Henry Ford a fost unul dintre cei mai puternici industriaşi ai omenirii şi unul dintre pionierii mecanicii motorizate. Nu a fost primul care a pus în funcţiune un motor cu propulsie pe bază de benzină, dar a fost primul care a văzut potenţialul industriei de automobile şi a gândit o maşină accesibilă, pentru americanul de rând.
“Există o singură regulă pentru industriaş: să facă produsele de cea mai bună calitate posibilă, la cel mai mic cost posibil, plătind cele mai bune salarii posibile”, spunea Ford. Şi a fost un exemplu viu, fiind primul om de afaceri care a plătit un salariu de 5 dolari pe zi, echivalentul a 120 de dolari, astăzi. Oamenii trebuie să fie în stare să cumpere ceea ce produc, a susţinut el. Era o filosofie de business revoluţionară pentru începutul secolului XX. Dar, fără această viziune, numele “Ford” nu ar avea astăzi aceeaşi rezonanţă.
Cum s-a născut industria Ford
Nu era un lucru obişnuit ca băiatul unui fermier să prefere să-şi petreacă timpul liber făcând experimente şi tot felul de teste mecanice. Dar, pentru Henry Ford, care s-a născut în 30 iulie 1863 în Dearborn, Michigan, aceste mici “evadări” din mediul campestru erau cele mai mari plăceri.
La şaisprezece ani, el a părăsit ferma familiei pentru Detroit, unde a găsit un job ca ucenic-mecanic. Deşi, din când în când, se mai întorcea acasă pentru a-şi ajuta familia la treburile câmpului, el s-a concentrat pe ucenicia în mecanică şi, după trei ani, îşi construise deja o reputaţie de bun meseriaş, care putea să repare orice la un motor cu aburi. După o vreme, şi-a cumpărat un gater şi s-a căsătorit cu Clara Bryant.
În 1891, Ford a primit un job de inginer la Compania de electricitate Edison, din Detroit. Biografii lui Ford susţin că intrarea în această companie a reprezentat un moment major în viaţa sa. După ce a fost promovat inginer şef, doi ani mai târziu, el a început să-şi dedice din ce în ce mai mult timp şi bani pentru experimentele personale în privinţa motoarelor cu combustie internă. Toate aceste eforturi au culminat, în 1896, cu finalizarea propriului său vehicul cu propulsie automată, pe care l-a botezat “Quadricycle”.
Quadriciclul avea patru roţi similare cu cele de la bicicletă, un fel de cârmă pentru a indica direcţia şi două viteze, fără marşarier. Henry Ford nu a fost primul care a construit un motor cu combustie internă, dar a fost unul dintre cei care au contribuit la dezvoltarea noii minuni motorizate.
Compania Ford
Compania care urma să producă noile quadricicle – autoturismele de mai târziu – a apărut după câţiva ani, în 1903, cu Henry Ford pe post de vicepreşedinte şi de inginer şef. Avea sediul pe o stradă devenită emblematică în Detroit şi în întreaga lume – strada Mack. În primele luni, aici se fabricau doar câteva maşini pe zi. Drum lung până la producţiile în serie din zilele noastre.
Prima maşină (foto) a fost vândută doctorului Pfenning, din Chicago, în 28 iulie 1903. Autoturismul avea un motor cu doi cilindri, 8 cai putere şi atingea o viteză de 50 de km pe oră pe drumuri neaccidentate, ceea ce la vremea respectivă era o raritate. De la primul model vândut în 1903, compania Ford avea să producă peste 300 de milioane de vehicule.
Henry Ford şi-a atins în 1908 visul de a comercializa în masă o maşină accesibilă americanului de rând: modelul Ford T. Autovehiculul cu patru locuri a fost lansat la preţul de 850 de dolari (echivalentul a 22.000 de dolari americani, în zilele noastre), în vreme ce autoturismele concurenţei costau între 2.000 şi 3.000 de dolari. În 1913, preţul maşinilor Ford a scăzut la 550 de dolari, doi ani mai târziu la 440 de dolari, iar în 1920 ajunsese la 260 de dolari, datorită eficientizării şi automatizării liniilor de asamblare.
Vânzările au fost pe măsură şi, în scurt timp, Henry Ford a ajuns un om foarte bogat. În 1911 au fost vândute aproape 70.000 de maşini, pentru ca în 1915 să fie vândute peste 500.000. În 1914, visul antreprenorial al lui Ford s-a împlinit: muncitorii de la fabrica sa puteau să-şi cumpere o maşină personală cu salariile din patru luni. Se întâmpla acum aproape 100 de ani.
În 1918, anul în care s-a încheiat primul Război Mondial, jumătate din maşinile deţinute de americani erau Modelul T. Cum cererea pentru acest automobil punea probleme de capacitate de producţie, Ford deschisese încă din 1910 o fabrică imensă în Highland Park, Michigan. Regulile de producţie erau stricte: manufactură fără greşeală, standardizare, diviziunea muncii şi, din 1930, o linie continuă de asamblare. În 1930 se finaliza şi construcţia uzinei Rouge, din Dearborn, un mastodont industrial în valoare de aproape 300 de milioane de dolari, cu peste 80 de mii de angajaţi.
Un om de afaceri de succes, dar controversat
Henry Ford a avut un singur fiu, Edsel Ford, care a murit la 50 de ani, în 1943. Pierderea unicului fiu, la acea vreme preşedintele companiei, l-a lovit dur pe Ford, care suferise deja mai multe atacuri cerebrale. Apropiaţii săi speculau că îşi pierduse minţile şi că, îndepărtând doi lideri ai companiei, pe care ar fi fost gelos fiindcă apăreau prea mult în presă, Ford Sr. s-ar fi apropiat de faliment.
În timpul celui de-al doilea Război Mondial, ziarul pe care îl conducea a publicat mai multe articole antisemite. Ford credea în reîncarnare, aşa că, la moartea lui Edison, i-a cerut fiului acestuia să capteze ultima suflare a inventatorului într-o fiolă, care este expusă astăzi la muzeul Ford din Dearborn.
A candidat fără succes la Senatul SUA în 1918 şi s-a opus vehement sindicalizării. De altfel, Ford a fost ultima mare companie americană care a interzis angajaţilor săi să se sindicalizeze.
După moartea lui, în 1947, la şefia companiei s-a instalat nepotul său, Henry Ford II. În prezent, preşedintele executiv al companiei este William Clay “Bill” Ford Jr., strănepotul lui Henry Ford.
