Primul anunţ pe care l-a făcut Victor Ponta după ce a fost desemnat pentru postul de prim ministru a fost că va da României “cel mai cinstit guvern din ultimii 20 de ani”. A prezentat apoi lista primei formule de guvern, cu care ar fi putut să bată la capitolul cinste poate doar faimosul Guvern Năstase: din ea făceau parte “preacinstiţii” Victor Alistar şi Corina Dumitrescu. Până la urmă, din motive de incompatibilitate cu un guvern aşa cinstit, cei doi s-au pierdut pe undeva, pe drumul dintre sediul USL şi Palatul Victoria. Au urcat însă Dealul Cotrocenilor, pentru a depune jurământul, destui tovarăşi cu care Victor Ponta vrea să facă România praf.
Dintre toate numirile dubioase făcute de Victor Ponta în echipa lui, cea mai scandaloasă mi se pare aceea a lui Titus Corţălean în fruntea Ministerului Justiţiei. Din postura de mare specialist PSD pe politică… externă, Corlăţean a aterizat direct la Ministerul de Justiţie, cu o misiune clară: aceea de a albi dosarele de corupţie ale mentorului său, Adrian Năstase, precum şi ale celorlalţi neprihăniţi din USL.
Vom vedea cum, unul câte unul, dosarele lui Năstase, Mazăre, Oprişan şi compania vor dispărea în ceaţa justiţiei româneşti, ca şi cum nici n-ar fi existat vreodată. La urma urmei, la ce probleme economice are astăzi România, cui îi mai pasă dacă Adrian Năstase sau Cătălin Voicu vor mai fi condamnaţi vreodată?
Şi totuşi, cum de s-a ajuns aici? Cu doar câteva săptămâni în urmă, PDL şi Traian Băsescu lăsau impresia că ţin situaţia sub control, cel puţin până la alegerile parlamentare. Explicaţia a ceea ce s-a întâmplat în România, în ultimul timp, o găsim în justificarea pe care fostul lider PDL Sorin Frunzăverde a dat-o pentru trecerea sa la USL: “frica de a trăi într-un stat poliţienesc”.
Asta au ajuns să simtă Frunzăverde şi toţi ceilalţi baroni ai politicii româneşti, sub mandatul lui Traian Băsescu. Nu vi se pare minunat?! Să auzi pe cineva care, pe vremea Împăratului Năstase, se credea de neatins de mâna ciungă a Justiţiei, că se teme de un stat poliţienesc…
Oare nu pentru asta l-am votat cu toţii pe Traian Băsescu, atât în 2004, cât şi în 2009? Nu pentru a-i pune cu botul pe labe pe toţi năstaşii şi toţi frunzăverzii din politica românească şi a-i face, dacă nu să fie condamnaţi, măcar să le fie frică de Justiţie? Acum, pare că drumul început de Traian Băsescu va fi abandonat de o alianţă politică a cărei menire nu este alta decât de a-l suspenda pe preşedinte, pentru a-şi proteja interesele mafiote.
Dacă va fi înfrânt până la urmă, Traian Băsescu nu va fi înfrânt numai de o clasă politică coruptă şi imorală, ci mai ales de o populaţie îngenuncheată prin manipulare şi lipsită de repere morale şi de demnitate. Clasa politică nu este altceva decât reflectarea societăţii româneşti din acest început de secol XXI, cu toate tarele ei: corupţie, oportunism, imoralitate, vulgaritate.
Şi totuşi, România ar mai putea avea o şansă. Intrarea în opoziţie a PDL ar putea fi o măsură premeditată, cu scopul de a-i permite să meargă în alegeri din postura de partid de opoziţie. Însă un PDL în actuala formulă nu va reuşi mai mult decât să supravieţuiască politic. Pentru a câştiga este nevoie de un nou proiect politic.
Şansa ţării stă într-o nouă echipă de politicieni, capabilă să scoată din letargie jumătatea de Românie care nu se simte astăzi reprezentată de niciun partid politic şi care nu se va prezenta la vot. Condiţia pentru ca acest scenariu să funcţioneze este ca Traian Băsescu să-i convingă pe principalii lideri PDL să facă un pas în spate şi să permită instalarea în prima linie a partidului a tandemului Mihai Răzvan Ungureanu – Monica Macovei, împreună cu oamenii pe care aceştia îi vor alege.
Cu un partid cu resurse şi cu o structură teritorială puternică, aşa cum este PDL, cu Mihai Răzvan Ungureanu candidat la preşedinţie şi Monica Macovei propusă pentru funcţia de premier, România ar putea avea o nouă şansă. Probabil ultima.
