Lucian Bute a rămas fără centura de campion

Bute a pierdut un meci dar nu trebuie pus la zid pentru asta

O dovadă a faptului că românii nu au niciun fel de compasiune faţă de idolii lor de îndată ce aceştia fac un pas greşit o constituie şi numeroasele bancuri care au apărut după înfrângerea categorică pe care boxerul român Lucian Bute a suferit-o în faţa pugilistului britanic Carl Froch. Le-aţi citit probabil pe Internet; eu voi reda aici doar unul dintre ele: Lucian Bute a fost singurul pasager care a călătorit fără centură pe zborul Londra – Bucureşti.

Dacă situaţia în sine nu ar fi tristă, am putea să ne amuzăm, fiindcă e clar că Lucian este un om inteligent şi ştie de glumă. Însă desfăşurarea partidei de la Nottingham (Anglia) a avut o doză prea mare de dramatism pentru ca înfrângerea lui Lucian să fie tratată în băşcălie.

Pentru tot ceea ce a făcut pentru renumele României în lume, Lucian Bute merită tot sprijinul, încrederea şi dragostea noastră. Performanţele sportive de până acum, dar şi viaţa lui din afara ringului de box ne obligă la decenţă şi respect. Chiar şi în situaţia în care ar pune mănuşile în cui în acest moment, Lucian va rămâne, pentru multă vreme de aici înainte, boxerul român cu cele mai mari performanţe sportive, care probabil nu vor fi egalate vreodată. Să nu uităm: Bute şi-a apărat cu succes centura de campion mondial timp de 9 meciuri consecutive. Acesta este lucrul care va rămâne în istorie; restul sunt detalii de care nu-şi va mai aduce nimeni a­minte peste câteva zeci de ani.

Lucian Bute nu şi-a încheiat însă cariera sportivă la Nottingham. Conform presei canadiene, boxerul român va disputa – cel mai probabil, în următoarele luni – un meci împotriva americanului Kelly Pavlik, după care va urma, la Montréal, revanşa împotriva englezului Froch.

Vezi şi articolul: Mârlănimea română

G. S.
G. S.
Absolvent al primei promoţii de jurnalişti de după 1989 (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - Universitatea Bucureşti), George Sava a lucrat la secţia Politică internă a României libere, din 1993 şi până în 1999, când s-a stabilit în Canada. Happily married, un căţel, câţiva prieteni şi mulţi adversari... de idei.

Ultimele articole

Articole similare