi descrie experienţele sale de iniţiere sub conducerea vrajitorului Juan Matus, pe care l-ar fi cunoscut în Mexic în 1960, adică în anul când s-a căsătorit. Pentru lucrarea aceasta, urmată de alte două în 1971 (A Separate Reality) şi 1972 (Journey to Ixtlan) UCLA i-a acordat doctoratul în antropologie.

Cărţile au avut un succes răsunător şi nu doar în Statele Unite. Vândute în milioane de exemplare, ele i-au adus lui Castaneda nu doar avere, ci şi un prestigiu imens şi disci-poli fanatici. Dar şi critici acerbe, mai ales din direcţia academică. Este momentul în care Castaneda se retrage în umbră şi devine o figură misterioasă. Din 1973, după un articol apărut în Times, unde era descris ca un personaj enigmatic, nu a mai apărut niciodată în public. A continuat să scrie – a publicat în total 12 cărţi – şi a cumpărat în Los Angeles o casă în care locuia împreună cu trei discipole, numite vrăjitoare, şi ele cu o formaţie universitară în antropologie. Până la moartea survenită în 1998, dato-rită unui cancer hepatic, numele lui Castaneda a mai fost legat de aşa-numita tehnică a paselor magice – ansamblu de miş-cări pentru redistribuirea energiei corporale -, pe care pretindea că le cunoaşte de la maestrul său Juan Matus.

Cealaltă realitate (1971) şi Povestiri despre putere (1974) evocă perioada de iniţiere sub conducerea lui Juan Matus, care ar fi descoperit în Castaneda un deosebit potenţial şamanic. În Al doilea cerc de putere (1977) şi în Darul vulturului (1981), iniţierea s-a terminat. Juan Matus dispare în 1973 şi Castaneda îi continuă opera, adresându-se publicului larg cu teoria şi practica paselor magice de origine toltecă, sistematizate într-o disciplină numită tensegritate (cuvânt format din combinarea a altor două cuvinte – tensiune şi integritate).

Publicitate