Ce fel de persoană sunteţi?

Citește și

Cu 18 noi decese anunțate azi, Quebec depășește pragul de 5.500 de decese din cauza COVID-19

Bilanțul zilei în Quebec este de 68 de noi cazuri și 18 decese din cauza COVID-19. Provincia a depășit...

Quebec. Purtarea unei măști în mijloacele de transport, obligatorie din 13 iulie

Ultimul lucru pe care-l vrem este să revenim la măsurile dure de izolare de la începutul pandemiei, a declarat...

Dr. Arruda cere quebechezilor să rămână vigilenți

Doctorul Horacio Arruda, directorul Sănătății Publice din Quebec, a cerut populației să continue să respecte măsurile de igienă și...
Florin Oncescu
Florin Oncescu
Florin Oncescu (n. 1960), autor de proză scurtă şi inginer în industria de aviaţie, stabilit la Montréal în 1995. Volume publicate: "Dispoziţie depresivă" (Ramuri, Craiova, 1994), "La umbra unui enciclopedist" (Omniscop, Craiova, 1999), "Întoarcerea" (Ramuri, 2003), "Ilustrate din America" (Limes, Cluj, 2007) , "Jurnalul lui Sake" (Limes, 2017).

Peisajul survolat de această rubrică se schimbă. Prea puţine poveşti de la Montréal, prea multe de la Bucureşti. Şi nu pentru că nu s-ar mai petrece “chez nous” fapte culturale ori de arme, gen lansări de carte cu ştaif ori expulzări din asociaţii. Nici pomeneală de asemenea lipsuri. În comunitatea românilor de la Montréal, show-ul merge înainte la turaţia nominală. Numai că eu nu mai sunt plimbată prin acele locuri în care pomenitele fapte se petrec. În paralel, cel care ar fi trebuit să mă plimbe aici îmi trimite material pentru rubrică de la Bucureşti. Ţinând cont de deadline, o propunere pe care n-am cum s-o refuz.

***

- Publicitate -

În Piaţa Presei, printre maşinile oprite la semafoare, ofertă de flori. Vânzătorii ambulanţi îi vizează pe conducătorii unor BMW, Mercedes, Audi, Volkswagen Touareg, Porsche Cayenne. Pe mine, aflat la vola­-nul unei furgonete Dacia Logan, mă ignoră.

Sediul Enel de pe strada Braziliei. Un hol scurt, în care se deschid două camere, numerotate cu 1 şi 2. O coadă informă de solicitanţi, unii aşezaţi pe scaune, alţii în picioare. Bag capul pe uşa camerei 1. “Nu vă supăraţi, actele pentru un contract nou aici se primesc?” “Ce fel de persoană sunteţi?” “Cum adică?” “Fizică sau juridică?” “Fizică!” “La ca­mera 2.” Mă adresez cozii din faţa camerei 2. “Cine e ultimul venit?” “Dumneavoastră!” (Glumeţul şi o doamnă de lângă el râd lejer). “În afară de mine, vreau să spun.” “Eu sunt.” (O altă doamnă). “Ce fel de persoană sunteţi?” (De data asta e rândul meu să amuz asistenţa). “Juri­dică.” “Păi, dumneavoastră trebuie să mergeţi la camera 1.” “Eu aştept să IAU contractul. Trebuie să fiu unde mi-am deschis dosa­rul.” “Aha!” (Doamna are un avans considerabil faţă de mine, unul de zile, ori poate săptămâni).

Din Piaţa Amzei a dispărut piaţa “agroalimentară” omonimă. Provizoriu, s-a spus, până la darea în folosinţă a unei clădiri moder­ne, care s-o adăpostească. Provizoratul durează de vreo 4 ani. Comercianţii au produse care trebuie vândute acum, aşa că au intrat în ilegalitate. Vând direct din portbagajele maşinilor şi au oameni care ţin de şase, ca să-i apere de jandarmi. Cristina se apropie de o femeie care stă lipită de portbagajul unei Dacii obosite. La marginea dinspre zid a trotua­rului stă un bărbat cu privirea alertă. “Aveţi usturoi verde?”

- Publicitate -

“N-am.” “Dar ceapă verde?”

“N-am.” “Voiam şi eu numai o legătură, două.” Femeia, înduioşată, crapă uşa portbagajului, doar cât să se vadă nişte cozi verzi de ceapă, frumos aliniate. Cristina pare fermecată, aşa că uşa portbagajului se ridică pe jumătate. Mă apropii şi eu. Bărbatul intră în alertă. Suntem ca doi jucători de rugbi, eu cu mingea, el dorind-o. Femeia mă vede şi ea, aşa că închide portbagajul. Mă vede şi Cristina, care calmează lucrurile. “Nu-i nicio problemă, e soţul meu!” Vânzătoarea şi bărbatul ei se liniştesc. Vorbim puţin despre mersul cam bizar al afacerii. Bărbatul vede lucrurile aşa:

“E mai rău ca pe vremea lui Ceauşescu! Atunci vindeam cu tatăl meu tot aici, pe acest trotuar, şi nimeni nu-mi zicea nimic!”

Supermagazinul de mobilă IKEA, de la Băneasa. Programul prelungit (deschis zilnic până la 10 seara) şi amabilitatea persona­lului ne reconfirmă o judecată anterioară: românii postcomunişti par mai apropiaţi de americani decât de vesteuropeni. Aceeaşi judecată ne este întărită de o constatare din timpul celor două mese luate la restaurantul din incintă, una de prânz, una de seară. La orice oră a zilei, consumatorii par să prefere băuturile răcoritoa­re, în detrimentul preferatelor noastre, berea şi vinul roşu. Anun­ţurile şi reclamele sunt traduceri în româneşte ale unora cunoscute de noi din magazinul IKEA de la Montréal. Traduceri surprinzător de corecte. Excepţie face, cred, o indicaţie pentru persoanele cu “dizabilităţi”.

- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

A murit Ennio Morricone, celebrul compozitor de muzică de film

Faimos pentru coloanele sale sonore epice din producţii cinematografice din genul western spaghetti, Ennio Morricone a fost un compozitor...
- Publicitate -

10 oameni faimoși care au eșuat înainte de a reuși

Oricât de mult ar durea eșecul, este și o parte necesară a vieții. Este calea către obiectivele noastre. Cei mai de succes și faimoși oameni...

Quebec. Bilanțul zilei de duminică, 5 iulie: 79 de noi cazuri, 1 deces

Bilanțul Quebecului pentru duminică, 5 iulie, indică 79 de noi cazuri, 1 deces survenit în ultimele 24 de ore și alte 7 care au...

România, lovită de valul doi al COVID-19?

Evoluția epidemiei de COVID-19 în România arată că țara ar putea fi în fața unui al doilea val de COVID-19. Alte 391 cazuri de infectare...

Un indian şi-a comandat o mască din aur pentru a se proteja de COVID-19

Un cetăţean din India a povestit că a plătit aproximativ 4.000 de dolari (3.556 de euro) pentru o mască de protecţie din aur, realizată...
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -