Romancierul şi eseistul francez de origine elveţiană Pascal Bruckner s-a născut în 1948, la Paris, într-o familie protestantă. Viaţa şi opera lui sunt, într-un fel, reprezentative pentru un tip de identitate, des întâlnit în vremurile noastre, ce depăşeşte spaţiul geografic şi spiritual de referinţă naţională.
Pascal Bruckner şi-a petrecut copilăria în Austria, Elveţia şi Franţa, a urmat studii secundare la Lyon, în ordinul iezuiţilor, şi universitare la Paris. Între 1986 şi 1995, a fost profesor invitat la universităţi americane (din San Diego şi New York), iar din 1990 până în 1994 a fost conferenţiar la Institutul de studii politice din Paris. Este redactor la cunoscuta editură pariziană Gras-set şi colaborator permanent la Nouvel Observateur.
Dar această schiţă a carierei sale nu ar fi decât foarte puţin semnificativă dacă n-am avea în vedere militantismul social şi filozofic pro-occidental al scriitorului. Teza sa de doctorat, susţinută în 1975, are ca subiect emanciparea sexuală în opera socialistului utopic din secolul al XIX-lea Charles Fourier. Era perioada în care Bruckner se asociase grupului cunoscut sub numele de noii filozofi (Bernard-Henri Lévy, Jean-Paul Dollé, André Glucksmann, Jean-Marie Benoist, Gilles Susong), care se consacra combaterii ideologice a statelor totalitare (considerate drept fenomene dominante ale secolului al XX-lea) şi, concomitent, analizei responsabilităţii care revenea intelectualilor în apariţia lor (a se vedea, în acest sens, culegerea de eseuri a lui André Glucksmann, Maîtres penseurs).
În sfera acţiunii practice, din 1983 până în 1988, Pascal Bruckner a activat ca membru în consiliul de administraţie al organizaţiei non-guvernamentale internaţionale Action contre la faim. De asemenea, între 1992 şi 1999 se manifestă ca un critic acerb al politicii lui Slobodan Milosevici în fosta Iugoslavie şi un susţinător al intervenţiei NATO.
Pretutindeni unde există probleme care divizează lumea se face auzită vocea lui Pascal Bruckner. În 2003, semnează apelul de la Geneva în favoarea creării unui stat palestinian alături de Israel, iar ca jurnalist susţine politica americană în Irak, înlăturarea lui Saddam Hussein şi intervenţia militară. Filo-americanismul său nu este însă orb; Bruckner critică nivelul de pregătire al milita-rilor americani şi, de asemenea, utilizarea torturii în închisoarea de la Abu Ghraib.
Un alt centru de greutate al implicării sociale şi filozofice a lui Pascal Bruckner, cu siguranţă cel mai influent şi mai durabil, trebuie căutat în scrierile sale.
În eseul cu care a debutat editorial în 1977, Le nouveau désordre amoureux (scris în colaborare cu Alain Finkielkraut), el supune unei analize critice aşa numita Revoluţie sexuală din anii ’70, susţinând că aceasta a defavorizat femeile. Ideile vor fi reluate în romanul Lunes de fiel (1981) şi îl vor influenţa pe Michel Houellebecq, autorul celebrului roman Particulele elementare. Tot contra curentului de corectitudine politică va naviga autorul în eseul Le Sanglot de l’homme blanc (1983). Pascal Bruckner critică aici autoculpabilizarea stângii franceze şi versiunea ei sentimentală despre lumea a treia. Cartea a stârnit, evident, nume-roase discuţii, dar a avut o influenţă certă în Franţa asupra sistemului de idei care atribuie responsabilitatea sărăciei din ţările lumii a treia acţiunii nefaste a capitalismului străin. O tematică înrudită este abordată în La Tyrannie de la pénitence. Essai sur le masochisme occidental (2006), unde Pascal Bruckner denunţă viziunea pesimistă şi auto-flagelantă a europenilor asupra istoriei proprii, văzută doar ca o serie nesfârşită de războaie, persecuţii şi crime.
Pentru cartea Tentaţia inocenţei (1995), Pascal Bruckner a primit premiul Medicis. Scrisă după prăbuşirea sistemului totalitar comunist, cartea sesizează, de astă dată, o faţetă opusă celei din Le Sanglot de l’homme blanc, dar la nivel individual, şi anume refuzul omului contemporan de a-şi asuma nefericirea ca o consecin-ţă a propriilor fapte şi limite. În lipsa marilor ţapi ispăşitori dispă-ruţi (imperialismul, comunismul), oamenii din societăţile democratice de astăzi inventează ”entităţi obscure”, care acţionează asupra tuturor potrivit unei logici secrete.
Paria, roman publicat la Editura Seuil în 1985, este rezultatul admiraţiei pe care a simţit-o Pascal Bruckner la contactul său cu India. Ţara, aşa cum apare ea unui tânăr funcţionar francez, este complexă şi derutantă, fascinantă prin spirit şi de-pri-man-tă prin sărăcie, mizerie şi boli. “Eram aici, cu memoria încărcată de relatări savante şi ţara îmi scăpa printre degete”.
