După Europa, romii cu acte româneşti forţează intrarea în Canada

Încheiem un an în care imigranţii ilegali din România au atras atenţia, mai mult ca oricând, auto­rităţilor şi presei din Canada. Nu numai că numărul lor a crescut în ultima vreme, dar şi motivele care îi aduc aici au devenit suspecte.

În urmă cu câteva zile, minis­trul Imigraţiei, Jason Kenney, a declarat că românii care au cerut recent azil în Canada nu par a fi refugiaţi. Dacă erau persecutaţi, puteau cere azil în oricare dintre cele 26 de ţări democratice ale UE. Ei însă au preferat să treacă prin Mexic şi, de acolo, în SUA, fără să ceară protecţie nici în aceste ţări. “Nu putem, deci, să nu observăm că nu­mai în Canada solicitanţii de azil primesc ajutoare sociale încă de la venire”, a subliniat Kenney, lăsând să se în­ţeleagă că românii care au venit în ultima vreme au încercat doar să profite de slăbiciunile sistemului canadian.

Din această toamnă, de când a devenit clar că trecerile azilan­ţilor români pe la punctul de frontieră Stanstead urmează acelaşi tipar, Pagini Româneşti a început să documenteze fenomenul. Am discutat cu oficiali de la Commission de l’immigration et du statut de réfugié, Agence des services frontaliers du Canada, diferite organisme pentru integrarea romilor, parlamentari canadieni şi chiar cu o persoană care a intrat recent ilegal în Canada şi a cerut azil. În tot acest timp, am văzut foarte clar şi cum a crescut interesul presei canadiene faţă de subiect: Journal de Montréal, Radio-Canada, CBC ne-au sunat în căutare de informaţii şi puncte de vedere.

Pe scurt, datele arată aşa: în urmă cu 5 ani, româ­nii depuseseră 57 de cereri de azil în Canada pe întreg anul 2007; în 2011, totalul acestora era de 4 ori mai mare, iar în 2012 creşterea s-a menţinut: până în septembrie, se înregistraseră deja 209 cereri. În mare parte, românii care trec ilegal graniţa sunt de etnie romă şi intră în Canada pe la punctul de frontieră Stanstead, si­-tuat în Québec, în apropierea oraşului Magog.

Însă guvernul canadian tocmai a anunţat măsuri drastice pentru limitarea fenomenului: a schimbat le­-gislaţia. Pe 5 decembrie, într-o conferinţă de presă organizată special pe acest subiect, ministrul Kenney a anunţat că imigranţii ilegali de origine română sunt primii care vor suporta rigorile legii C-31, care a fost proaspăt introdusă. Autorităţile canadiene au motive să creadă că azilanţii români sunt parte a unei reţele de trafic de persoane. Aplicând măsurile din noua legislaţie, canadienii tocmai au arestat 30 dintre cei 157 de azilanţi de origine română care au traversat frontiera ilegal, pe la Stanstead, anul acesta.

Filiera mexicană

Pentru a ajunge în Canada, azilanţii români, în majoritate de origine romă, urmează acelaşi traseu. Ei nu pot veni direct în Canada, pentru că nu au cum să se îmbarce, fără viză, pe o cursă aeriană care pleacă din Europa spre Canada. Dacă nu era nevoie de viză, situaţia ar fi fost similară celei pe care Canada a cunoscut-o deja cu azilanţii maghiari: anul acesta, se ajunsese până la 400 de cereri de azil pe lună.

Românii au fost însă obligaţi să găsească altă variantă. Şi au găsit-o: mai întâi merg în Mexic, o ţară care, începând din martie 2007, a eliminat vizele pentru turiştii cu cetăţenie română. De aici, “ai noştri” traversează ilegal frontiera cu Statele Unite. O parte din ei decid să rămână acolo, dar avantajele sociale oferite în ţara frunzei de arţar sunt foarte atrăgătoare, aşa că mulţi decid să se îndrepte spre frontiera cu Canada. Îşi fac rost de o maşină şi se îmbarcă în ea cât mai mulţi. Aleg, de regulă, punctul de frontieră de la Stanstead, pentru că este mai uşor de trecut. Nu opresc la punctul vamal (pentru ca ar însemna să fie deportaţi în Statele Unite, datorită unui acord în acest sens, care spune că azilul trebuie cerut în prima ţară în care intră refugiatul) şi apoi se lasă arestaţi sau întreabă unde este un post de poliţie, pentru a putea cere azil.

Autorităţile canadiene cred că este vorba de o reţea de traficanţi bine pusă la punct, lucru ce pare adevărat, conform poveştii pe care o aflăm de la Dinu (nume fictiv pentru a-i proteja identitatea). Dinu nu este rom. A plecat din România de mult, la lucru, în Europa. A făcut tot felul de job-uri, dar, odată cu accentuarea crizei economice, ele au devenit din ce în ce mai precare. A decis să plece de pe vechiul continent şi să-şi încerce norocul în SUA ori Canada. Cu rucsacul în spate şi toate economiile în buzunar, şi-a cumpărat bilet de avion pentru Mexic. În Mexico City, a trecut fără probleme de controlul vamal. Apoi, fără să piardă timpul, a luat primul autocar disponibil spre frontiera americană. Autocarul mergea în Monterrey, unul dintre cele mai dezvoltate oraşe mexicane, aflat aproape de graniţă. Mort de oboseală, după 10-12 ore de mers cu autobuzul, a înnoptat într-un hotel, iar a doua zi a luat alt autocar, spre Rio Bravo, localitate despărţită de SUA doar de un pod.

