
În timp ce multă lume consideră că Lucian îşi ia un mare risc mergând să boxeze în Anglia, există şi voci care afirmă că boxerul român este mult prea puternic pentru Froch.
Astfel, analistul Scott Gilfoid publică, pe site-ul boxingnews24.com, un articol extrem de elogios la adresa lui Lucian. Gilfoid spune că Froch şi-a ales greşit adversarul pentru un meci prin care doreşte să-şi revină, după înfrângerea din finala SuperSix, calificându-l pe Bute drept cel mai mare “puncher” din categoria supermijlocie. Gilfoid mai spune că românul “se apără impecabil, astfel încât este dificil să-l loveşti decisiv”.
Ceea ce îl face însă pe Lucian “aproape imbatabil”, în opinia lui Gilfoid, este puterea lui. Meciul “nu se va sfârşi bine pentru Froch”, mai spune Scott Gilfoid, care crede că îi va fi aproape imposibil acestuia “să scape fără K.O.”