Fostul premier Adrian Năstase, condamnat definitv la doi ani de închisoare pentru corupţie, a încercat să se sinucidă înaintea arestării sale. Am asistat apoi la scene incredibile, cu toată floarea politicienilor USL compătimindu-l pe fostul premier. Să luăm lucrurile în ordine.
Adrian Năstase este, înainte de fostul premier şi de actualul condamndat, un om. El are nevoie de compasiunea tuturor celor care i-au fost în preajmă în viaţa politică, a prietenilor şi chiar şi a celorlalţi. Sinuciderea trebuie luată foarte în serios şi nu trebuie bagatelizată sub nicio formă (nici măcar de către medicii de la ambulanţă, care au găsit de cuviinţă să pună – total nepotrivit – un fular de marcă la gâtul împuşcat a lui Adrian Năstase). Faptul că oameni pe care societatea îi credea extrem de puternici (şi nu mă refer aici la puterea politică) ajung să comită asemenea gesturi ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru fiecare dintre noi. Ar trebui să ne facă mai atenţi la cei care se află pe marginea prăpastiei. Ar trebui să ne facă să ne privim semenii cu alţi ochi, să ne punem întrebări ( şi nu sunt doar vorbe – oricine a pierdut pe cineva drag în urma unui astfel de gest cunoaşte sfâşierea de a nu fi înţeles la timp ce se întâmplă). Presa din România, în locul circului cu Băsescu vinovat de gestul lui Năstase, ar fi putut să iniţieze o dezbatere reală despre sinucidere. Despre cum îi putem identifica şi ajuta pe cei care au nevoie de ajutorul nostru. Ca întotdeauna în ultimii ani, presa din România îşi ratează menirea şi, în acest moment, se sinucide alături de premier. Diferenţa este că presa va reuşi.
Aveau Victor Ponta, Ecaterina Andronescu sau Crin Antonescu dreptul să fie alături de Adrian Năstase? Să-i facă vizite la spital? Să dea declaraţii despre el? Da, aveau acest drept. Mai mult, era o obligaţie morală. Dar toţi cei menţionaţi mai sus trebuiau să facă acest lucru ca prietenii sau admiratorii lui Adrian Năstase, şi nu ca oameni politici.
A profita politic de acest gest, a arunca totul pe umerii lui Traian Băsescu, a-l prezenta pe Adrian Năstase ca pe o victimă este total inacceptabil într-o ţară democrată. Adrian Năstase a pierdut un proces, având toate drepturile posibile într-o democraţie: avocaţi (şi nu dintre cei numiţi din oficiu), dreptul de recuza judecătorii, de a face recurs – şi să nu uităm că acuzatul însuşi este un bun cunoscător al legilor. Fostul premier a pierdut de fiecare dată, în fiecare etapă a procesului. Nu a fost învins de justiţia lui Băsescu, ci de propriile fapte şi de justiţie, în general.
A face, ca politician şi premier, zid în jurul unui om condamnat pentru corupţie este un semnal foarte clar că guvernul actual nu dă doi bani pe Justiţie. Că ingerinţa politicului în Justiţie va atinge, în România doctorului în drept Victor Ponta şi a istoricului Crin Antonescu, aceleaşi cote (dacă nu chiar mai ridicate) pe care le-a atins pe vremea lui Adrian Năstase. Cel puţin, acesta din urmă nu a cerut niciodată desfiinţarea Curţii Constituţionale.
Semnalul transmis de premier în acest moment a fost de rău augur, sunt convins, în toate cancelariile occidentale şi la Uniunea Europeană. Semnalul transmis judecătorilor români a fost că de acum încolo aceştia nu mai sunt liberi. Că deciziile lor vor fi tot timpul trecute prin filtrul obtuz al gândirii de partid. Pregătiţi-vă de ce e mai rău!
P.S. In aceste momente, Adrian Năstase, care a cerut familiei să oprească circul făcut la uşa spitalului, pare mai cu capul pe umeri decât colegii săi de partid.