A urmat prima tentativă de trecere a frontierei. Renunţă după ce se împotmoleşte în mâlul de la marginea râului. Îşi schimbă hainele şi pleacă în recunoaştere, pentru a găsi un alt drum. Într-o zonă în care în faţa caselor caii stau legaţi la intrare, două jeep-uri noi nu par un semn bun. Este, într-adevăr, oprit şi stă cu un pistol în faţă până când hoţii, care se dădeau drept poliţişti, îi cotrobăie în bagaj, furând tot ce se putea şi confiscându-i banii – 1.000 de lire şi 700 de dolari US. Este dus cu forţa în autogară şi trimis înapoi în Monterrey, de unde venise.

Cu ultimii bani, ascunşi în gulerul de la cămaşă, Dinu îşi ia bilet de autobuz pentru Dallas. La punctul de frontieră cu SUA este arestat. Iniţial, americanii voiau să-l retrimită în Mexic, dar Dinu a continuat să reclame că nu poate fi deportat într-o ţară a cărei cetăţenie nu o are şi unde viaţa i-a fost pusă în primejdie, până când a fost trimis în lagărul din San Antonio, Texas. A stat închis şapte săptă­mâni, după care americanii l-au eliberat, oferindu-i permis de şedere pe un an de zile.

După ceva timp de plimbat prin Statele Unite, fără perspective clare, a luat autobuzul până la Montréal. A coborât la frontieră şi a cerut azil. După două zile şi jumătate de stat la postul de frontieră de la de Saint-Bernard-de-Lacolle, a primit acordul de a rămâne în Canada, până când va vedea un judecător care să decidă dacă i se acordă sau nu azil.

Dinu a auzit că, spre deosebire de modul în care a venit el, romii au reţele de trecere organizate, cu capete de pod în fiecare ţară implicată: Mexic, SUA şi Canada.

De ce Canada?

Cei care ajung în Canada, deşi par mulţi, reprezintă doar vârful icebergului. O parte din ei sunt opriţi de autorităţile americane. Potrivit The Gazette, în 2010, cei mai mulţi români au fost arestaţi în Tucson, Arizona. În 2011, arestările s-au împărţit între aceeaşi zonă şi Rio Grande, Texas. În 2012, punctul de trecere s-a mutat în zona Imperial Valley, California, unde, până acum, au fost arestaţi 509 români. Evoluţia anuală a românilor depistaţi a fi trecut ilegal frontiera dintre Mexic şi Statele Unite a fost următoarea: 384 în 2010, 575 în 2011 şi 901 în 2012.

Canada nu a fost, până acum, o destinaţie privilegiată pentru imigranţii ilegali de origine română. Motivele ar fi îndepărtarea de România şi existenţa unui sistem coerent de imigrare legală. Odată cu agravarea crizei economice în Europa, dar şi în Statele Unite, Canada a devenit mai atractivă. Mai întâi, datorită unei stabilităţi economice superioare restului ţărilor G8. Apoi, graţie avantajelor sale sociale (potrivit ministrului Kenney, este singura ţară care acordă ajutoare sociale azilanţilor) şi sistemului de sănătate gratuit şi destul de performant.

În prezent, o persoană care este acceptată ca refugiat primeşte o alocaţie iniţială de 1.830$, pentru a-şi cumpăra strictul necesar (haine, mobilă) sau pentru a închiria o locuinţă. La această sumă se adaugă o indem­nizaţie lunară echivalentă cu ajutorul social (în Ontario, de exemplu, ea este de 768$). Această alocaţie se acordă timp de un an de zile sau până la găsirea primului job.

Pentru a contracara afluxul de imigranţi ilegali care vor să profite de sistemul canadian (à propos, până în vara acestui an, azilanţii aveau o asigurare de sănătate mai generoasă decât canadienii de rând, plătitori de impozite), Guvernul Harper a introdus un nou cadru legislativ. Şi anume, conform legii C-31, odată ce un solicitant de azil este inclus în categoria arrivée irrégulière (cee ce înseamnă, în principiu, că Ministerul Imigraţiei are motive să creadă că el face parte dintr-o reţea organizată de trecere a frontierei), respectivul are dreptul la o singură audiere şi la un singur apel în faţa autorităţilor.

