“Măi băieti, iară te-ai întorlocat în gânduri, ca mâţa-n câlţi, di parcă am a ti-nsura mâni şi nu ştii cari cioarici să îmbraşi! Ie şi ti scoală di pi prispă-i, du apâ la vaşi, că ni râd vieşinii di câtă harmălaie fac ghietili animalii“. “Amu’, amu’, bunică hăi, iaca numa’ ci m-am aşternut şi ieu olecuţâ, că tătâ ziua am fost la coasă şi la polog, di mă usturâ tăti di atâta triabă”. “Ş-apoi şi triabă au saraşilii vacuţii di usturimili mătăluţă, li-i sieti şâ gata, da’ dacă vrai, du-ti sângur şi li spuni cum că ti cam ustură chielea şâ ieu mă gândesc că ti-or criedi numa când ti-or vidé. Da’ viezi, când ai sâ intri-n grajd, să ai şi douâ putini cu apâ, câ aşe ti-or criedi mai răpigior.”
Simţeam urcând prin mădularele obosite de muncă şi arse de soare un sentiment de nedreptate socială. Cum de îndură pământul aşa o mare nedreptate: după ce că dobitoacele stau toată ziua la iesle, numai mănâncă şi dorm, tot pe mine cade să le duc apă, după ce toată ziua am mânat coasa şi grebla. Dar, cum vorba bunichii trebuia ascultată, am luat-o trăpaş la fântană, cu două putini, şi îndată am fost cu apa în grajd. Şi cât de repede mă pornisem contra celor două văcuţe ce mugeau de sete, tot aşa de repede mi-a trecut când am văzut bucuria cu care au primit apa. Pentru câteva momente, am uitat şi de usturimi, şi de supărare. Timpul se oprise, doar două perechi de ochi mă învăluiau cu recunoştinţă.
După o vreme, când mi-am făcut de lucru prin casă, bunica mă aştepta cu mămăligă caldă şi blidul de brânză pe masă. “Na, dragu’ bunichii, ce ţi-o spus văcuţâli când li-ai povăstit tăti năcazurili tălii, ti-o criezut, ori n-o mai fost nievoii? Da’ văd că ieşti mai ocupat cu tăpăngitul mămăligii în strachină diecât să-mi răspunzi. Aşe că, di amu’ să ştii că atunci când alţii au nievoie marii di tinii, şi nu-i di şagâ, triebii să faci aşe cum ai să poţi şi să-i agiuţi, di ti-a ustura chielea or nu. Da’ şi mai ghini ai sâ ti grigeşti di tini mai întâi, că-i mai uşor s-agiuţi când ieşti ghini, dicât atuncia când şi ţâie-ţi triebii agiutor”.
Dacă vă gândiţi că tot ce v-am povestit până aici nu are nicio legătură cu finanţele, vă înşelaţi. Grija de tine şi de cei dragi este şi va rămâne baza de la care se porneşte la oricare planificare a finanţelor. Tineri sau cu mai multă experienţă, cu mai multe sau mai puţine obligaţii, ce se va întâmpla cu finanţele dumneavoastră atunci când, dintr-un motiv sau altul, veniturile diminuează – sau, şi mai rău, dispar – e o întrebare pe care ar trebui să o luaţi în calcul. Dacă răspunsul vă satisface, sunteţi un caz fericit, iar dacă nu, amintiţi-vă că sunt destui specialişti care vă pot ajuta în găsirea soluţiilor.
Odată eram la telefon cu o persoană interesată de ce e nou în progamarea veniturilor la pensie şi i-am cerut să stabilim o întâlnire, dar dacă se poate să alegem un moment înainte să apară concurenţii. Cum, chiar vă e frică de concurenţă?, m-a întrebat, surprins, interlocutorul meu. Da, trebuie să recunosc că nu pot face mare lucru în faţa concurenţilor, am răspuns eu. Dar bine, domnule, cine sunt aceşti concurenţi care te sperie aşa de tare?, a continuat dumnealui. Ei bine, domnul meu, singurii concurenţi în faţa cărora mă simt de multe ori neputincios, sunt trei: vârsta pensiei, o invaliditate de durată şi decesul.
De aceea vă cer să povestim despre echilibrul finanţelor dumneavoastră înainte ca unul dintre cei trei concurenţi să ajungă să vă întâlnească. Pentru că, mai devreme sau mai târziu, o să-i cunoaşteţi – poate nu pe toţi, dar indiferent care va fi la uşa dumneavoastră, e bine să vă găsească pregătit. Eu vă doresc o săptămână cât mai frumoasă în continuare.
