România restricţionase adopţiile internaţionale în anul 2001. În ultimii 11 ani, persoanele cu domiciliul în străinătate puteau adopta copii români doar dacă le erau rude de gradul unu sau doi. Recent, România a făcut însă câteva modificări legislative care prevăd, printre altele, relaxarea adopţiilor internaţionale de copii.
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 (privind regimul juridic al adopţiei) a fost promovat la sfârşitul anului trecut. Au urmat dezbateri în Parlament, după care, pe 7 aprilie 2012, s-a aprobat modificarea şi completarea legii amintite. Pe 19 aprilie au fost publicate în Monitorul Oficial atât legea, cât şi normele metodologice de aplicare a ei. Noua lege permite adoptarea de copii români de către persoane care locuiesc în afara ţării dacă sunt rude până la gradul al patrulea cu copilul respectiv sau dacă sunt cetăţeni români cu reşedinţa în străinătate. Nu pot fi însă adoptaţi decât copiii luaţi în evidenţa Oficiului Român de Adopţie (ORA) şi pentru care nu a putut fi identificat un adoptator sau o familie adoptatoare cu reşedinţa obişnuită în România, “timp de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a admis cererea de deschidere a procedurii adopţiei interne” (citat din Monitorul Oficial nr. 259/19.04.2012). Cu alte cuvinte, pot fi adoptaţi din România doar copii cu vârsta de peste 2 ani.
Aici, în Québec, organismul autorizat să intermedieze adopţiile internaţionale este SAI (Secrétariat à l’adoption internationale). Întrucât doar cetăţenii români (sau familiile în care unul dintre soţi este cetăţean român) pot adopta din România, nu există sub tutela SAI niciun organism agreat care să poată funcţiona ca intermediar privat pentru aceste adopţii. Demersurile se fac între familia doritoare să adopte şi SAI, care ia legătură cu ORA.
Cum subiectul mă preocupă personal – şi cred că mai sunt în Canada destui alţi români interesaţi – am discutat atât cu cei de la SAI, cât şi cu cei de la ORA. Ambele părţi sunt motivate şi deschise, dar, având în vedere că legea abia a fost publicată, există o inerţie a sistemului. SAI trebuie să analizeze legea şi normele sale metodologice, înainte să poată stabili exact etapele necesare în procesul de adopţie.
Mai este încă nevoie de o perioadă de clarificare şi punere în cadru instituţional, însă, printr-un efort comun, noi, cei interesaţi de aceste adopţii, am putea scurta timpul de care are nevoie SAI pentru a da undă verde. Lansez, deci, un apel către cei care se gândesc să adopte din România. Cum pe Internet se găsesc foarte puţine detalii în legătură cu acest subiect, îi invit pe cei care doresc să împărtăşească impresii şi informaţii cu alte persoane sau familii aflate în aceeaşi situaţie să mă contacteze pe adresa de e-mail: [email protected]