Dacă decizia este negativă şi persoana face apel, procedura de extrădare poate continua, pe timpul cât se aşteaptă răspunsul. Iar dacă cererea de azil se aprobă, refugiaţii nu obţin automat rezidenţa permanentă. Ei primesc dreptul de a sta cinci ani în Canada, iar în această perioadă pot fi retrimişi în ţara de origine dacă autorităţile canadiene consideră că acolo situaţia s-a schimbat şi că respectivii nu vor mai fi persecutaţi. În tot acest timp, azilanţii trebuie să se prezinte la raport, regulat, în faţa unui agent al Ministerului Imigraţiei. După cinci ani, cererea este din nou analizată.

O altă măsură drastică luată de guvern a fost reduce­rea la minimum a asigurării de sănătate, astfel că refugiaţii primesc acum spitalizare, medica­mente sau vaccinuri doar dacă acestea sunt absolut necesare pentru a trata boli care prezintă un risc pentru sănătatea sau securitatea publică. Măsura a fost considerată extrem de dură inclusiv de către Colegiul Medi­cilor din Canada, care a cerut Guvernului să revină asupra ei.

Cum de obţin azil romii români?

Commission de l’immigration et du statut de réfugié du Canada (CISR) este comisia care decide cui i se acordă şi cui i se refuză statutul de refugiat. În ultimii 10 ani, CISR a primit aproximativ 1.600 de cereri de azil din partea unor cetăţeni români. Până acum, au fost acceptate, în medie, 35% din aplicaţii. În ultimii ani, ratele de acceptare au fost următoarele: 20% în 2009, 34% în 2010 şi în 2011, iar pe primele opt luni din acest an, 26%.

În 2011, Canada a primit 24.981 cereri de azil din toată lumea şi a acceptat aproximativ jumătate. Astfel, cele 258 de cereri primite în acelaşi an din partea românilor reprezintă doar o picătură într-un pahar cu apă.

Pentru un român care trăieşte în Canada, acordarea de azil unei persoane venite din România este de neconceput. România este membru NATO, membru UE şi, după revoluţia din 1989, o democraţie. Lucrurile sunt însă nuanţate. Angajaţii CISR au acces la dosare făcute pentru fiecare ţară, care îi ajută să decidă dacă cererile de azil sunt întemeiate sau nu. Conţi­nutul dosarelor este public şi poate fi consultat pe site-ul instituţiei. El cuprinde informaţii despre respectarea drepturilor omului, furnizate de instituţii cum ar fi Departamentul de Stat al SUA, Amnesty International sau Freedom House. Legat de si­tua­ţia homosexualilor şi a romilor, rapoartele sunt reali­zate de serviciile de specialitate ale Guvernului canadian.

Deja rapoartele oficiale americane nu sunt prea blânde când vine vorba de discriminarea romilor, cele canadiene sunt de-a dreptul devastatoare. Nimic nu scapă. O revistă a presei exhaustivă, care include publicaţii româneşti şi străine, oferă oficialilor CISR o imagine aproape apocaliptică în cazul romilor: discriminare în privinţa joburilor, educaţiei, obţinerii de locuinţe; segregare în şcoli; prejudecăţi în rândul populaţiei majoritare (7 din 10 români nu vor să aibă un rom în familie). În mai 2009, 400 de români au atacat casele unor romi din Sanmartin, Harghita. Scandalurile deportărilor din Miercurea Ciuc (în 2004) şi din Baia Mare (în 2012) spre zone toxi­ce, nedecontaminate, sunt şi ele bine ştiute în Canada.

Autorităţile române nu au făcut nimic să schimbe situaţia. În 2012, USL nici măcar nu a încercat să se dezică de primarul Cătălin Cherecheş, din Baia Mare, care s-a trezit să se joace de-a Hitler cu romii din oraş. El a candidat din nou la alegerile din vară şi a fost reales, cu 86% din voturi.

Refugiaţi sau hoţi?

Este de discutat câţi dintre romii care au cerut azil în Canada, în ultimul timp, au fost cu adevărat persecutaţi în România şi câţi au venit puşi pe rele. Autori­tăţile au stabi­lit deja că mulţi au fost implicaţi în tot felul de infrac­ţiuni: pe lângă arestările din Québec, în Toronto tocmai au fost reţinuţi alţi 34 de romi originari din România, care făceau parte dintr-un grup infracţional de 400 de persoane.

Cert este că fenomenul cererilor de azil din partea romilor veniţi din ţara noastră este unul cu care va trebui să ne obişnuim. Cât priveşte teama imigranţilor români că vor fi asociaţi cu crima organizată şi în Canada, din cauza romilor, ea pare a nu se materializa. Presa canadiană a vorbit aproape la unison despre romi veniţi din România. Suficient, zicem noi, pentru a linişti sufletele sensibile.

De altfel, Corneliu Chişu, deputatul român de la Ottawa, cunoaşte foarte bine aceste probleme; el a repre­zentat Canada, anul acesta, la o reuniune a Consiliului Europei pe tema migraţiei romilor. În interviul pe care ni l-a acordat, parlamentarul Chişu ne-a declarat: “Sper că experienţa a ceea ce s-a întâmplat în Europa ne va permite să nu întâmpinăm aceleaşi probleme şi aici, în Canada, iar schimbările legislative recente vor ajuta, cu siguranţă, în acest sens”.