
După ce consulul general de la Toronto (în vară) şi ambasadoarea României de la Ottawa (în luna noiembrie) au fost rechemaţi de la post, iată că a venit rândul şi consulului general de la Montréal, Bogdan Bucur, să părăsească Canada într-o manieră precipitată, cu numai o săptămână înainte de alegerile parlamentare programate pentru data de 9 decembrie. Prin urmare, principalele misiuni diplomatice româneşti din Canada – Ottawa, Toronto şi Montréal – vor organiza alegerile parlamentare pentru Diaspora fără ca şefii de misiune să fie la post.
Plecarea lui Bogdan Bucur este însă bizară şi, mai ales, precipitată. Acesta a părăsit Canada chiar de Ziua Naţională a României, pe 1 Decembrie, fără să mai apuce să ia parte la festivitatea pe care o pregătise cu acest prilej la Montréal. Numeroşii români dar şi oficiali străini şi canadieni au realizat abia la faţa locului că de la eveniment lipseşte tocmai gazda, care, la ora evenimentului, se afla într-un avion deasupra Oceanului Atlantic.
Este dificil de înţeles cum s-a ajuns în situaţia ca la acest moment România să rămână fără cei mai importanţi reprezentanţi în Canada, cu atât mai mult cu cât suntem în prag de alegeri parlamentare pentru Diaspora. Li se pregăteşte oare ceva românilor din Canada?
Cu doar câteva zile în urmă, cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, pe 30 noiembrie, liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu transmiteau următorul mesaj românilor din străinătate: “Mesajul nostru este unul simplu: România nu v-a uitat. Dorim ca toate comunităţile româneşti să simtă solidaritatea celor de acasă şi să poată conta pe sprijinul nostru. O viitoare guvernare a Uniunii Social Liberale îşi propune să reaşeze în alte cadre relaţia cu românii de pretutindeni. Aceasta înseamnă atât reînnodarea şi consolidarea legăturilor cu diaspora, cu acele comunităţi româneşti tradiţionale din toate statele lumii, cât şi un parteneriat cu românii plecaţi temporar în străinătate, la muncă sau din alte raţiuni”.
Ciudată “reaşezare” a relaţiilor cu românii din Canada, să-i laşi fără ambasador la Ottawa şi consuli generali la Toronto şi Montréal, atât de Ziua Naţională a României dar mai ales cu ocazia organizării unora dintre cele mai importante alegeri parlamentare din 1990 încoace.
