Întoarcerea în timp

Duminică, 10 iunie, aproape 10 milioane de români cu drept de vot s-au prezentat la urne, în cadrul alegerilor locale pentru desemnarea primarilor, a şefilor de consilii judeţene, precum şi a membrilor consiliilor locale şi judeţene. Oarecum previzibil, Partidul Democrat Liberal (PDL) a pierdut alegerile într-un mod categoric, mai categoric chiar decât s-ar fi aşteptat până şi adversarii săi politici.

Lui Ion Iliescu, rezultatele acestor alegeri i-au amintit de alegerile câştigate de FSN, în 1990.

Într-adevăr, văzând rânjetul victorios al acestuia şi al lui Adrian Năstase, am avut impresia unei întoarceri în timp, în trecutul plin de umbre al anilor ‘90, dar mai ales în perioada 2000-2004, a guvernării Iliescu-Năstase, când România fusese transformată în moşia privată a clanului Năstase-Mitrea-Hrebenciuc.

Ca aproape de fiecare dată în istoria post-decembristă a ţării, românii au votat tot cu gândul de a pe­depsi pe cineva, de data asta PDL, fiindcă democrat – liberalii le-au tăiat pensiile şi salariile. Aşa cum bine a remarcat presa străină acreditată la Bucureşti, românii au transmis politicienilor un mesaj cât se poate de clar: nu mai vor măsuri de austeritate. Too bad, fiindcă, fără astfel de măsuri, România o va lua foarte repede pe urmele Greciei şi, mai nou, ale Spaniei. Iar cei care cred că Europa va fi dispusă să facă pentru România ceea ce a făcut pentru Grecia şi este pe punctul să facă pentru Spania, adică să injecteze mi­-liarde de euro, se înşeală amarnic. România nu se află în zona strategică a monedei euro, iar Europa nu mai are nici resursele şi nici forţa necesară pentru a interveni în Balcani. Şi apoi, de ce ar face-o? Pentru ca Guvernul Ponta să poată cheltui banii europeni pe măsuri sociale?

Faptul că România nu e astăzi în situaţia Greciei este meritul aproape exclusiv al tandemului Traian Băsescu – Emil Boc. Toată lumea a sărit pe cei doi, fiindcă au tăiat pensiile şi salariile românilor, dar nimeni nu este capabil să răspundă unei întrebări simple: de ce ar fi dorit ei să-şi pună întreaga populaţie în cap, luând măsuri mai mult decât impopulare şi sacrificând interesele de moment ale PDL?

În afară de reproşul privind măsurile de austeritate, românii au votat împotriva PDL şi pentru că partidul ar fi plin de corupţi. Ciudată manieră de a-i pedepsi pe corupţi: să pui în loc alţii şi mai mari. În plus, şi cu foamea în gât.

Este neîndoielnic că Partidul Democrat Liberal numără în rândurile lui o mulţime de persoane co­rupte, aşa cum se întâmplă, de altfel, în aproape toate (dacă nu în toate) partidele politice din lume aflate la guvernare. Să ne uităm, spre exemplu, la acuzaţiile de corupţie care planează atât asupra Partidului Liberal din Québec, cât şi asupra Partidului Conservator din Canada, ambele aflate în prezent la guvernare. Puterea şi accesul la banul public corup peste tot în lume; diferenţele constau în proporţia de corupţi, dar mai ales în modul în care liderii politici aflaţi în funcţiile cele mai înalte în stat acţionează atunci când colegi de-ai lor de partid bagă mâna în borcanul cu jumări.

Iar aici, distanţa dintre ce au făcut Traian Bă­ses­cu şi Emil Boc, faţă de liderii politici care i-au precedat la conducerea ţării, este ca de la cer la pământ.

Despre cine să vorbim mai întâi? Despre fostul premier Adrian Năstase, cel mai mare corupt din istoria post-decembristă a României, pe care noua putere de la Bucureşti face tot ce-i stă în putinţă pentru a-l scăpa de condamnarea pronunţată deja de o primă instanţă de judecată? Despre “cinstitul şi săracul” pre­şedinte Ion Iliescu, cel care a pus bazele sistemului corupt din România şi a crescut la sânul lui nu doar pe Adrian Năstase, dar şi pe Viorel Hrebenciuc, Miron Mitrea, Miki Şpagă şi toată şleahta de baroni locali?

În timp ce liderii PSD i-au protejat şi îi protejea­ză în continuare pe corupţii lor, Traian Băsescu şi Emil Boc au lăsat şi au încurajat justiţia să funcţio­neze. Cel mai bun exemplu în acest sens este cel al primarului de la Cluj, Sorin Apostu. Deşi au fost informaţi că există probleme grave de corupţie la nive­lul primăriei Cluj, nici Traian Băsescu şi nici Emil Boc nu au intervenit, lăsându-i pe procurorii DNA să-l aresteze şi, ulterior, să-l trimită în judecată pe fostul primar. Spre comparaţie, ar trebui să vă amintiţi că liderii PSD au făcut adevărate proteste publice în apărarea unor personaje precum Gabriel Bivolaru sau preşedintele Consiliului Judeţean Argeş Constantin Nicolescu.

Multă lume se întreabă de ce a cedat Traian Băsescu puterea înainte de alegerile parlamentare din toamna acestui an. Răspunsul îl găsim chiar în rezultatul recentelor alegeri locale. Nemulţumiţi de pro­-ble­mele economice cu care se confruntă, manipulaţi la sânge de ziariştii aflaţi în solda unor personaje dubi­oase (Voiculescu, Vântu), era evident că românii vor da un vot negativ la adresa PDL. Scenariul petrecut la aceste alegeri locale s-ar fi repetat întocmai şi la ale­gerile parlamentare de la sfârşitul acestui an. Prin cedarea puterii executive către USL, Traian Băsescu dă o şansă PDL de a recupera din imaginea negativă acumulată în ultimii ani de guvernare. În opinia mea, după ce a ajuns la fundul prăpastiei, de acum înainte PDL nu poate decât să crească în ochii electoratului. Românii vor avea un răgaz de câteva luni pentru a realiza că dracul (Băsescu şi PDL) nu era chiar atât de negru, în timp ce îngerii USL sunt departe de a fi atât de imaculaţi pe cât se pretind.

Câştigarea alegerilor parlamentare din toamnă de către USL – adică obţinerea celui mai mare scor electoral – nu înseamnă neapărat şi câştigarea puterii. În situaţia în care nicio formaţiune politică nu va obţine 50% plus 1 din voturile valabil exprimate, preşedintele României, aşa cum prevede Constituţia ţării, va trebui să ofere funcţia de premier partidului politic (şi nu unei alianţe) care va avea cel mai mare număr de voturi. Aşa cum arată harta electorală după alegerile locale, USL nu va obţine peste 50% la parlamentare (fiindcă nu a obţinut acest procent nici acum), iar PDL, oricât de rău ar sta, va fi partidul cu cele mai multe voturi – cel mai probabil, în jur de 25%, fiindcă în joc vor intra şi românii care trăiesc în afara grani­ţelor ţării. Prin urmare, zarurile nu sunt (complet) aruncate, iar până la toamnă românii mai au timp să se trezească.